Ucrainenii din Herson care au părăsit orașul rămân fără case și apartamente. Imobilele sunt sparte și luate cu forța de către ocupanți

Potrivit presei ucrainene, imobilele din Herson sunt verificate de ocupanți și luate cu forța pentru nevoile lor. Pentru ocupanții ruși, dreptul de proprietate nu înseamnă nimic, transmite presa locală.

Для российских оккупантов право собственности ничего не значит

În regiunea Herson, invadatorii se pregătesc pentru o confiscare criminală a apartamentelor ucrainene. Ordinul corespunzător, semnat de așa-zisul comandant militar al regiunii Herson, controlată de invadatori, colonelul Viktor Bedrik, a fost publicat de consilierul ministrului de Interne Anton Gerașcenko.

După cum se menționează în „ordin”, „anumiți cetățeni” ar trebui să ajungă în Herson pentru a trăi. Pentru ei se plănuiește pregătirea locuințelor luate de la ucraineni.

Acum invadatorii adună informații despre apartamentele din Herson, ai căror proprietari au părăsit orașul. După întocmirea listelor, „migranții temporari” sosiți din zonele de ostilități active vor fi instalați în locuințele sechestrate.

Verificarea locătarilor și a apartamentelor acestora este efectuată de șefii organizațiilor locative și ai asociațiilor de coproprietari de blocuri de locuințe (OSMD). „Ordinul” așa-zisului comandant militar al regiunii Herson a ajuns pe internet:

В сеть слили "приказ" так называемого военного коменданта Херсонской области

Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Europei: Locul Republicii Moldova este în UE

„La aproape trei sferturi de secol de la Declarația Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Europei: Locul R. Moldova este în UE

Declarația aparține președintelui României, Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Europei, care a spus că locul R. Moldova, al Ucrainei, al Georgiei și al statelor din Balcanii de Vest este în Uniunea Europeană, transmite Zdg.md.

„Agresiunea militară declanșată de Rusia împotriva Ucrainei ne pune în fața unor decizii majore, prin care să ne reconfirmăm atașamentul deplin la principiile și valorile definitorii pentru Uniunea Europeană: solidaritate, unitate, diversitate, respect pentru statul de drept și drepturile fundamentale ale omului.

Aceștia sunt pilonii pe care s-a construit Uniunea noastră și pe care în urmă cu cinci ani, la Summitul istoric de la Sibiu, ne-am luat angajamentul să-i apărăm, pentru a putea consolida și avansa proiectul european.

Deciziile istorice luate la finalul anului trecut cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina reprezintă o etapă semnificativă pentru întreaga Uniune Europeană. Este imperativ să continuăm să susținem puternic aceste state în parcursul lor european.

Locul Republicii Moldova, al Ucrainei, al Georgiei și al statelor din Balcanii de Vest este în Uniunea Europeană! Sprijinul nostru decurge firesc din faptul că suntem noi înșine un exemplu de succes al lărgirii Uniunii Europene.

Aderarea la UE a adus beneficii și oportunități considerabile cetățenilor din toate statele membre, o investiție strategică în pace și democrație”, a menționat Klaus Iohannis în mesajul său.

„Cei care contestă proiectul european trebuie să răspundă la întrebarea „Care este alternativa pe care o propun la acest proiect care a adus pace și a dărâmat zidurile urii și ale prejudecăților care au cauzat conflicte fratricide între popoarele europene?”. Proiectul european ne-a adus la un loc oferind un model de colaborare în interesul comun, de conviețuire și armonie multiculturală, transformându-se într-un spațiu al unității în diversitate.

Provocările actuale ne arată cu atât mai clar că avem responsabilitatea față de oameni să menținem pacea pe continent, iar cea mai sigură soluție este întărirea construcției europene și consolidarea unității dintre națiunile noastre. Divizarea dintre state, discursurile care promovează faliile în interiorul societăților democratice sunt arme care ne amenință pacea și prosperitatea. Sunt fenomene îngrijorătoare, care includ ample campanii de dezinformare, știri false, agresivitate sporită în spațiul public. Toate acestea pun la încercare sănătatea democrațiilor noastre și generează o polarizare accentuată în societate.

O Europă extinsă este cu siguranță o Europă mai puternică pe plan global, așa cum au dovedit-o valurile anterioare de extindere. Consolidarea relevanței internaționale și a atractivității Uniunii Europene devin cruciale pentru stabilitatea și securitatea regionale și globale, mai ales în această perioadă în care Federația Rusă duce de peste doi ani un război de agresiune împotriva Ucrainei.

Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri și dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generațiile viitoare.

Alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democrația europeană și avem obligația să îi încurajăm pe cetățenii națiunilor noastre să participe la vot. Europenii își doresc să trăiască în societăți libere, cu stat de drept funcțional, în care drepturile și libertățile sunt respectate, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opțiune majoritară.

La mulți ani, Europa! La mulți ani, România europeană!”

Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Jul.

Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la MarsiliaFoto: X

Cu 79 de zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, la 26 iulie – a treia ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris din istorie, după cele din 1900 şi 1924 – torţa olimpică a ajuns în sfârşit în Franţa, după o călătorie de 12 zile din ţara sa de origine, Grecia, transmite news.ro.

Într-o ceremonie meticulos coregrafiată de Thomas Jolly şi întâmpinată de un curcubeu magnific, torţa a coborât pentru prima dată din mitica navă cu trei catarge în mâinile lui Florent Manaudou, campion olimpic la înot la Londra în 2012, în aplauzele unei mulţimi impunătoare în golful Lacydon, unde grecii au fondat Massalia acum 2.600 de ani.

După câţiva paşi pe un ponton plutitor în formă de pistă de atletism, înotătorul din Marsilia a transmis primul ştafeta campioanei paralimpice de atletism Nantenin Keita, fiica celebrului muzician malian Salif Keita, un simbol al apropierii dintre Jocurile Olimpice şi Jocurile Paralimpice.

Ea l a transmis apoi torţa unei a treia persoane, îmbrăcată complet în alb şi purtând o cagulă.

În faţa vasului olimpic, primul de la aceste JO de la Paris, a fost dezvăluit invitatul surpriză: astfel, Jul, rapperul de 34 de ani din Marsilia, a avut onoarea de a aprinde focul olimpic pentru o noapte, înainte ca torţa să pornească joi dimineaţă într-o ştafetă prin toată Franţa.

„Este un lucru nebunesc, este magic, pentru mine este o onoare. Sunt foarte mândru pentru Franţa şi pentru Marsilia în special. Mulţumesc!”, a spus rapperul.

La intrarea în Portul Vechi (Vieux-Port), sub privirile preşedintelui Emmanuel Macron, Belem a fost întâmpinată de Marseillaise, de un foc de artificii cu „confetti reciclate biodegradabile”, de o survolare a avioanelor din cadrul Patrouille de France, care au desenat pe cer inelele olimpice, şi de inevitabilele „tifos”, impresionantele bannere ale suporterilor echipei bine numite Olympique de Marseille.

Pe zidul Fortului Saint-Jean, cel mai gigantic banner, lung de 150 m, inscripţionat MASSALIA, onora originile greceşti ale oraşului Marsilia, cu chipul lui Gyptis, tânăra dintr-un trib local de care se spune că s-ar fi îndrăgostit Protis, un marinar grec care a debarcat în anul 600 î.Hr.

Plecată din nordul oraşului, cu o escortă de aproximativ o mie de nave, Belem a defilat toată ziua în faţa oraşului spre sud, de la l’Estaque la Les Goudes, trecând în special pe la plajele Catalan şi Prado.

Dezamăgit de faptul că invitatul însărcinat cu aprinderea vasului nu era Zinedine Zidane, starul fotbalului francez din Marsilia, Jessy Pedrajas, un muncitor de 21 de ani venit din Istres (Bouches-du-Rhône) împreună cu partenera sa, se pregătea să se bucure de seară, cu un concert gratuit susţinut de alţi doi rapperi locali, Soprano şi Alonzo. Cu o ladă frigorifică şi scaune pliante, cuplul aştepta de ore întregi în primul rând, de la ora 8 dimineaţa, „pentru flacără şi pentru concert”.

Dar sosirea flăcării nu a făcut pe toată lumea fericită miercuri. O mie de oameni au manifestat, denunţând „Jocurile Olimpice ale bogătaşilor”, cu grave consecinţe asupra mediului, şi cerând ca Israelul să fie exclus de la Jocuri, aşa cum a fost exclus regimul de apartheid din Africa de Sud.

O echipă de medici din Marea Britanie au reușit să îi redea auzul unei fetițe de 18 luni. Cum funcționează noua terapie revoluționară

O fetiță în vârstă de 18 luni din Marea Britanie a devenit prima persoană din lume care a participat la un studiu clinic revoluționar de testare a unei noi terapii genice. Micuța, născută complet surdă, și-a căpătat simțul simțul auzului.

O fetiță surdă şi-a recăpătat auzul datorită unei terapii revoluţionareFoto: Profimedia

La naștere, Opal Sandy nu auzea deloc, din cauza unei afecțiuni numite neuropatie auditivă. Aceasta este cauzată de perturbarea impulsurilor nervoase care circulă de la urechea internă la creier. Fetița a devenit subiectul de testare a unei noi terapii medicale uimitor, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Spitalul Addenbrooke din Cambridge a fost locul unde a avut loc terapia genică, parte a unui studiu clinic care ar putea revoluționa tratamentul surdității. Profesorul Manohar Bance, chirurgul care a condus acest studiu, a declarat că rezultatele sunt „mai bune decât am sperat sau decât mă așteptam”, deschizând calea către vindecarea acestui tip de surditate.

Neuropatia auditivă este adesea cauzată de un defect al genei OTOF, care afectează producerea unei proteine numite otoferlină. Terapia genică furnizată de compania de biotehnologie Regeneron introduce o copie a genei în ureche, remediind astfel acest defect.

După ce Opal a primit această genă în urechea dreaptă, în timpul unei intervenții chirurgicale, părinții ei, Jo și James Sandy, au observat îmbunătățiri semnificative în patru săptămâni. Fetița a reacționat pentru prima oară la un zgomot puternic, o experiență emoționantă pentru familia sa.

Testele ulterioare au confirmat că Opal poate auzi și sunete mai blânde, precum o șoaptă. Profesorul Bance a explicat că auzul ei este acum „aproape de normal”, oferind speranță că va reveni complet la normal în următoarele teste.

Opal nu este singura beneficiară a acestei terapii; un al doilea copil a primit, de asemenea, tratamentul și a înregistrat rezultate pozitive la șase săptămâni după intervenție.

Studiul clinic, numit 1/2 Chord, este desfășurat pe un eșantion de până la 18 copii din Marea Britanie, Spania și Statele Unite.

Dacă se dovedește că terapia este sigură, mai mulți copii ar urma să beneficieze de acest tratament.

Blugii skinny și coafurile „occidentale”, interzise în Coreea de Nord. Tinerii sunt vânați de patrule speciale pe străzi
Articolul anterior
Manifestanții ruşi antirăzboi au ieșit pe străzile din toată Rusia de Ziua Victoriei. Mai multe persoane arestate
Articolul următor