Tânărul de 27 de ani de la Holercani, care la începutul lunii martie a efectuat mai multe împușcături în direcția a două minori de 16 ani, iar una dintre ele a decedat, și-a aflat astăzi setința. Acesta va petrece 18 ani în închisoare.
„Instanța a pus condamnarea lui la 18 ani de închisoare. Atâta timp cât nu este pronunțată setința integrală, adică suntem în inposibilitate de a o contesta, întrucât trebuie să luăm cunosțință de argumentele instanței. După data de 24 iunie, când urmează să fie pronunțată și integral setința atunci se va decide asupra eventualului atac”, a declara procuroarea Tatiana Țurcan, conform www.unimedia.info.
Regiunea transnistreană urmează să primească, foarte curând, gaz rusesc, anunță Krasnoselski
Regiunea transnistreană urmează să primească, foarte curând, gaze naturale de la Gazprom, anunță liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, întors recent de la Moscova. Într-o conferință de presă susținută ca urmare a vizitei în capitala Federației Ruse, acesta a declarat că gazele vor fi livrate ca ajutor umanitar pentru populația și întreprinderile din stânga Nistrului, transmite IPN.
Vadim Krasnoselski susține că este prematur de vorbit despre ruta de tranzitare a gazelor, dar și despre plăți, întrucât discuțiile continuă.
Referindu-se la faptul că nu și-a anunțat vizita la Moscova, acesta a menționat că nu și-a dorit PR politic, ci rezultate.
Cât despre cele 12 localități care ar urma să fie asigurate cu gaze de către Chișinău, ca urmare a deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, liderul de la Tiraspol a declarat că, după reluarea furnizării gazelor rusești în regiune, acestea vor fi asigurate cu energie electrică și gaze prin sistemul energetic transnistrean.
Krasnoselski s-a referit și la declarațiile președintei Maia Sandu, spunând că ea nu cunoaște situația reală pentru că nu-i sunt prezentate informații veridice.
Livrările de gaze în regiunea transnistreană au fost sistate din 1 ianuarie la decizia concernului rus Gazprom, care a invocat neachitarea unei datorii de 709 milioane de dolari, sumă neconfirmată de Chișinău. Peste 51 000 de gospodării din regiunea transnistreană au rămas fără gaz și aproape 1 500 de blocuri de locuințe nu au căldură și nici apă caldă.
Conducerea Republicii Moldova a acuzat Kremlinul că a provocat intenționat această criză în regiune pentru a destabiliza situația pe malul drept al Nistrului. Chiar și așa, autoritățile constituționale spun că nu vor împiedica tranzitarea gazelor rusești către regiunea transnistreană. Și dacă vizita lui Krasnoselski „va rezolva problema, nu are decât să o rezolve”, a precizat președinta Maia Sandu marți, după ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Polițiștii vor verifica starea tehnică a mașinilor echipate cu utilaj de gaz
Începând de astăzi, polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică vor verifica starea tehnică a vehiculelor echipate cu utilaj de gaz în sistemul de alimentare, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Agenții de patrulare vor verifica mijloacele de transport care prezintă defecțiuni tehnice incompatibile cu exploatarea sigură, precum și vehiculele reutilate cu utilaj de gaz fără autorizație sau care nu corespunde reglementărilor tehnice în vigoare.
Scopul acestor acțiuni este creșterea gradului de siguranță rutieră.
Verificările se desfășoară pe întreg teritoriul țării până la sfârșitul acestei luni.
Amintim cǎ orice defecțiune la mijlocul de transport poate pune în pericol atât viața proprie, cât și pe cea a altor participanți la trafic.
Trei indivizi reținuți pentru profanarea mormintelor din mai multe cimitire din nordul țării
Polițiștii Inspectoratelor Rîșcani și Ocnița au reținut trei persoane suspectate de profanarea mormintelor în nordul țării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Suspecții, o femeie de 31 de ani și doi bărbați cu vârstele de 33 și 38 de ani, în perioada 1-13 ianuarie curent, au profanat șapte morminte din mai multe cimitire din raioanele de nord.
În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că suspecții efectuau săpături la fundațiile cavourilor în cimitirele din raioanele Rîșcani, Edineț și Otaci, de unde sustrăgeau obiecte din aur din sicrie.
Cei trei sunt cercetați penal pentru furt și profanarea mormintelor