PAS, PPDA și PLDM anunță proteste, după ce CEC a decis organizarea a 139 secții de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Foto: Facebook.com
Într-un comunicat de presă, PAS anunță că protestul va avea loc luni, 7 iunie, în fața sediului CEC.
„Vă așteptăm pe toți luni, 7 iunie, ora 12:00, în fața sediului CEC pentru a cere respectarea dreptului la vot. Cerem CEC să-și revizuiască decizia și să majoreze numărul de secții de vot în diasporă. Cerem CEC să respecte cetățenii și să asigure dreptul la vot!
Majoritatea dodonistă din CEC în frunte cu Maxim Lebedinschi a încălcat legea și vrea să fraudeze alegerile. PAS va contesta această decizie în justiție!
Încercarea hoților de a-și salva pielea nu va trece. Cei care ne fură și ne încalcă drepturile vor răspunde în fața legii. Oamenii vor porni vremurile bune oricâte obstacole ar pune hoții!”, se arată în comunicat.
Și membrii Platformei DA anunță că vor participa la protest, unde vor cere mai multe secții de vot peste hotare.
„Iana Stanțieru & Andrei Dinga, cadidații Platformei DA din diaspora, lansează petiția prin care cer urgent mai multe secții de vot peste hotare: „E inacceptabil! Ne rezervăm dreptul de a protesta la ambasade.” Luni, PlatformaDA va protesta la CEC (începem la 11.00 la Consiliul Concurenței), va contesta decizia și va face un demers și către PG”, se arată în comunicat.
Și Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a calificat decizia CEC drept „o încălcare flagrantă și premeditată a dreptului constituțional de a alege, fapt pentru care cei care se fac vinovați vor trebui să suporte toate consecințele juridice”.
„PLDM se solidarizează cu organizatorii protestului, Partidul Acțiune și Solidaritate și își îndeamnă membrii și susținătorii să participe la protestul din 7 iunie 2021, ora 11:00 în fața Comisiei Electorale Centrale”, menționează PLDM.