O persoană a decedat şi alte şase au fost rănite după ce un autocar de călători înmatriculat în Republica Moldova s-a răsturnat, luni seara, pe raza localităţii Mărăşeşti, între Haret şi Modruzeni, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit Agerpres.
Potrivit ISU Vrancea, autocarul înmatriculat în Republica Moldova, venea din Italia și se îndrepta spre Chișinău. În autocar se aflau 11 pasageri şi trei şoferi. Se pare că GPS-ul i-ar fi deviat pe şoferi de pe E85 către un drum secundar, spre Modruzeni, iar într-o curbă periculoasă, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ. O persoană este internată în stare gravă în spital, alte cinci persoane au suferit leziuni ușoare. Victimele au fost transportate cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani.,,Forţele de intervenţie ISU Vrancea şi SAJ au intervenit cu două ambulanţe SMURD, o descarcerare, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cinci ambulanţe SAJ, pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu. Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.