”Tată, sunt blocat, iar în jurul meu sunt numai flăcări”. Mărturia dramatică a unui student grec care a scăpat din trenul morții

Un tren de pasageri care făcea legătura între Atena şi Salonic și care transporta sute de persoane s-a ciocnit cu viteză mare de un tren de marfă care venea din sens opus, ucigând 57 de persoane și rănind cel puțin 85. Tragedia s-a petrecut în Tempe, în centrul Greciei, în apropiere de oraşul Larissa, scrie observatornews.ro.

Antonis are 22 de ani și este student la Universitatea Aristotel din Salonic. Tânărul s-a aflat în trenul morții, ba chiar locul său era în al doilea vagon.

Tânărul a povestit pentru publicația Kathimerini momentele dramatice prin care a trecut marți noaptea.

”Mi-a sunat telefonul pe la 11:30 noaptea. Era Antonis, mă suna de pe un număr necunoscut. Mi-a spus… tată, a avut loc un accident teribil. Sunt blocat și văd în jurul meu numai flăcări”, a povestit tatăl lui Antonis.

Mărturiile cutremurătoare ale lui Adonis par desprinse din infern. ”Îmi amintesc că m-am dus la cantină să-mi iau un sendviș. M-am luat la vorbă cu angajații, ca de obicei foarte politicoși, și m-am întors imediat la locul meu. Au trecut câteva minute și apoi am auzit prima bubuitură. Un tânăr care era în față a căzut peste mine și m-a lovit la ochi. După câteva secunde a venit o altă lovitură. „Instinctiv mi-am pus mâinile la față, ca să mă protejez. Pentru ceva vreme am ținut ochii închiși, simteam că mă învârt în cerc. Când i-am deschis erau flăcări în fața mea. Am văzut flăcări și ruine. Erau chipuri care ardeau și țipau. Primul meu gând a fost că, dacă tot sunt viu, să încerc să mă salvez. Nu voiam să pățesc ceva pentru a nu-mi răni familia”, a povestit tânărul.

Erau deja flăcări în jurul nostru și nu aveam altă soluție decât să sărim

”Am întâlnit alți doi pasageri și ne-am gândit că singura ieșire este pe geamul de deasupra noastră, care era deja spart. Prima oară ne-am aprins lanternele de la telefoane pentru a vedea dacă suntem cu toții capabili să o facem. Erau deja flăcări în jurul nostru și nu aveam altă soluție decât să sărim. Erau cam 2.5-3 metri de la fereastră până la sol și tot ce puteam să vedem era o bucată mare de metal. Am decis să aruncăm toate gențile jos, ca să cădem cât mai ușor posibil. Pentru a scurta distanța ne-am agățat de vagon și am sărit.

La acel moment eram cinci oameni, o fată și cinci băieți. Îmi amintesc că am sărit al doilea sau al treilea. După ce am sărit am mers cam 100-150 de metri. M-am pus jos pentru că inhalasem destul de mult fum și am cerut telefonul unui pasager pentru a-mi suna tatăl și a-i descrie ce s-a întâmplat. I-am zis că nu vedem cum să ajungem la șosea. Din fericire, în 20 de minute au venit pompierii și ne-au ajutat să ne eliberăm. De când i-am văzut am simțit bucurie și pace”, a mai spus Antonis.

Tânărul a fost imediat spitalizat în Larissa și operat la urechea dreaptă, unde fusese rănit.

Un nou șoc pe piața bancară: Acțiunile Deutsche Bank au scăzut puternic vineri

Acțiunile Deutsche Bank au scăzut cu peste 13% vineri dimineață, în urma unei scumpiri puternice a asigurării împotriva riscului neplăţii (CDS), alimentând îngrijorări cu privire la rezistenţa băncilor europene, scrie digi24.ro, citând CNBC.

Российский филиал Deutsche Bank подозревают в причастности к «молдавской  схеме» - NewsMaker

Acțiunile băncii germane au scăzut pentru a treia zi consecutiv și au pierdut acum mai mult de o cincime din valoarea lor în această lună.

Salvarea de urgență a Credit Suisse prin achiziționarea de către UBS ca urmare a prăbușirii Băncii Silicon Valley din SUA a declanșat îngrijorare în rândul investitorilor, amplificată și de deciziile de politică monetară luate de Rezerva Federală a SUA miercuri.

Autoritățile de reglementare elvețiene și globale, dar și băncile centrale au sperat că intermedierea vânzării Credit Suisse către rivalul său va duce la calmarea piețelor, dar investitorii rămân în mod clar sceptici că tranzacția ar fi suficientă pentru a limita problemele din sectorul bancar.

Rivala Deutsche Bank, Commerzbank, ale cărei acţiuni s-au depreciat cu 8,50%, şi Société Générale (-6,72%) înregistrează unele dintre cele mai puternice reculuri în sector.

În acest weekend trecem la ora de vară

Schimbarea orei, pentru a trece la ora de vară 2023, va avea loc în ultimul weekend din luna martie. Pe 26 martie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile trebuie date cu o oră înainte. Ora 3:00 va deveni ora 4:00.

Ora de vară 2023. Cum schimbăm ceasurile şi când trecem la ora de vară |  Observatornews.ro

Trecerea la ora de vară are loc la câteva zile după echinocțiul de primăvară 2023, de pe 21 martie, care marchează începutul primăverii astronomice.

Din acest moment, ziua începe „să crească” și noaptea să scadă (durata de lumină naturală pe parcursul unei zile) până la solstițul de vară din 21 iunie 2023.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă, pentru a beneficia mai bine de lumina naturală.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Sistemul cu ora de vară – ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.

Beneficiile schimbării orei

Potrivit unui studiu realizat de Steve P. Calandrillo de la Universitatea Washing¬ton şi Dustin E. Buehler de la Universitatea din Arkansas, alegerea orei de vară ar conduce la scăderea numărului de accidente rutiere.

„Este mai multă lumină seara, atunci când au loc majoritatea accidentelor fatale, când oamenii vin spre casă după o zi obositoare la birou. Mai mult, rata criminalităţii ar putea scădea pentru că mai mult de jumătate dintre infracţiuni au loc în orele de după lăsarea întunericului, după-amiaza târziu sau seara”, arată rezultatele cercetării.

Alte studii arată că există ramuri economice care pot prospera odată cu trecerea la ora de vară. De exemplu, cei din industria HORECA consideră că o oră în plus de lumină naturală îi face pe oameni să stea mai mult timp pe străzi, cheltuind astfel mai mulţi bani pe diverse activităţi.

Totodată, experții subliniază beneficiile cantităţii mai mari de lumină solară, care contribuie la o bunăstare generală şi la menţinerea sănătăţii, întrucât, după cum bine se ştie, soarele creşte sinteza de vitamina D şi reduce incidenţa „dezordinii afective sezoniere”.

Totuși, trecerea la ora de vară ne poate afecta, dar nu pe termen lung

Persoanele care suferă de anxietate si depresie, precum şi vârstnicii ar putea simţi un disconfort crescut ca urmare a acestei modificări. De asemenea, atunci când se schimbă ora, persoanele care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mai intens modificarea.

Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră.

Specialiştii spun că vom avea nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta, deoarece trebuie să ne trezim cu o oră mai devreme decât ne-am obişnuit, iar astfel nivelul de stres poate creşte şi pot apărea dificultăţi de concentrare la serviciu sau la școală.

Efecte negative ale schimbării orei

Acest mecanism al schimbării orei de două ori pe an ar avea însă efecte negative asupra sănătății noastre, potrivit unor noi cercetări. Gisela Helfer, conferențiar senior în fiziologie și metabolism la Universitatea din Bradford, Anglia, explică într-un articol apărut în The Conversation cum ne putem adapta organismul.

În primele câteva zile după schimbarea orei, mulți suferă de simptome diverse precum iritabilitate, insomnie, oboseală în timpul zilei și reducerea funcției imunitare.

Mai îngrijorător este faptul că atacurile de cord, accidentele vasculare cerebrale și accidentele de muncă sunt mai frecvente în primele săptămâni după schimbarea orei.

Un preot din Moscova a bătut o pensionară care vindea flori la câțiva metri distanță

Un pretins sjulitor al bisericii din Moscova a agresat o bătrână, ziua în amiaza mare. Bărbatul agresiv cerea de pomană lângă stația de metrou Marksistskaia, iar pensionara vindea flori la câțiva metri distanță. Presupusul preot a lovit-o pe femeie cu piciorul, în timp ce ținea o icoană în mâini.

Un preot din Moscova a agresat o pensionară: A lovit-o cu piciorul

Canalul Baza relatează că pensionara ar fi decis să-și comercializeze florile puțin mai aproape de locul în care cerșea preotul. Reieșind din imaginile surprinse, „concurentul” nu a apreciat inițiativa femeii, transmite realitatea.md.

Fără să lase icoana din mâini, bărbatul a lovit-o pe bătrână cu piciorul. Cu ochii în lacrimi, femeia a cerut ajutorul trecătorilor.

În cele din urmă, femeia s-a dovedit a fi mai bună la suflet decât preotul, refuzând să cheme ambulanța și poliția.

Elon Musk nu primește aprobare pentru a testa cipurile pe creierul oamenilor
Articolul anterior
Robotul ION, acuzat de ”furt” la nici două zile după ce a început ”să lucreze” pentru Guvernul român. Cum a fost prins
Articolul următor