Un moldovean a circulat timp de 12 ani cu un permis de conducere falsificat

Acum 12 ani un conațional și-a perfectat un permis de conducere falsificat, pentru care din spusele acestuia a oferit 200 de dolari. La trecerea frontierei de stat documentul a fost depistat în cadrul controlului de nivelul II, efectuat conform analizei de risc.

separator

Ieri, în jurul orei 00:20, în punctul de trecere Giurgiulești-Galați s-a prezentat pentru ieșirea din țară conaționalul de 40 de ani. Acesta era în calitate de pasager al unei rute de ocazii R. Moldova – Germania. După verificarea actelor, polițistul de frontieră a luat decizia de a supune pasagerul unui control suplimentar pentru a exclude orice bănuială de implicare a-l acestuia în fapte ilegale.

Ca urmare, în portmoneu a fost observat un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile competente moldovenești, însă din primele cercetări acesta prezenta semne de falsificare. În acest sens, bărbatul a declarat că personal nu a participat la perfectarea acestuia. În anul 2008, prin intermediul unei persoane necunoscute a obținut permisul de conducere, achitând pentru servicii 200 de dolari.

Actul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei. Cetățeanul și-a continuat călătoria, însă a dat asigurări că va reveni pentru a colabora cu polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD în vederea elucidării circumstanțelor. Pe fapta dată va fi pornită o cauză penală privind deținerea și folosirea actelor oficiale false (art.361 al.1 CP al RM).

Un doctor israelian s-a reinfectat cu noul Coronavirus la 3 luni după vindecare. Cum au decurs cele două episoade de boală?
Articolul anterior
Andreea Esca face primele declarații după ce s-a vehiculat că a fost bolnavă de Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante