Femeia de afaceri a recurs la un gest impus de societatea niponă. În prezent este în vacanță în Japonia, dar nu-și poate etala fața.
Producătoarea lui Dima Bilan este într-o vacanță exotică alături de soțul ei, Evghenii Plushenko. Dar, sănătatea îi cam joacă festa. Aceasta a prins o viroză care a țintuit-o la pat pentru câteva zile.
După ce s-a refăcut, a ieșit în lume cu o mască pe față. Aceasta este o regulă care nu poate fi încălcată. În Japonia, orice bolnav este obligat să poarte mască. Dar, din fericire, există multe modele de măști cu care nu ți-e rușine să ieși în lume și să faci poze.
Rusia va construi un pod rutier până în Coreea de Nord
Rusia și Coreea de Nord vor începe în curând construcția unui pod rutier peste râul Tumen, care va face legătura între cele două țări, a declarat ambasadorul Rusiei la Phenian, citat de agenția de presă de stat rusă RIA, potrivit Reuters.
Podul a fost convenit în timpul unei vizite a președintelui Vladimir Putin în Coreea de Nord în 2024, când cele două țări au semnat un acord de parteneriat strategic cuprinzător.
Podul rutier va fi construit în apropierea celui feroviar existent, „Podul Prieteniei”, care a fost pus în funcțiune în 1959, după războiul din Coreea. Un pod vechi din lemn traversa granița la începutul secolului al XX-lea, dar a fost distrus, potrivit presei ruse. „Construcția podului nu a început încă”, a declarat Aleksandr Mațegora, ambasadorul Rusiei în Coreea de Nord, pentru RIA.
„Părțile efectuează lucrări pregătitoare, finalizează documentația de proiectare, formează echipe de construcție și coloane de echipamente”, a spus el.
Podul rutier, despre care se discută de ani de zile, va avea 850 de metri și va face legătura cu sistemul rusesc de autostrăzi. Firma sud-coreeană de analiză a imaginilor prin satelit SI Analytics a declarat într-un raport din 5 martie că lucrările la fundațiile podului și la legăturile rutiere par să fi început.
„Odată cu construirea rapidă a acestui pod după legătura feroviară existentă, singurul pasaj între Coreea de Nord și Rusia, se anticipează o creștere puternică a schimburilor economice, sociale și militare”, se arată în raport.
„Acest lucru ar putea duce la o erodare treptată a eficienței sancțiunilor internaționale împotriva Coreei de Nord și a Rusiei”.
Noi date despre sănătatea lui Putin, dezvăluite după ce hackerii au spart computerul unei rude a dictatorului rus
Un grup de hackeri a obținut acces la datele medicale ale președintelui Vladimir Putin, după ce a reușit să intre în calculatorul lui Mihail Putin, rudă a liderului de la Kremlin, scrie adevarul.ro.
Potrivit publicației germane Bild, hackerii au găsit rezultatele unui test ADN realizat în 2022 de către compania rusă Genotek. Aceștia au afirmat că obținerea datelor lui Mihail a fost destul de simplă deoarece parola era destul de slabă.
Conform rezultatelor, Vladimir Putin și Mihail, în vârstă de 58 de ani, au un grad de potrivire genetică de 6,25% și o linie paternă comună.
Mihail Putin ocupă în prezent funcția de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Gazprom, poziție obținută în 2018.
Tot în urma spargerii, hackerii au descoperit că ambii sunt purtători ai haplogrupului E-V13, rar pentru Rusia, dar răspândit în Balcani și mai ales în Kosovo. Potrivit studiilor asupra acestui haplogrup, purtătorii au un risc mai mare de a dezvolta cancer la prostată.
De asemenea, datele arată că purtătorii pot suferi și de paranoia. În 2010, Daily Mail scria că Adolf Hitler era purtătorul aceluiași haplogrup, E-V13.
În octombrie 2024, agenția de presă de stat rusă TASS a transmis că vizitele liderului rus, în vârstă de 72 de ani, la Spitalul Clinic Central au fost pentru „examene medicale obișnuite” efectuate în scopuri preventive.
Cu toate acestea, au început să circule zvonuri și teorii cu privire la starea lui de sănătate mai ales după invazia țării sale a Ucrainei vecine, în februarie 2022. Zvonurile s-au concentrat pe mai multe tipuri de cancer, dar și boala Parkinson.
Vladimir Putin este recunoscut pentru paranoia pe care a dezvoltat-o, dat fiind faptul că evită contactul fizic și bea numai din propriul pahar, pe care îl aduce personal.
Rusoaicele dau vina pe ucrainence pentru infidelitățile soților lor care luptă pe front
Soțiile soldaților ruși aflați pe front descoperă, tot mai des, infidelitățile acestora. Multe femei își împărtășesc experiențele pe rețelele sociale și caută sfaturi în grupuri online. Unele aleg să ierte, altele decid să divorțeze, dar decizia este complicată de factori precum copiii sau creditele ipotecare. Alte neveste cred că „ucrainencele sunt de vină, se vând ieftin” și „războiul ăsta nenorocit ne-a distrus căsnicia”. Dramele soțiilor de militari ruși au fost revelate de portalul independent The Moscow Times, citat de libertatea.ro.
Amanta a băgat-o din greșeală pe un chat secret de Telegram Evghenia, o bloggeriță din Soci, a aflat că soțul ei, plecat să lupte în Ucraina în 2022, o înșela. Ea a descoperit-o întâmplător pe amanta acestuia când a fost adăugată din greșeală într-un grup secret de Telegram. Numărul de telefon al femeii avea prefixul regiunii ocupate Donețk.
Folosind numărul, Evghenia a urmărit profilul femeii de pe rețelele de socializare. Când a văzut fotografii cu femeia și soțul ei, cu care are doi copii, a înțeles ce se petrece.
„Atenția la acei bărbații care satisfac serviciul militar. Trag un semnal de alarmă!”, a scris Evghenia, pe Instagram, unde a împărtășit experiența sa Postarea ei a strâns peste 5 milioane de vizualizări și multe comentarii ale unor femeie care au pretins că trăiesc traume similare.
„Soții de militari, fiți puternice!” Multe soții de militari apelează la grupuri de pe VKontakte și canale de Telegram pentru a cere sfaturi. Unele aleg să ierte, altele decid să divorțeze, decizia fiind complicată de factori precum copiii sau creditele ipotecare.
„Mă simt blocată: pe de o parte, vreau să divorțez, această trădare m-a distrus complet. Dar pe de altă parte, există apartamentul ipotecat. Dacă ne despărțim, va trebui să mă descurc singură”, a scris o soție de militar. Pe blogul ei, Evghenia oferă acum sfaturi despre cum să identifice un soț care înșală pe front, ia peste picior infidelitatea soldaților, împărtășește informații despre cum pot apela victimele la psiholog și „sărbătorește” faptul că nu mai trebuie să aștepte „un soț care să se întoarcă de la război”.
„Am depus cererea de divorț astăzi. Soții de militari, fiți puternice!”, a scris o altă femeie, cunoscută sub numele de Andreevna, într-o postare virală pe TikTok.
Videoclipul a adunat 81.000 de vizualizări, iar blogul ei are acum 51.000 de urmăritori.
Dacă un soldat moare pe front, văduva sa primește o plată de 5,2 milioane de ruble (60.758 de dolari). Soțiile însărcinate au dreptul la beneficii lunare de stat de 39.000 de ruble (458 de dolari) și pot asigura, ulterior, admiterea la universitate pentru copiii lor prin cote speciale de stat. Ucrainencele sunt de vină! În comentariile de sub astfel de povești de infidelitate, unii oferă cuvinte de susținere, în timp ce alții dau vina pe ucrainene pentru infidelitatea soților lor: „Se vând ieftin”. Soldații care semnează contracte cu Ministerul rus al Apărării au dreptul la 30 până la 60 de zile de concediu pe an. Dar nu toți se întorc acasă la familiile lor, unii rămân în teritoriile ucrainene ocupate pentru a petrece timp cu lucrătoare sexuale.
Mulți soldați găsesc lucrătoare sexuale prin Telegram, unde grupurile sunt sunt inundate de oferte de la proxeneți și dame de companie. Tariful mediu pe oră este de 15.000 de ruble, circa 170 de dolari.
„Ne-am făcut planuri, am visat la viitor, iar acum totul s-a dovedit a fi o minciună”, a declarat o altă femeie care a descoperit infidelitatea logodnicului ei chiar înainte de nuntă. Toate visurile noastre au fost spulberate din cauza acestui război nenorocit”.