Ororile foametei organizate din 1946-1947 s-au aflat în atenția participanților la tripla lansare de carte consacrată comemorării victimelor acestui genocid.
Foto: moldova1.md
La Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu” au fost prezentate volumele „Cartea foametei” de Larisa Turea, „Cu ochii celuilalt” de Nicolae Rusu și „Crucea pământului” de preotul Anatol Cristea. Vechea Cruce de salcâm nu a apărut întâmplător pe coperta cărții scrise de preotul Anatol Cristea, transmite Moldova1.md.
„Este crucea durerii, care simbolizează tragedia anilor 46-47 prin care au trecut basarabenii noștri și ce este interesant că această cruce se păstrează până în prezent în cimitirul satului Flămânda. Acolo erau înmormântați oamenii care mureau de foamete, acolo grămăjoară, fiindcă lumea era în imposibilitatea de a-i înmormânta”, a spus preotul Anatol Cristea din satul Gotești, raionul Cahul.
„Crucea pământului” este consacrată celor patru veri drepți ai lui Anatol Cristea care au murit prin înfometare, dar și tuturor victimelor foametei. Iar Nicolae Rusu a scris romanul „Cu ochii celuilalt”, la îndemnul prietenului său, Vasile Șoimaru. A pornit de la un caz concret din satul natal.
„Am luat ca subiect istoria unui adolescent care a fugit de acasă de frică să nu fie sacrificat și am ajuns urmărind destinul acestui băiat. A trecut prin foamete, deportări. Finalul acestui roman se încheie cu 2014, când rușii au ocupat Crimeea. Acum lucrez la partea a doua, urmăresc destinele celor trei copii ai lui care sunt martori la agresiunea Rusiei față de Ucraina”, a relatat scriitorul Nicolae Rusu.
„Cartea foametei” de Larisa Turea, ajunsă la a patra ediție, este una deosebit de solicitată de cititori, a stat la baza unor spectacole radiofonice și de teatru. Autoarea a început să scrie despre genocidul prin înfometare încă în anii 80 și până astăzi este interesată de mărturiile supraviețuitorilor foametei.
„E nevoie de aceste mărturii și-i vorba de faptul că ar putea fi o idee națională tratarea de acest sindrom post-traumatic pentru că foametea din 1946-47 este cea mai mare tragedie postbelică din zona noastră. În special, a Basarabiei de sud. Sunt sate în Găgăuzia unde au decedat 80 de procente din populație”, a menționat scriitoarea Larisa Turea.
Lansarea celor trei cărți a fost și o comemorare a victimelor genocidului de acum 77 de ani.
„Victimele foametei organizate de către regimul bolșevic din URSS, care a venit să ne elibereze. Ne-au eliberat! De pâine și de sare, de săpun și de toate celelalte bune și pe jumătate din noi încă în Siberia ne-au trimis!””, a declarat economistul Vasile Șoimaru, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
„A fost o acțiune organizată deliberat a autorităților de atunci comuniste pentru a extermina populația românească, populația basarabeană. Acum ceea ce trebuie să facem e să vorbim cât mai mult despre ce pot face regimurile autoritare prin prisma evenimentelor pe care le trăim în proximitatea noastră”, a punctat Igor Grosu, președintele Parlamentului.
La cei 90 de ani ai săi, scriitoarea Eugenia David nu poate uita suferințele și umilința prin înfometare.
„A fost o strășnicie! Îmi amintesc totul absolut. Tot anul cela am vândut casa, că murea tata de foame.”
„Aceste persoane au trecut prin foamete, război, patimi, multă durere”, spune Vladimir Forțu.
„Prin poduri le-a fost măturat tot ce au avut și au suferit. Ferească Dumnezeu să nu se mai întâmple niciodată ceea ce a fost!”, a conchis profesoara Elena Botin.
În cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie, este marcată Ziua comemorării victimelor foametei din 1946-1947.
O mașină de poliție și un troleibuz s-au lovit în centrul Capitalei
Un accident rutier a avut loc astăzi, 1 aprilie, în centrul Capitalei.
Mai exact, incidentul s-a produs la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Mihai Viteazul, transmite info1.md.
În accident a fost implicată o mașină de poliție și un troleibuz.Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
VIDEO// Ucrainenii au distrus un buncăr rusesc
Aviația ucraineană a publicat pe rețelele sociale o înregistrare video cu distrugerea, de către un avion MiG-29, a unui buncăr al armatei ruse din regiunea Herson. Conform surselor pro-ucrainene atacul a vizat un număr neprecizat de ofițeri superiori ruși, scrie digi24.ro
„Forțele aeriene ucrainene au lovit un post de comandă subteran al rușilor. Ținând cont că acest gen de fortificații relativ sofisticate sunt destinate ștabilor și nu răcanilor, putem presupune fără teama de a greși că în interior se aflau niște ofițeri de rang înalt în momentul exploziei”, a comentat respectiva înregistare de pe X/Twitter un utilizator pro-ucrainean.
The Ukrainian Air Force struck a Russian underground post. Considering that this kind of rather sophisticated fortifications are meant for high-profile brass and not for some grunts it is safe to assume this some high ranking Russian was inside when this thing blew up.… pic.twitter.com/W1RYLYRYBX
Avionul MiG-29 ucrainean a lansat asupra buncărului o bombă de precizie GBU62 JDAM cu rază lungă, prevăzută cu kit de planare.
Imaginile atacului ucrainean asupra buncărului rusesc au fost geolocalizate în apropiere de satul Neciaeve, regiunea Herson.
A scăzut forța de muncă în 2024
Biroul Național de Statistică informează că, conform rezultatelor cercetării ,,Ancheta forței de muncă (AFM)2”, în anul 2024, forța de muncă (populația activă de 15 ani și peste) a constituit 889,1 mii de persoane, fiind în descreștere cu 4,3% față de anul 2023, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Astfel:
populația ocupată de 15 ani și peste a constituit 853,9 mii de persoane, în descreștere cu 3,7% față de anul 2023;
rata șomajului la nivel de țară a înregistrat valoarea de 4,0%, fiind în scădere cu 0,6 p.p. față de nivelul anului 2023.
Ponderea femeilor în cadrul forței de muncă a fost de 51,0%, fiind ușor superioară celei a bărbaților, de 49,0%. De asemenea, ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost de 50,3%, depășind puțin ponderea celor din mediul urban, de 49,7%.
Rata de participare la forța de muncă a populației de 15 ani și peste (proporția forței de muncă de 15 ani și peste în populația totală de aceeași grupă de vârstă) a constituit 44,5% (în 2023 – 45,1%). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul bărbaților – 47,7%, în comparație cu femeile – 41,7%. Ratele respective pe medii au constituit 51,2% în mediul urban și 39,3% în mediul rural.
Rata de participare la forța de muncă a populațieiîn vârstă de 20-64 ani a constituit 59,1%, fiind în creștere față de nivelul anului trecut (în 2023 – 58,4%). Valoarea acestui indicator a înregistrat disparități importante pe sexe și medii: 60,9% pentru bărbați față de 57,5% pentru femei și, respectiv, 66,0% în mediul urban față de 53,5% în mediu rural.
Pentru categoria de vârstă 15-29 ani rata de participare la forța de muncă a constituit 32,1%, la persoanele de 15-34 ani – 41,9% și la grupa de vârstă de 15-64 ani3 – 54,6%. Valoarea acestui indicator pentru populația în vârstă de muncă conform legislației naționale4 a fost de 58,2%.
Rata de participare la forța de muncă a persoanelor cu dizabilități5 a constituit 18,4%, inclusiv 19,6% la bărbați, 16,9% la femei, 25,0% în mediul urban și 15,0% în mediul rural.
Biroul Național de Statistică informează că, conform rezultatelor cercetării ,,Ancheta forței de muncă (AFM)2”, în anul 2024:
forța de muncă (populația activă de 15 ani și peste) a constituit 889,1 mii de persoane, fiind în descreștere cu 4,3% față de anul 2023;
populația ocupată de 15 ani și peste a constituit 853,9 mii de persoane, în descreștere cu 3,7% față de anul 2023;
rata șomajului la nivel de țară a înregistrat valoarea de 4,0%, fiind în scădere cu 0,6 p.p. față de nivelul anului 2023.
Forța de muncă
Ponderea femeilor în cadrul forței de muncă a fost de 51,0%, fiind ușor superioară celei a bărbaților, de 49,0%. De asemenea, ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost de 50,3%, depășind puțin ponderea celor din mediul urban, de 49,7%.
Rata de participare la forța de muncă a populației de 15 ani și peste (proporția forței de muncă de 15 ani și peste în populația totală de aceeași grupă de vârstă) a constituit 44,5% (în 2023 – 45,1%). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul bărbaților – 47,7%, în comparație cu femeile – 41,7%. Ratele respective pe medii au constituit 51,2% în mediul urban și 39,3% în mediul rural (Figura 1).
Figura 1. Rata de participare la forța de muncă pe sexe și medii, anii 2020-2024
Rata de participare la forța de muncă a populațieiîn vârstă de 20-64 ani a constituit 59,1%, fiind în creștere față de nivelul anului trecut (în 2023 – 58,4%). Valoarea acestui indicator a înregistrat disparități importante pe sexe și medii: 60,9% pentru bărbați față de 57,5% pentru femei și, respectiv, 66,0% în mediul urban față de 53,5% în mediu rural.
Pentru categoria de vârstă 15-29 ani rata de participare la forța de muncă a constituit 32,1%, la persoanele de 15-34 ani – 41,9% și la grupa de vârstă de 15-64 ani3 – 54,6%. Valoarea acestui indicator pentru populația în vârstă de muncă conform legislației naționale4 a fost de 58,2%.
Rata de participare la forța de muncă a persoanelor cu dizabilități5 a constituit 18,4%, inclusiv 19,6% la bărbați, 16,9% la femei, 25,0% în mediul urban și 15,0% în mediul rural.
Ocuparea
Populația ocupată de 15 ani și peste a constituit 853,9 mii persoane, fiind în descreștere cu 3,7% față de anul 2023 (886,9 mii). Ca și în cazul populației economic active, ponderea femeilor nu o depășește cu mult pe cea a bărbaților (51,0% femei și, respectiv, 49,0% bărbați), iar ponderea persoanelor ocupate din mediul rural a fost puțin mai mare față de cea a persoanelor ocupate din mediul urban (50,4% mediul rural și, respectiv, 49,6% mediul urban).
Vârsta medie a populației ocupate a fost de 44 ani.
Rata de ocupare a populației de 15 ani și peste (proporția persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani și peste fată de populația totală din aceeași grupă de vârstă) a fost de 42,7%, fiind în descreștere față de nivelul anului precedent (43,1% în 2023). Rata de ocupare a bărbaților (45,9%) a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (40,0%) și în mediul urban (49,1%) mai mare față de mediul rural (37,8%).
Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani6 a fost de 56,8%, fiind în creștere față de nivelul anului precedent (55,7% în 2023). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul bărbaților – 58,6%, în comparație cu femeile – 55,1% și în mediul urban – 63,3% față de mediul rural – 51,5%.
Rata de ocupare pentru tinerii în vârstă de 15-29 ani a fost de 29,8%, la persoanele de 15-34 ani – 39,6% și la categoria 15-64 ani – 52,3%. Valoarea acestui indicator pentru populația în vârstă de muncă conform legislației naționale a fost de 55,7%.
Rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități a constituit 17,5%. În distribuția pe sexe acest indicator a atins valori mai înalte în rândul bărbaților – 18,5%, în comparație cu femeile – 16,2%. Ratele respective pe medii au înregistrat 23,2% în mediul urban și 14,6% în mediul rural.
Din distribuția persoanelor ocupate după activități economice rezultă că 18,1% au activat în sectorul agricol (în 2023 – 20,9%) și 81,9%, în activitățile neagricole (în 2023 – 79,1%). Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 13,4% (în 2023 – 14,4%), inclusiv în industria prelucrătoare 11,3% (indicator ODD 9.2.2 ) (în 2023 – 12,2%), iar în construcții 7,5% (în 2023 – 7,1%). În sectorul de servicii au activat 61,0% din totalul persoanelor ocupate (în 2023 – 57,6%).
În aspect teritorial, 32,5% din populația ocupată au format-o locuitorii municipiului Chișinău. La o diferență relativ mică, de 28,8% din total ocupare, se situează regiunea de Nord, urmată de regiunea Centru cu 23,8% și, respectiv, regiunea Sud cu 14,8%.
Repartizarea ocupării după forme de proprietate a fost practic la nivelul anului 2023: sectorului public i-au revenit 31,0% și sectorului privat sau altor forme de proprietate – 69,0%.
Structura populației ocupate după statutul profesional relevă că, ponderea cea mai mare revine salariaților – 81,1% din total ocupare (în 2023 – 79,5%), urmați de lucrătorii pe cont propriu (14,6%) și lucrătorii familiali neremunerați (4,1%). Marea majoritate a salariaților (88,7%) a fost angajată pe o perioadă nedeterminată de timp.
Munca nedeclarată7 în rândul salariaților a constituit 5,8%, fiind în descreștere față de nivelul anului precedent (7,1% în 2023). Practica de angajare fără perfectarea contractelor individuale de muncă (în baza unor înțelegeri verbale) este mai frecventă printre bărbați (7,6%), decât pentru femei (4,2%). Cele mai mari ponderi ale salariaților, care lucrează doar în baza unor înțelegeri verbale, sunt estimate în agricultură (56,3%), construcții (17,9%), comerț (6,4%) și industrie (5,0%).
În sectorul informal au lucrat 14,8% din totalul persoanelor ocupate în economie (în anul 2023 – 16,2%). Ponderea persoanelor care au avut un loc de muncă informal (indicator ODD 8.3.1 ) a constituit 20,6% din totalul persoanelor ocupate (în anul 2023 – 23,0%). În sectorul agricol ocuparea informală a constituit 64,4% (în anul 2023 – 66,6%), iar în sectorul neagricol – 10,9% (în anul 2023 – 11,4%). Cea mai mare pondere a persoanelor ocupate informal în activitățile neagricole este înregistrată în construcții (63,3% din totalul persoanelor ocupate în construcții). Din numărul persoanelor ocupate informal, salariații au alcătuit 23,7%.
Din totalul salariaților, 6,0% au avut un loc de muncă informal și, în același timp, au primit salariul „în plic”, iar cele mai mari ponderi ale acestora se estimează pentru activitățile din agricultură (56,2%), construcții (18,3%) și comerț (6,5%).
Numărul persoanelor subocupate8 a fost de 23,4 mii, ceea ce reprezenta 2,7% din totalul persoanelor ocupate, fiind în descreștere față de nivelul anului precedent (rata de subocupare în anul 2023 a constituit 3,3% sau 29,3 mii persoane din totalul persoanelor ocupate).
Din totalul persoanelor ocupate, 11,9% au declarat că ar dori să schimbe situația în raport cu locul actual de muncă din diferite motive. Pentru majoritatea acestora, motivul principal este nivelul nesatisfăcător al venitului/câștigului salarial (situație inadecvată în raport cu venitul).