Un bărbat din Germania, infectat cu coronavirus de către un coleg care călătorise în China

Prima transmisie de la om la om a coronavirusului mortal în Europa a fost raportată în Germania. Un bărbat a fost infectat de un coleg de la serviciu care călătorise în China, fapt ce a alimentat îngrijorările cu privire la uşurinţa cu care acest virus se propagă, relatează The Guardian, potrivit digi24.ro.

separator
Bărbatul de 33 de ani care a fost infectat nu a călătorit în China, însă o colegă a sa, chineză, a început să se simtă rău în data de 23 ianuarie, spune Andreas Zapf, şeful Oficiului pentru Sănătate şi siguranţa alimentelor din landul Bavaria.

Experţii spun că este îngrijorător faptul că persoana din China care a transmis virusul, nu a avut niciun simptom în momentul în care a transmis coronavirusul unuia dintre colegii săi. Un ministru chinez a avertizat, în weekend, că oamenii infectaţi cu coronavirus pot fi contagioşi chiar înainte de a arăta simptome.

Până acum, răspândirea coronavirusului în afara Chinei a fost destul de limitată. În Vest, până acum, au fost raportate câteva cazuri în Franţa, Canada, Statele Unite şi Germania. Mai afectate sunt câteva ţări asiatice: Japonia înregistrează 6 cazuri, în timp ce în Thailanda bilanţul a ajuns la 14.

Un șofer moldovean a plătit o amendă de 2000 de euro în Italia
Articolul anterior
O femeie din Drochia și-a dezgropat fratele mort și l-a reînhumat într-o altă localitate
Articolul următor