Topul celor mai bune universități din Moldova, potrivit portalului internațional Ranking Web of Universities

Ranking Web of Universities (Webometrics) a publicat topul universităților din întreaga lume, ediția ianuarie 2020. În acest top sunt incluse peste 12 mii de universități din întreaga lume, inclusiv 26 de instituții din Republica Moldova.

separator
Potrivit raportului Webometrics, Universitatea Tehnică din Moldova se situează pe primul loc în țara noastră. Pe locul doi se află Universitatea de Stat din Moldova, iar pe locul trei se poziționează Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”.Clasamentul Webometrics al universităților mondiale, cunoscut și sub numele de Ranking Web of Universities, este un sistem de ierarhizare a universităților din lume, bazat pe prezența web, vizibilitate și accesul web al universității. Acest sistem de clasament măsoară cât de puternic este prezentă o universitate pe web prin propriul său domeniu web, pagini, fișiere, articole academice. Ipoteza acestei abordări este aceea că prezența web este un indicator fiabil al performanței și prestigiului global al universităților și, ca atare, este un mod indirect de a măsura toate activitățile universitare (predare, cercetare, colaborare internațională) etc. Află mai multe aici.

40 de elevi, premiați în cadrul festivității de încheiere a Olimpiadei Republicane la Geografie

40 de elevi și eleve au fost premiați astăzi în cadrul festivității de încheiere a Olimpiadei Republicane la Geografie, desfășurată în perioada 09 – 11 mai, la Liceul Teoretic „N. Gogol” din Chișinău.

Învingătorii competiției sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Anenii Noi, Bălți, Căușeni, Chișinău, Fălești, Edineț, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Ungheni și UTA Găgăuzia.

Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat elevii pentru performanța demonstrată în cadrul competiției.

Olimpiada Republicană la Geografie a fost organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc în perioada 16 februarie – 27 mai 2024.

✅La ediția din acest an a olimpiadei au participat 169 de elevi ai claselor IX-XII, delegați din toate raioanele și municipiile republicii. Lista premianților poate fi accesată aici.

Rudele Anei-Maria rup tăcerea: au aflat despre dispariție de la colega din cămin. Suspiciuni asupra iubitului

Rudele Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, dispărută și ucisă cu bestialitate, telefonul fetei nu a fost găsit până acum. Totodată, potrivit ei, nici iubitul tinerii nu prea vrea să discute cu familia ei și nu îi permitea să interacționeze cu apropiații. 

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Femeile nu tac” cu Adrian Prodan, transmite realitatea.md.

Femeia a început să își sune fiica, dar telefonul ei era deconectat, iar ea nu înțelege nu a aflat de la iubitul tinerei despre faptul că Ana-Maria e de negăsit. Totodată, aceștia bănuiesc că șoferul era pregătit pentru crimă.

„Eu cred că el (n. red.: iubitul tinerei) se cunoaște cu acest bărbat de la penitenciarul în care au lucrat împreună. Ion lucra într-o parte și șoferul în altă parte. Cred că de acolo și se cunosc. Nu știu dacă Ana-Maria îl cunoștea pe șofer”, a povestit mama fetei.

Poliția deocamdată nu a relatat prea multe detalii rudelor, iar mama Anei-Maria susține că bărbatul nu i-ar fi permis fiicei sale să interacționeze cu familia, declarând că apropiații săi consumă alcool, iar acum și el ar refuza să discute cu aceștia.

Mătușile Anei-Maria, însă, susțin că iubitul ei ar fi avut datorii, iar fata ar fi fost urmărită.

Totodată, mama tinerii afirmă că se teme de o eventuală vizită a fratelui principalului suspect.

Ana-Maria, o tânără gravidă din Orhei, de doar 19 ani, a dispărut pe 12 aprilie. S-a stabilit că tânăra urcase într-o mașină de ocazie, iar șoferul a fost reținut și refuza să colaboreze cu ancheta.

În cadrul perchezițiilor în casa individului au fost găsite mai multe lucruri care aparțineau unor femei necunoscute. Poliția a rugat femeile care l-au cunoscut vreodată în circumstanțe dubioase, să anunțe oamenii legii.

Ana-Maria a fost găsită fără suflare pe 20 aprilie, într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 de kilometri de localitatea unde avea casă bărbatul.

Prăbușirea blocului de locuințe din orașul rus Belgorod: 15 morți și peste 20 de răniți

Salvatorii au încheiat operațiunile de căutare și de curățare a resturilor de la locul prăbușirii unei porțiuni dintr-un bloc de apartamente din Belgorod, a informat Ministerul rus pentru Situații de Urgență. 17 persoane au fost salvate, iar 15 au murit.

Prăbușirea s-a produs în dimineața zilei de duminică, 12 mai. În această zi, Ministerul Apărării a anunțat distrugerea rachetelor peste Belgorod. Fragmente ale uneia dintre obuze au căzut pe o clădire de locuințe.

După cum s-a afirmat, Ucraina a lovit cu rachete Tochka-U, obuze ale sistemului de lansare multiplă Vampire și Vilkha MLRS, scrie kommersant.ru.

Toate cele 10 etaje s-au prăbușit într-una dintre cele opt intrări, care adăposteau 40 de apartamente. Ferestrele de la intrările vecine au fost sparte. În timp ce era curățat molozul, acoperișul s-a prăbușit. Trei salvatori au fost răniți. Autoritățile regionale, târziu în seara zilei de 12 mai, au raportat că 20 de persoane au fost rănite în prăbușirea clădirii.

Cine sunt susținătorii Moldovei și câți bani ne-a dat fiecare stat
Articolul anterior
Viena: recompense inedite pentru persoanele care renunță la mașini
Articolul următor