Strategia Simonei Halep pentru a scăpa de suspendare. Cum va încerca sportiva să se apere de acuzațiile de dopaj

Simona Halep trece prin cel mai greu moment al carierei sale după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă și a fost suspendată provizoriu din tenis.

Ce loc ocupă Simona Halep în clasamentul WTA - Stirileprotv.ro

Acum, urmează ca românca să meargă în fața anchetatorilor pentru a se apăra și a încerca astfel să evite suspendarea de până la patru ani de care este pasibilă, dacă se demonstrează că într-adevăr s-a dopat.

În prima instanță, Halep va fi nevoită să demonstreze că a ingerat substanța în mod accidental, fie în necunoștință de cauză, fie ca urmare a contaminării unui produs, dar și că nu putea să prevadă că substanța respectivă ar fi putut să ajungă în corp.

Românca ar fi delegat responsabilitatea pentru medicația ei celor din staff-ul ei medical, iar aceasta nu exclude posibilitatea ca pastilele ei să se fi amestecat cu ale altei persoane, care ar fi consumat substanța Roxadustat, potrivit surselor consultate de Prosport.

Cum se va apăra Simona Halep

Simona Halep va ataca decizia la un tribunal independent și, mai ales,  va presa pentru a nu i se reține și intenția în acest caz.

Cel mai probabil, în următoarele săptămâni va exista un schimb de scrisori între părți, care va fi urmat de o primă audiere.

Dacă în cele din urmă anchetatorii vor considera că românca s-a dopat cu bună știință, aceasta va rămâne fără sponsori, fapt ce ar reprezenta o lovitură gravă, atât de imagine, cât și financiară. Același lucru s-a întâmplat cu Maria Sharapova, care în 2016 a rămas fără majoritatea sponsorilor ei, după ce a fost prinsă dopată cu Meldonium.

Ce precizează regulamentul și ce riscă Halep

După ce a fost prinsă dopată cu Roxadustat, Simona Halep riscă o suspendare de până la 4 ani din tenis, dacă se va demonstra că este vinovată.

Iată și bucata din regulament care o incriminează pe sportivă:

„S2. Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice

Interzise permanent (în competiţie şi în afara competiţiei)

Toate substanţele interzise din această categorie sunt substanţe nespecifice.

Sunt interzise următoarele substanţe, precum şi alte substanţe cu structură chimică similară sau efect(e) biologic(e) similar(e):

1. Eritropoietina (EPO) şi agenţii care afectează eritropoieza, incluzând, dar nelimitându-se la:

1.1. agonişti ai receptorilor eritropoietinei, de exemplu: darbepoetina (dEPO); eritropoietina (EPO); derivaţi pe bază de EPO [EPO-Fc; metoxi polietilen glicol-epoetina beta (CERA)]; agenţi mimetici EPO şi derivaţii lor (de exemplu: CNTO 530, peginesatida);

1.2. agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia (HIF), de exemplu: cobalt; daprodustat (GSK 1278863); IOX2; molidustat (BAY 85-3934); roxadustat (FG-4592); vadadustat (AKB-6548); xenon”, este fragmentul din regulament care o incriminează pe Simona Halep.

La scurt timp după anunțul conform căruia s-a dopat, românca a oferit și o primă reacție pe rețelele de socializare, în care a încercat să își explice nevinovăția.

„Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost informată că am fost testată pozitiv pentru o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, fapt ce a produs șocul vieții mele.

De-a lungul carierei mele, nu mi-a trecut niciodată prin cap să trișez, deoarece este complet împotriva valorilor cu care am fost educată. Mă confrunt cu o situație nedreaptă și mă simt confuză și trădată.

Voi lupta până la capăt pentru a demonstra că nu am consumat nicio substanță interzisă în cunoștință de cauză și am încredere că mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la suprafață.

Nu este vorba despre titluri sau despre bani. Este vorba despre onoare, și despre povestea de dragoste pe care am trăit-o cu jocul de tenis pe parcursul ultimilor 25 de ani”, a transmis Simona Halep, prin intermediul contului ei de Instagram.

În cursul zilei de vineri, Simona Halep, în vârstă de 31 de ani, a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, substanță aflată pe lista interzisă a WADA.

Pene de curent în Ucraina după ultimul bombardament rusesc. Rusia confirmă atacarea unor infrastructuri energetice şi militare

Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Ministerul rus al Apărării, potrivit Agerpres cu referire la agenţiile EFE şi DPA.

„Noaptea trecută, Forţele Armate ale Rusiei au efectuat un atac masiv cu arme de înaltă precizie şi rază lungă de acţiune cu lansare aeriană şi navală, precum şi cu drone împotriva instalaţiilor energetice ale Ucrainei (…) şi arsenalelor de proiectile furnizate armatei ucrainene”, semnalează ministerul rus.

Acest atac, adaugă acelaşi minister, a fost un răspuns faţă de „încercările regimului de la Kiev de a avaria instalaţii energetice ruseşti”, referire la atacurile ucrainene repetate asupra rafinăriilor şi depozitelor de combustibil ale Rusiei.

Ucraina a efectuat de la începutul anului zeci atacuri cu drone asupra Rusiei, ca tactică de război asimetric în timp ce pe frontul terestru trupele ucrainene pierd teren în faţa acţiunilor ofensive desfăşurate de armata rusă pe diferite sectoare ale frontului.

Aceste atacuri ucrainene cu drone s-au axat în special pe lovirea rafinăriilor ruseşti, dar au fost de asemenea vizate diverse ţinte militare, în special aerodromuri şi amplasamente ale sistemelor antiaeriene, precum şi elemente de infrastructură.

În faţa acestor atacuri, Rusia a recurs la o serie de măsuri defensive, printre care, pe lângă sistemele antiaeriene foloseşte de asemenea mijloace de război electronic pentru a doborî dronele sau a le abate de la ţintă, precum şi plase anti-dronă amplasate deasupra elementelor cheie ale rafinăriilor. Însă marea extindere a sectorului energetic rusesc face imposibilă protejarea tuturor instalaţiilor aflate în raza de acţiune a dronelor ucrainene, unele ajungând chiar şi în zona Moscovei.

Noua salvă de rachete şi drone ruseşti lansată asupra Ucrainei în noaptea de joi spre vineri a fost a opta din ultimele trei luni şi a ţintit regiunile Zaporojie şi Liov. Potrivit armatei ucrainene, în acest atac au fost lansate 16 rachete de diverse tipuri, printre care rachete de croazieră Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră, rachete X-101 şi X-555, precum şi 13 drone kamikaze.

Armata ucraineană susţine că a doborât 12 din cele 16 rachete şi toate cele 13 drone. Cu toate acestea, compania energetică ucraineană Ukrenergo semnalează pagube produse de atacul rusesc şi întreruperi ale furnizării electricităţii până către miezul nopţii în zone de pe tot cuprinsul Ucrainei pentru efectuarea de reparaţii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat anterior că, în urma bombardamentelor succesive cu rachete şi drone, circa jumătate din capacitatea energetică a Ucrainei a fost distrusă. Un studiu efectuat de Universitatea de Economie din Kiev evaluează la 56,2 miliarde de dolari pagubele provocate infrastructurii energetice ucrainene.

Un moldovean, transportat la Chișinău cu avionul SMURD România, după un accident suferit în Serbia

Astăzi, în premieră, un cetățean moldovean, victimă a unui accident produs în Serbia, a fost transportat la Chișinău cu avionul SMURD România. Despre acest lucru anunță Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, într-o postare pe facebook.

Accidentul a avut loc pe data de 16 iunie, în Serbia.

Pacientul a suferit multiple traume și arsuri, acesta fiind preluat de la spitalul de urgență din Belgrad de către echipajul aero-medical SMURD România și transportat în siguranță la Chișinău.

Un reanimobil cu echipă înalt specializată de terapie intensivă al CNAMUP a transportat pacientul de la Aeroport la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău.

Ministrul Sănătății mulțumește echipelor de medici sârbi, români și moldoveni pentru serviciile acordate și înaltul profesionalism.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, elicopter şi ambulanţă

Tot mai multe incidente cu implicarea copiilor. Autoritățile trag un semnal de alarmă

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitaliceacă atrage atenția asupra faptului că se atestată o situaţie îngrijorătoare privind incidentele cu implicarea copiilor, iar consecințele sunt grave.

La data de 19 iunie, ora 14:34 un băiat de 14 ani din raionul Călărași s-a electrocutat după ce s-a scăldat într-o cadă în spatele casei și a pus mâna udă la priză. Sora mai mare a observat și a stins contorul de lumină, alertând părinții. Echipa PAMU Onișcani din cadrul SAMU Călărași intervenită la locul solicitării a depistat băiatul în stare gravă și de urgență l-a transportat la spital cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali.

În seara zilei de 19 iunie, un copil de 9 ani s-a ales cu un traumatism abdominal în urma căderii de la înălțimea de 2,5 metri din copac. Părinții l-au dus de sine stătător la spital, de unde a fost preluat în stare gravă și transportat cu monitorizarea parametrilor vitali de echipa SAMU Ocnița la IMSP Spilalul Clinic Municipal Bălți.

La data de 20 iunie, ora 16:00 un minor de 11 ani dintr-o localitate din Orhei, a fost preluat în stare gravă, de o ambulanță, după ce a fost lovit de un cal. S-a constatat că copilul aflându-se în preajma casei a fost lovit de propriul cal cu copita în regiunea temporală a capului. În urma incidentului, copilul s-a ales cu traumatism cranio-cerebral grav și a fost transportat de urgență de echipa PAMU Chiperceni din cadrul SAMU Orhei la spital.

În seara zilei de 20 iunie, într-o localitate din raionul Strășeni un adolescent de 14 ani a fost mușcat de un șarpe care s-a dovedit a fi viperă. Copilul aflându-se în câmp a găsit un șarpe pe care intenționa să-l prindă și jucându-se a fost mușcat de degetul mâinii stângi. Rudele au solicitat ambulanța. Imediat a intervenit echipa SAMU Strășeni, care a acordat primul ajutor medical și a transportat copilul la IMSP Spitalul Raional Strășeni. Ulterior prin intermediul altei echipe AMU a fost transportat la IMSP Institutul Mamei şi Copilului.

Siguranța copiilor este responsabilitatea adulților, cât și a tuturor membrilor societății. Conștientizând riscurile, vom putea proteja copiii de ele, evitând situațiile de urgență. Pentru a minimaliza astfel de incidente și consecințe grave, echipa IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească îndeamnă părinții să manifeste mai multă responsabilitate în supravegherea copiilor mai ales în perioada vacanței de vară. Astfel puteți evita tragediile şi vă puteţi bucura în continuare de zâmbetele lor și de liniştea familiei dumneavoastră.

În caz de situații de pericol iminent, nu ezitați să solicitați ambulanța la numărul 112.

Magazinele Zara vor intra pe piața hainelor second-hand
Articolul anterior
Bebeluș furat din brațele părinților. Cum a reușit o tânără din Spania să treacă neobservată de paza unui spital
Articolul următor