Transportatorii vor ca un drum de la Bălți până la Chișinău să coste 185 lei. Reacția lui Andrei Spînu

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în frunte cu ministrul Andrei Spînu, a venit cu reacții la protestul organizat de transportatori în PMAN, astăzi, 25 noiembrie.

,,Ca ministru responsabil de domeniul transporturilor, una dintre principalele mele preocupări este ca oamenii să beneficieze de servicii de transport sigur, comod și accesibil, iar prețul achitat pentru serviciile de transport să fie unul corect și care corespunde realităților actuale. 

Din discuția despre tarife nu putem ignora nevoia ca transportatorii să investească mult mai serios în modernizarea autovehiculelor, așa cum prevede legea. 

Respect dreptul transportatorilor de a protesta și îi asigur, ca și până acum, că rămân deschis la dialog pentru a găsi o soluție în interesul tuturor în ceea ce privește tarifele”, a declarat Andrei Spînu, transmite realitatea.md.

Totodată, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a adus mai multe precizări și clarificări în urma acțiunilor grupului de transportatori, care solicită majorarea tarifelor la călătoriile cu transportul de pasageri.

În urma mai multor întâlniri între viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, secretarul de stat pe domeniul transportului, Mircea Păscăluță, și reprezentanții unor asociații din domeniul transportului rutier raional și interraional, transportatorii au prezentat solicitări de a dubla, chiar și de a tripla tariful aplicabil pentru călătoriile de pasageri – de la 1,37 lei/km la 1,85 lei/km. Spre exemplu, dacă la moment tariful Chișinău – Bălți este 80 MDL, ei doresc să fie 185. Un alt exemplu, Chișinău – Drochia acum este 109 MDL, solicitarea este să fie 245 MDL. Aceste solicitări nu sunt justificate”.

La momentul actual, tariful de bază este de 60 de bani/km/pasager pentru autovehiculele de categorie de confort clasa II și 70 de bani/km/pasager pentru autovehiculele de categoria de confort clasa I. Acest preț a fost stabilit la sfârșitul anului 2019, devenind aplicabil începând cu 2020. Din 2020, toți transportatorii au avut dreptul de a aplica un tarif de 70 de bani.

  1. Majorarea tarifului din 2019 (cu 14 bani – clasa II sau 30% și 22 de bani – clasa I sau 45%) a avut drept scop motivarea transportatorilor de a investi în parcul auto și de a asigura un nivel de siguranță și confort adecvat transportului de pasageri. În acest scop a fost instituită inclusiv obligativitatea de a trece procedura de clasificare de confort.
  2. În anul 2020, atunci când a început procedura de clasificare, din 2.600 de autovehicule, 2.074 au trecut procesul de clasificare, dintre care clasa I – 119 autovehicule, iar clasa II – 1.941 de vehicule.
  3. În anul 2021, avem doar 37 de unități, care corespund clasei I de confort. De remarcat faptul că doar 30% din numărul total de unități eligibile au trecut clasificarea, restul de 70% din autovehicule nici nu au fost prezente pentru clasificare, cu toate că această procedură este una obligatorie.

Aproape 80% din autobuzele antrenate în transportul de pasageri au o vârstă de peste 16 ani. Doar 3,2% din autovehiculele antrenate în transportul de pasageri au o vârstă de până la 10 ani. 45% din autovehicule, aproape jumătate din tot transportul de pasageri, au o vârstă de peste 20 de ani.

Tandemul Mihai Chihaia – Oleg Tarnovschi a ocupat locul 3 la Cupa Mondială de la Szeged

Tandemul Mihai Chihaia – Oleg Tarnovschi s-a clasat pe locul 3 pe distanța 500 metri la prima etapă a Cupei Mondiale de la Szeged, Ungaria, care este și de calificare către Jocurile Olimpice de la Paris, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv.

Ei au înregistrat rezultatul 1:40.05, fiind întrecuți de Alexey Korovashkov – Ivan Shtyl (Sportivi neutri individuali – 1:37.57) și Alexander Kitewski – Arsen Sliwinski (Polonia – 1:37.94).

Astăzi, Elena Glizan a obținut rezultatul 48.67 pe distanța 200 metri și va evolua mâine în semifinale.

Mai mulți climatologi din lume se aşteaptă ca încălzirea globală să depăşească ţinta de 1,5°C

Aproape 80% dintre respondenţi, toţi din cadrul Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), prevăd o încălzire globală de cel puţin 2,5 grade Celsius, în timp ce aproape jumătate dintre ei anticipează cel puţin 3 grade Celsius (5,4 F). Doar 6% dintre respondenţi consideră că va fi respectată limita de 1,5 grade Celsius (2,7 F) convenită la nivel internaţional.

Mulţi dintre oamenii de ştiinţă au în vedere un viitor „semidistopic”, cu foamete, conflicte şi migraţie în masă, provocate de valuri de căldură, incendii, inundaţii şi furtuni de o intensitate şi o frecvenţă cu mult peste cele care au lovit deja.

Numeroşi experţi au declarat că au rămas fără speranţă, furioşi şi speriaţi de eşecul guvernelor de a acţiona, în ciuda dovezilor ştiinţifice clare furnizate.

„Cred că ne îndreptăm spre o perturbare majoră a societăţii în următorii cinci ani”, a declarat Gretta Pecl, de la Universitatea din Tasmania.

„Autorităţile vor fi copleşite de evenimente extreme după evenimente extreme, producţia de alimente va fi perturbată. Nu aş putea simţi o mai mare disperare în privinţa viitorului”.

Fiecare fracțiune de grad evitată ar reduce suferința umană

Dar mulţi au spus că lupta pentru climă trebuie să continue, indiferent cât de mare ar fi creşterea temperaturii globale, deoarece fiecare fracţiune de grad evitată ar reduce suferinţa umană.

Peter Cox, de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, a declarat: „Schimbările climatice nu vor deveni brusc periculoase la 1,5 grade C – ele sunt deja periculoase. Şi nu va fi sfârşitul jocului dacă trecem de două grade C, ceea ce s-ar putea să se întâmple”.

The Guardian a contactat fiecare autor principal sau editor al rapoartelor IPCC din 2018. Aproape jumătate au răspuns, 380 din 843. Rapoartele IPCC sunt evaluările standard ale schimbărilor climatice, aprobate de toate guvernele şi realizate de experţi în ştiinţe fizice şi sociale. Rezultatele arată că mulţi dintre cel mai bine informaţi oameni de pe planetă se aşteaptă ca haosul climatic să se desfăşoare în următoarele decenii.

Criza climatică provoacă deja daune profunde vieţii şi mijloacelor de trai din întreaga lume, cu o încălzire globală de numai 1,2 grade C (2,16 F) în medie în ultimii patru ani. Jesse Keenan, de la Universitatea Tulane din SUA, a declarat: „Acesta este doar începutul: puneţi-vă centurile de siguranţă”.

Nathalie Hilmi, de la Centrul Ştiinţific din Monaco, care se aşteaptă la o creştere de 3 grade C, a fost de acord: „Nu putem rămâne sub 1,5 grade C”.

Experţii au declarat că pregătirile masive pentru a proteja oamenii de cele mai grave dezastre climatice care vor urma sunt acum esenţiale. Leticia Cotrim da Cunha, de la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro, a declarat: „Sunt extrem de îngrijorată de costurile în vieţi omeneşti”.

Florin Piersic se află în stare gravă. Medicii spun că are septicemie

Florin Piersic se află în stare gravă, au transmis reprezentanții Spitalului Foișor din București, acolo unde actorul a fost transferat joi dimineață. Marele actor are septicemie, iar medicii spun că infecția pleacă de la proteza de genunchi, scrie digi24.ro.

„În cursul zilei de astăzi, 09.05.2024, domnul Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular București. La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi. Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă. Vom efectua investigații de laborator și imagistice în urma cărora vom stabili conduita terapeutică”, transmit reprezentanții spitalului.

Florin Piersic a fost transferat, în această dimineaţă, de la Institutul Matei Balş la o clinică privată pentru o analiză complexă (PET CT), iar ulterior a ajuns la Spitalul Foişor.

Actorul are nevoie de o nouă operație pentru a i se scoate proteza de genunchi, operație „absolut necesară” pentru îndepărtarea sursei de infecţie, spun medicii. Intervenţia nu este lipsită de riscuri, precizează reprezentanţii Institutului ”Matei Balş” din București.

Septicemia, cunoscută și sub numele de sepsis, reprezintă o complicație care pune viața în pericol și care poate să apară atunci când bacteriile, dintr-o altă infecție, intră în fluxul sanguin și se răspândesc în tot organismul.

Keanu Reeves spune că „s-a căsătorit sub ochii lui Dumnezeu” cu Winona Ryder, în România
Articolul anterior
Procuratura va investiga relația soldatului gay cu iubitul său, întrucât acesta din urmă ar avea doar 17 ani
Articolul următor