Un măcelar a fost ucis într-un abator din Hong Kong chiar de către porcul pe care urma să-l sacrifice, informează CNN, care citează un comunicat al poliției locale, scrie digi24.ro.
Măcelarul, în vârstă de 61 de ani, lucra la un abator aflat la periferia nordică a orașului. Bărbatul a împușcat mai întâi porcul cu un dispozitiv electric de asomare, pentru a-l paraliza.
Porcul și-a revenit brusc și a început să se zbată. Bărbatul a fost trântit la pământ și, în cădere, și-a provocat o rană de 40 de centimetri chiar cu satârul cu care urma să sacrifice animalul. Un alt angajat al abatorului l-a găsit pe măcelar în stare de inconștiență, cu satârul în mână și cu o rană la piciorul său stâng, conform poliției. Bărbatul a fost dus la spital dar medicii nu au mai reșit să-l savleze.
Departamentul local de Muncă din Hong Kong și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate și a precizat că a declanșat o anchetă referitoare la moartea măcelarului. Poliția a precizat că, pentru moment, cauza morții nu a fost stabilită.
Daria Sazonov a câștigat bronzul la Campionatul mondial de box
Pugilista Daria Sazonov a obținut medalia de bronz la Campionatul mondial de box, care s-a desfășurat în orașul Niš, Serbia. În penultimul act al competiției, rezervată senioarelor, sportiva din Republica Moldova a cedat în fața Yeldanei Talipova din Kazahstan, campioană a Asiei la box, transmite IPN.
Până a se califica în semifinalele categoriei de greutate de 81 kg, Daria Sazonov a trecut de Nena Zamora din Polinezia Franceză.
După acest succes, Daria Sazonov devine prima moldoveancă pe podiumul de premiere a competiției mondiale rezervate senioarelor, precizează Ministerul Educației și Cercetării.
Anul trecut, Daria Sazonov a devenit campioană europeană la box, în categoria rezervată sportivelor cu vârsta sub 23 de ani.Republica Moldova a mai fost reprezentată la mondialele de box din Serbia de Maia Odajiu și Iulia Corol.
Diana Șoșoacă are interdicție de intrare pe teritoriul Ucrainei. Pe ce perioadă se întinde sancțiunea
Serviciul de Securitate al Ucrainei i-a interzis intrarea în țară liderei Partidului SOS România, Diana Șoșoacă. Informația a fost transmisă pe canalul de Telegram al serviciului ucrainean, scrie agenția rusă de presă TASS.
„SBU a interzis intrarea timp de trei ani șefei partidului „SOS România” Diana Iovanovici Șoșoacă”, se arată în comunicat.
„Serviciul de Securitate a interzis intrarea în Ucraina timp de trei ani pentru șefa partidului prorus SOS România Diana Iovanovici-Șoșoacă, care susține războiul Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată în comunicat.
„Potrivit Serviciului ucrainean de Securitate, politiciana îi scrie lui Putin scrisori în care laudă invazia la scară largă a Federației Ruse și cere confiscarea statului nostru”, se arată în comunicatul citat de Interfax Ucraina.
În postare se arată că politiciana „susține Rusia și pune sub semnul întrebării suveranitatea națională a Ucrainei”.
„Este de remarcat faptul că Iovanovici-Șoșoacă pune la îndoială, de asemenea, suveranitatea națională și frontierele recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei, în special în regiunile sale de vest și sud-vest. În plus, în timpul aparițiilor sale publice în România și în alte țări ale UE, aceasta răspândește în mod regulat narațiunile Kremlinului”, mai scrie Interfax Ucraina.
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, a afirmat, referitor la interdicţia de a intra pe teritoriul Ucrainei, că acest lucru îi era interzis şi înainte, dar că nu dă ”doi bani pe interdicţia lor”. ”Am fost informată că există o ameninţare foarte serioasă şi iminentă la adresa vieţii mele prin faptul că Serviciul Secret al Ucrainei SBU a ieşit în faţă cu acest anunţ”, a susţinut ea, potrivit News.ro.
”Eram interzisă şi înainte. Având în vedere că statul Ucraina nu există, că este un stat artificial şi a cărui putere ilegală şi neconstituţională îmi discriminează românii din Bucovina de Nord, Bugeac, Hotin şi Maramureşul istoric, ignor şi nu dau doi bani pe interdicţia lor. Eu voi intra oriunde, oricând, oricum pe pământul nostru românesc din Bucovina de Nord. Bucovina de Nord este România! Iar ăştia ce se dau a fi stat ucrainean au demonstrat azi că sunt neofascişti şi criminali. Jos Zelenski! Trăiască Bucovina liberă şi unită cu patria mamă România”, a scris Şoşoacă pe pagina sa de Facebook.
Incident grav la Institutului Mamei şi Copilului: O adolescentă ar fi căzut în gol de la etajul 5
O adolescentă de 16 ani ar fi căzut în gol de la etajul cinci al Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău, scrie tvrmoldova.md
Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Maxim Cazacu, fata s-a ales cu mai multe răni şi este sub tratament la Terapie Intensivă.
TVR MOLDOVA a încercat să afle mai multe, dar reprezentanţii unităţii sanitare ne-au spus că se fac cercetări şi urmează să se stabilească ce s-a întâmplat. Ei au declarat doar, cităm: „se presupune că ar fi căzut de la înălţime”.
Reprezentanţii Poliţiei Chişinău nu au făcut, deocamdată, niciun comentariu pe marginea acestui incident.