Aproximativ 100 de ucraineni trec zilnic în Ucraina printr-un punct neoficial de trecere a frontierei, aducând cu ei povești despre represiune și teamă cu privire la viața în teritoriile controlate de ruși, scrie ziare.com, conform The New York Times.
Soldații ruși au apărut la Evelina acasă aproape de miezul nopții cu un mesaj de rău augur.
„Dacă în două săptămâni nu ai un pașaport rusesc, vom vorbi cu tine într-un mod diferit”, a povestit Evelina, o asistentă socială care până în această lună a trăit sub ocupația rusă în sud-estul Ucrainei.
Ea nu se aștepta să aibă acea conversație. În schimb, a strâns câteva bunuri într-o valiză și a plecat cu fiica ei adolescentă, îndreptându-se spre teritoriul controlat de Ucraina.
În ținuturile guvernate de Rusia, a spus ea, a devenit atât de tensionat încât „ți-e frică să te uiți pe propria fereastră”.
Blocajul militar care s-a instalat în sud-estul Ucrainei reprezintă o amenințare de securitate pentru restul țării și amenință Europa cu o perioadă lungă de instabilitate. Dar pentru cei 4 până la 6 milioane de ucraineni care trăiesc în zonele stăpânite de ruși, așa cum era Evelina, impasul înseamnă ceva mai deprimant: o ocupație fără sfârșit la orizont.
Golit de aproximativ jumătate din populația sa și sub o guvernare militară dură, teritoriul ocupat de ruși, de dimensiunea Țărilor de Jos, este blocat într-o stare tulburătoare: condusă de Rusia, dar recunoscută de majoritatea restului lumii ca ucraineană.
Demografia din aceste regiuni se schimbă pe măsură ce persoanele apte de muncă fug, lăsând în urmă o populație mai în vârstă și mai săracă.
Soldații ruși s-au cazat în case abandonate și criminalitatea a crescut. Oamenii de afaceri ruși îi presează puternic pe proprietarii de afaceri locali să vândă magazine și ferme, iar migranții din Asia Centrală s-au prezentat să facă comerț în piețe și să lucreze ca muncitori.
Căutările sunt obișnuite. Serhi, în vârstă de 41 de ani, care a părăsit orașul Energodar luna aceasta, a spus că apartamentul său a fost percheziționat de trei soldați. „Unul stătea în casa scării cu un pistol, iar ceilalți doi au venit înăuntru și au verificat toate lucrurile”, a spus el.
Reprimarea, inclusiv tortura în locurile de detenție improvizate din subsoluri, îi vizează pe cei bănuiți de simpatii pro-ucrainene, modificând structura politică a zonei în favoarea Rusiei, dar și schimbând peisajul cultural departe de limba și identitatea ucraineană.
Rusia controlează acum aproximativ 17 la sută din terenul ucrainean. Regiunea este interzisă grupurilor de apărare a drepturilor omului și majorității ziariștilor independenți, dar relatările oamenilor care au părăsit zonele ocupate oferă o fereastră către această porțiune a Ucrainei.
”Coridor de pace” informal
Evelina a urmat o rută neobișnuită, dar din ce în ce mai populară, pentru a ajunge pe teritoriul controlat de ucraineni: călătorind în Rusia și îndreptându-se spre nord și vest, apoi înapoi în Ucraina printr-o trecere neoficială a frontierei din apropierea orașului Sumî.
Acea rută este urmată de aproximativ 100 de ucraineni zilnic. Ei angajează șoferi sau iau transportul public în Rusia pentru a ajunge la graniță. De acolo, se îndreaptă spre Ucraina, un flux subțire de familii epuizate care merg pe jos peste 3 kilometri pe un drum rural aflat între cele două armate, un improbabil coridor de pace între două națiuni care duc un război violent.
Armatele folosesc trecerea pentru a face schimb de morți și prizonieri și au negociat un armistițiu informal care a funcționat în cea mai mare parte a timpului, au declarat polițiștii de frontieră care lucrează în zonă. Civilii au aflat despre loc, iar cei care dețin un pașaport ucrainean profită și ei pentru a scăpa de ocupație.
Pe măsură ce sosesc, se odihnesc un timp la o școală folosită pentru interogatorii de către agenția de informații a Ucrainei, cunoscută drept un loc de filtrare. În interviuri, ei au descris represiunea și brutalitatea rusă, dar și guvernele locale funcționale și sistemele de bunăstare, pe măsură ce Rusia își consolidează controlul.
Pentru Evelina, teama de arestare și anxietatea tot mai mare a fiicei ei au motivat-o să plece.
În timpul verii, se părea că orașul ei natal ar putea fi eliberat. Se află la doar 40 de kilometri de punctul în care a început o contraofensivă ucraineană în iunie și urma să împingă Rusia din sudul Ucrainei. Dar atacul a încetat după aproximativ 16 kilometri.
Până la plecarea ei luna aceasta, a spus Evelina, aproximativ jumătate din populație accepta ocupația, primind pașapoarte rusești, pensie sau asistență socială. Ea a refuzat să identifice orașul și, ca și alții intervievați de New York Times, a cerut ca numele ei să fie ascuns din motive de securitate.
Ei au trăit alături de sute de soldați ruși așezați în casele abandonate și de etnici azeri proaspăt sosiți care vând mărfuri în piața locală.
În mod obișnuit, autoritățile locale de ocupație instalează un colaborator ca șef al administrației locale sau regionale, în timp ce un comandant militar rus exercită controlul de facto asupra comunității.
Pentru ajutor economic și expertiză în administrația municipală și locală, Rusia a înființat o „înfrățire“ cu orașe rusești. Administrația orașului Sankt Petersburg, de exemplu, a contribuit cu o anumită finanțare la refacerea Mariupolului, orașul-port de la Marea Azov, în mare parte aplatizat de asediul de anul trecut.
Administratorilor de ocupație li s-au oferit locuri de muncă în Rusia dacă au performanțe bune, încurajând rușii capabili și colaboratorii să ocupe funcții în Ucraina ocupată. Un șef adjunct al regiunii ocupate Donețk, de exemplu, a devenit guvernator al regiunii siberiene Omsk din Rusia.
Rusia oferă stimulente economice pentru colaboratori și ruși care îmbină politica, afacerile și crima organizată
Politicile de ocupație ale Rusiei oferă, de asemenea, stimulente economice pentru colaboratori și ruși care îmbină politica, afacerile și crima organizată, potrivit unui studiu publicat în această toamnă de David Lewis, de la Royal United Services Institute, un institut de cercetare din Londra.
„A existat o gamă uluitoare de interese de afaceri, grupuri criminale, companii militare private și batalioane de „voluntari”, a scris Lewis.
O lege permite ca proprietățile abandonate de ucrainenii fugari să fie atribuite pentru administrare altora, de obicei oamenilor de afaceri ruși.
Dar rușii gestionează ocupația în principal prin represiune, lăsând în urmă dovezi de detenție, tortură și crime de oriunde s-au retras. Voluntarii de la punctul de trecere de lângă Sumî spun că ucrainenii sosesc cu relatări îngrozitoare despre crime de război ale rușilor.
O femeie pe nume Olga a descris cum soldații au intrat în casa ei și i-au bătut soțul cu o tigaie, acuzându-l că aparține rezistenței ucrainene.
A urmat o tehnică abuzivă de interogare, a spus ea. I-au separat și i-au spus că soțul ei a mărturisit că este spion, încurajând-o să-l învinuiască. Soțul a fost arestat și cadavrul său a fost găsit ulterior într-o pădure din afara orașului, a spus ea.
Ucrainenii au povestit presiunile zilnice la care sunt supuși pentru obținerea pașapoartelor rusești și au povestit despre oameni reținuți dacă au fost auziți vorbindu-l de rău pe președintele Vladimir Putin.
Autoritățile ucrainene spun că nu se opun ca ucrainenii să obțină pașapoarte rusești pentru a evita arestarea sau pentru a permite călătoriile.
„A trăi fără pașaport rusesc în teritoriile ocupate temporar este foarte greu și periculos”, a spus Ivan Fedorov, primarul Melitopolului, care a fugit pe teritoriul controlat de ucraineni în lunile după ce orașul său a fost capturat de forțele ruse.
Tatiana Korobkova, un psiholog care îi consiliază pe cei care trec granița și se află într-o stare tulbure, a spus că persoanele în vârstă sunt cel mai adesea supărate pentru casele sau fermele pe care le-au lăsat în urmă, simțind că o viață întreagă de muncă s-a pierdut cu șanse aparent mici acum ca armata ucraineană să le elibereze curând.
Multe femei tinere au descris violurile prin care au trecut, a spus Korobkova. Și părinții își fac griji că copiii lor vor dezvălui, din neatenție, părerile anti-ruse ale familiei în timp ce merg la școală. „Ei pun copiilor întrebări viclene” în școli, a spus ea. „Dacă copilul răspunde greșit, urmează vizita la părinți.”
Mulți oameni strămutați se trezesc într-un fel de blocaj emoțional, incapabili să se angajeze pe deplin în noi vieți într-un mediu nou și poate sperând că într-o zi se vor întoarce acasă.
Mikola, în vârstă de 64 de ani, a fugit din Enerhodar, un oraș de pe râul Nipru, cu o populație, înainte de război, de aproximativ 50.000 de locuitori. Aproximativ 8.000 de oameni au rămas, a estimat el.
Nu regretă că a plecat. Orașul și cea mai mare parte din Ucraina ocupată, a spus el, sunt „ca zona Cernobîl”, regiunea de orașe ciudate și goale abandonate după dezastrul nuclear din 1986.
