Toată lumea a fost șocată să afle că Kate Middleton suferă de cancer. Despre ce tumoare ar fi vorba

Vineri, toată lumea a fost șocată să afle că Kate Middleton, Prințesa de Wales, suferă de cancer și în acest moment face chimioterapie.

Ce fel de cancer are Kate Middleton. Dezvăluirile unui medic chirurgImagine simbol

Reacția oamenilor a fost impresionantă, iar toate teoriile conspirației au fost puse la o parte și oameni obișnuiți precum și celebrități s-au grăbit să-și arate compasiunea și susținerea pentru Kate, transmite Protv.ro.

Soția lui William nu a menționat ce formă de cancer are, dar un medic specializat în acest domeniu a declarat pentru TMZ că are idee despre ce e vorba.

George Crawford, chirurg specializat în operațiile de colon, cele batriatrice și în intervențiile mai puțin invazive, a spus că, în opinia lui, poate fi vorba de cancer uterin sau de ovare. 

„Pentru că e femeie și are peste 40 de ani, asta este cea mai bună explicație”, a spus el.

Crawford crede că este posibil ca echipa medicală să fi găsit ceva alarmant în timpul operației și că probabil a luat și probe pentru biopsie. Cancerul lui Kate a fost descoperit după operației.

De asemenea, Crawford vorbește despre „chimioterapia preventivă” pe care o face prințesa. Pentru că organismul are nevoie să se refacă în urma operației, este de înțeles de ce Kate a început abia acum ședințele de chimioterapie.

Cireșele au ajuns să se vândă la bucată, în Londra. Prețul exorbitant al acestora, dezvăluit de o româncă din Marea Britanie

Într-o perioadă în care prețul cireșelor a devenit subiectul glumelor pe rețelele de socializare din România, o româncă stabilită în Marea Britanie a reușit să stârnească un val de surprindere cu informațiile sale. Aceasta a făcut o postare recentă în care a dezvăluit prețul exorbitant cu care se vând acestea în Londra. 

Inițial, discuția a pornit pe o pagină de socializare dedicată diasporei, unde o femeie a descris că a văzut pe internet cum o altă doamnă s-a plâns că în România cireșele sunt cele mai scumpe și că țara este printre cele mai costisitoare din acest punct de vedere. Dorind să verifice această afirmație, românca din Londra a căutat informații și a descoperit o realitate mult mai dură.

Conform informațiilor de la cumpărători, prețurile la cireșe în România variază între 25 de lei pe kilogram la comercianții de pe marginea drumului și 60 de lei kilogramul în piață, cu un preț mediu situat undeva între aceste extreme. Cu toate acestea, prețurile din capitala britanică, au luat-o razna total, spune românca din diaspora.

„Am văzut zilele trecute pe net o doamnă care se plângea că în România sunt cele mai scumpe cireșe și că România e cea mai scumpă țară…
De curiozitate, am căutat și am aflat că, în țară, cireșele de mai se vând cu 60 de lei în supermarketuri și cu 25-30 de lei la comercianții de pe marginea drumului dintr-o comună ploieșteană…”, scrie pentru început femeia.

Robert F. Kennedy Jr., candidat la alegerile prezidenţiale din SUA, a afirmat că un vierme i-a intrat în creier şi i-a mâncat o parte
În timp ce costurile pot părea ridicole în România, o scurtă vizită la celebrul Harrods din centrul Londrei arată că situația poate fi mult mai exagerată. Românca a adus la lumină faptul că la Harrods, prețul unei singure cireșe poate atinge vârful de aproximativ 17-18 lei, sau chiar mai mult. De asemenea, dacă ar dori să achiziționeze un kilogram întreg, ar trebui să facă un efort financiar masiv de aproximativ 900 de lei.

„La „piața” noastră din incinta Harrods (centrul Londrei), să vedeți aici cum stau treburile… Din păcate, nu avem o poză recentă să vă arătăm, dar vă spunem sub cuvânt de onoare: la Harrods e aproximativ 3 lire sterline doar o singură cireașă! Adică vreo 17-18 lei! Iar prețul pe kilogram e fix 165 de lire sterline (zilele acestea).
Fotografia atașată arată prețul din august, anul trecut, în vârf de sezon, cum s-ar spune, când prețul este la cel mai scăzut nivel. Era atunci 150 de lire sterline kilogramul… sau doar 5.40 lire sterline dacă voiai să cumperi două cireșe!”, spune ea pentru Anunțul UK.

Acest cost, deși atât de exagerat încât pare desprins din altă lume, este doar unul dintre aspectele cu care locuitorii din Londra sunt nevoiți să se confrunte, în special în timpul sezonului cireșelor, când prețurile sunt la apogeu.

sursa

Johannes Hahn consideră că Moldova poate deveni membră a UE până în 2030

Comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn, este convins că Republica Moldova poate deveni membră a UE până în anul 2030.

Oficialul european a făcut această declaraţie răspunzând joi la întrebările jurnaliştilor în cadrul unei vizite la Chişinău, transmite infotag.md.

„Bineînţeles (Moldova poate deveni membră a UE până în 2030 – „I”). Mai este încă de lucru, dar trebuie să spun că „însoţesc” Moldova de mai bine de un deceniu, am văzut „ascensiuni şi declinuri”, dar acum văd doar o tendinţă pozitivă…. Mai este încă de lucru, dar dacă se face la timp, putem începe negocierile reale şi atunci totul este posibil…. Sunt mai mult decât sigur că totul este posibil”, a spus oficialul.

Hahn este încrezător că Moldova va reuşi să facă munca necesară şi să obţină aprobarea Consiliului UE pentru a putea începe negocierile oficiale. El a spus că „temele” pe care Moldova trebuie să le facă se referă la sistemul de justiţie şi la respectarea principiilor statului de drept.

Moldovenii care au muncit în Spania vor putea beneficia de pensii

Moldovenii care au muncit în Spania vor avea dreptul să solicite diferite tipuri de pensii și indemnizații precum pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensii şi indemnizații de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau o boală profesională, precum și pensii de urmaş.

Moldovenii care au muncit în Spania vor putea beneficia de pensii

Acordul în domeniul securității sociale între cele două țări, semnat la Madrid pe 21 iulie 2022, va intra în vigoare pe 1 iunie curent, transmite ziar.md.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul său, în conformitate cu legislația națională.

„Pentru a beneficia de pensii și alte prestații sociale prevăzute de acordurile internaţionale în domeniul securităţii sociale la care R. Moldova este parte, persoanele îndreptățite vor depune o cerere la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) sau la instituția competentă a celuilalt stat contractant”, a notat MMPS.

Informații cu privire la țările cu care R. Moldova a încheiat Acorduri de securitate socială, tipurile de prestații stabilite și instituțiilE responsabile de implementarea acestora din partea celuilalt stat contractant, pot fi găsite aici. Totodată, informații utile pentru lucrătorii migranți sunt disponibile pe pagina CNAS, la rubrica Relaţii internaţionale.

Conform datelor oficiale, în prezent în Spania sunt stabiliți circa 22 mii de cetățeni ai R. Moldova. Țara noastră a încheiat acorduri de securitate socială cu 18 țări: Republica Austria, Republica Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Italia, Letonia, Grecia, Spania, dintre care 17 sunt deja în vigoare.

Rusia: Un mort şi doi răniţi într-un nou atac
Articolul anterior
Premierul României a sosit la Chișinău pentru a-l comemora pe Grigore Vieru
Articolul următor