Un copil de 2 ani a căzut în gol de la etajul unui bloc din Capitală

Astăzi, la ora 12:00, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Ciocana, a fost sesizat prin intermediul serviciului unic de urgență 112, precum că pe strada Maria Drăgan, un minor a căzut de la înălțime.

separator

Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. La locul faptei forțele de ordine au stabilit că minorul în vârstă de 2 ani, a căzut de la geamul bucătăriei de la etajul 3 al apartamentului. La acel moment, minorul se afla în locuință cu mama sa, în vârstă de 31 de ani.

Copilul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spitalul pentru copii, dar în urma traumelor cu care s-a ales în urma căderii minorul a decedat la spital.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în stabilirea tuturor circumstanțelor.

În acest context Poliția Capitalei vine cu un apel către părinţi, să manifeste multă responsabilitate, vigilenţă și grijă asupra copiilor, pentru a-i proteja de pericole și să țină cont de următoarele recomandări, pentru a evita tragediile cu implicarea copiilor:
-nu lăsați copiii fără supraveghere;
– asigurațivă că geamurile sunt închise și copii nu au acces la ele
-îndemnați copiii să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini, cum ar fi: parcuri, terenuri de sport, curtea școlii sau a grădiniței;
-învățați copiii să traverseze strada numai pe trecerea de pietoni și doar la culoarea verde a semaforului; -monitorizați copiii ca în timpul jocului să nu utilizeze obiecte periculoase pentru viața și sănătatea acestora;

Statele Unite nu vor mai furniza vaccinuri ţărilor în curs de dezvoltare

Administraţia preşedintelui american Donald Trump vrea să pună capăt sprijinului financiar al Washingtonului pentru iniţiativele de vaccinare în ţările în curs de dezvoltare, a relatat The New York Times, într-o nouă răsturnare de situaţie privind colaborarea internaţională în domeniul sănătăţii.

Potrivit unui document prezentat Congresului SUA şi consultat de ziar, autorităţile americane iau în considerare o serie de noi măsuri de reducere a costurilor, inclusiv încetarea finanţării Alianţei pentru vaccinuri.

Această organizaţie internaţională, care reuneşte parteneri publici şi privaţi, joacă un rol crucial în asigurarea accesului la vaccinare în ţările în curs de dezvoltare.

În cei 25 de ani de existenţă, a contribuit la vaccinarea a peste un miliard dintre cei mai săraci copii din lume împotriva unor boli mortale precum rujeola, febra galbenă şi holera. Potrivit The New York Times, Statele Unite contribuie cu 13% la bugetul său.

Încetarea participării lor „ar ameninţa serios progresele considerabile înregistrate în reducerea deceselor cauzate de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare”, avertizează William Moss, epidemiolog la Universitatea Johns Hopkins.

Şi „ar creşte riscul de epidemii aici în Statele Unite”, continuă el, bolile infecţioase circulând în lume.

Andrew Pollard, de la Universitatea Oxford, subliniază că această retragere vine în urma altor reduceri financiare şi anunţuri, inclusiv retragerea Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

„Milioane de oameni ar putea muri de foame şi de infecţii care ar fi putut fi prevenite prin vaccinuri”, a spus el.

Potrivit documentului consultat de ziar, alte ajutoare externe din partea Agenţiei americane pentru dezvoltare (USAID), care a fost redusă la minimum de către noul guvern, ar urma să fie reduse.

Cu toate acestea, guvernul intenţionează să menţină anumite programe de combatere a HIV sau a tuberculozei în străinătate şi să continue să furnizeze ajutor alimentar ţărilor care se confruntă cu războaie civile sau catastrofe naturale, potrivit documentului.

Un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane a confirmat ziarului că lista pe care au obţinut-o este exactă şi a declarat că programele anulate sunt „incompatibile cu interesul naţional sau cu priorităţile politice ale agenţiei”.

Cer noros și ploi slabe în zonele de Centru

Pe 27 martie vom avea cer predominant noros. În zonele de Centru va ploua slab. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor ajunge la +15°C, iar noaptea vor coborî până la +5°C.La Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la +13 grade, iar noaptea coboară până la +5 grade.

În Centru, termometrele vor indica până la +14 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +6 grade.În Sudul țării, vom avea parte de +15 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +7 grade.În Capitală, maximele se opresc la +14 grade, iar noaptea vom avea în jur de +6 grade.

Trump a ordonat declasificarea dosarului privind posibilele legături dintre campania sa și Rusia

Președintele american Donald Trump a ordonat Biroului Federal de Investigații (FBI) să declasifice materialele legate de un caz privind posibile legături între campania sa prezidențială din 2016 și Rusia, scrie digi24.ro.

Potrivit directivei publicate pe site-ul Casei Albe, cazul în cauză, intitulat Crossfire Hurricane, a fost deschis în 2016. Ancheta a urmărit să stabilească dacă membrii echipei de campanie a lui Trump au avut legături cu Rusia în timpul alegerilor prezidențiale.

Materialele de anchetă nu mai sunt acum clasificate, cu excepția celor redactate de FBI sau protejate în temeiul unor hotărâri judecătorești sau al legislației aplicabile.

De asemenea, ordinul nu se aplică datelor cu caracter personal sau materialelor protejate prin lege.

„Sub rezerva excepțiilor identificate mai sus, procurorul general va pune imediat la dispoziția publicului materialele declasificate descrise în acest memorandum”, se arată în directivă.

Sub supravegherea secretă a FBI FBI a început supravegherea secretă a echipei de campanie a lui Trump în 2016, suspectând legături cu Rusia.

În 2018, Trump – pe atunci președinte – a cerut Departamentului de Justiție să investigheze dacă acțiunile FBI au fost motivate politic și a cerut, de asemenea, publicarea documentelor legate de supravegherea campaniei sale de către FBI

Copilul de 8 ani dat dispărut, a fost găsit după șase zile
Articolul anterior
Video viral. O fetiță din Chișinău roagă șoferii să nu urce băuți sau obosiți la volan
Articolul următor
Close menu