,,Viața e cum e, ne oferă și surprize câteodată”. Cum gestionează Andreea Marin problemele în relația cu Adrian Brâncoveanu

Andreea Marin, în vârstă de 47 de ani, și Adrian Brâncoveanu, 37 de ani, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de peste 5 ani. Cei doi s-au întâlnit printr-o întâmplare și s-au plăcut din prima clipă când au descoperit cât de multe lucruri au în comun.

Andreea Marin, dezvăluiri nemaiștiute despre cum a început povestea de  dragoste dintre ea și Adrian Brâncoveanu: ”N-a fost dragoste la prima  vedere”

,,Ne-am cunoscut absolut întâmplător. El lucra la un alt capăt al lumii, ca să spun așa, la vremea aceea. Era consul în Africa. A venit acasă. A avut o nevoie, o nevoie legată de sănătatea unui om drag din familie, care s-a și pierdut atunci… Eu mă ocup de multă vreme și am tot felul de conexiuni în direcția aceasta a sănătății și așa, cumva, prin cineva am ajuns să vorbim despre o situație neplăcută.

În același an s-a întâmplat și situația dureroasă din familia mea, în sensul că l-am pierdut pe tata. Cumva discutând probabil lucrurile astea ne-au unit și noi nici măcar nu ne cunoșteam, pentru că vorbeam la distanță. El știa cum arăt eu, dar eu nu știam cine e el – a mărturisit Andreea Marin, acum câteva luni, în podcastul “Acasă la Măruță”

Relația dintre Andreea și Adrian este bazată pe iubire, comunicare și discreție când vine vorba de expunerea publică.

Cum gestionează Andreea Marin problemele în relația cu Adrian Brâncoveanu. "Avem căderi, mai sunt surprize"

,,E o relație frumoasă în care fiecare aduce ceva. E o relație constructivă, plină de iubire. E discret. Am învățat în timp că e mai bine așa. Eu sunt un om care vorbește despre orice, fără bariere. E o relație mai profundă. Suntem un cuplu ce trăiește o relație elegantă”, spunea prezentatoarea de televiziune în toamna anului 2020, pentru Unica.ro.

Andreea Marin a dezvăluit recent că nu regretă nimic din deciziile pe care le-a luat până acum pe plan amoros și este de părere că în viață trebuie să ai un traseu clar pe care să-l urmezi. Ca în orice relație, Andreea și Adrian au întâmpinat și ei, uneori, căderi, dar vedeta spune că nu este genul de om care să stea angrenat în trecut. Iar ori de câte ori par probleme în cuplu, găsește soluții pentru a le rezolva și uită de obstacole.

,,Viața e cum e, ne oferă și surprize câteodată. Nu am regrete deloc. Nu cred că e nevoie decât de un motto de care să te ții, că dacă ai prea multe, nu faci nicio mare treabă în viață. Să crezi în ceva și să mergi pe linia dreaptă spre a împlini ceea ce îți dorești, ceea ce visezi, ținându-te de valorile tale. Există și momente când nu ne ies în viață toate cum am vrea.

Există și momente când avem căderi, suntem oameni, până la urmă. În acel moment în care eu nu mai pot, mai pot puțin, știu asta și mă ridic, o iau de la capăt, caut alte soluții.

Sunt un om care privește doar spre viitor. Nu stau să mă tot împiedic și să tot regret ceva ce nu mi-a ieșit în trecut”, a dezvăluit Andreea Marin, la Antena Stars.

Cum gestionează Andreea Marin problemele în relația cu Adrian Brâncoveanu. "Avem căderi, mai sunt surprize"

sursa

În liniște și siguranță de Paște: recomandările autorităților pentru următoarea perioadă

În contextul sărbătorilor pascale, cetățenii sunt îndemnați să respecte mai multe recomandări emise de Inspectoratul General al Poliției (IGP), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

În cadrul unei conferințe de presă la Casa Guvernului, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a reamintit șoferilor să respecte prevederile Regulamentului circulației rutiere și să nu conducă automobilele în stare de ebrietate, iar pietonilor – să traverseze strada doar în locurile permise. 

Adulții sunt îndemnați să supravegheze în permanență copiii și să monitorizeze activităţile desfășurate de minori pe reţelele sociale. La fel, cetățenii au fost preveniți să fie precauți în zonele aglomerate, să respecte normele legale cu privire la ordinea și securitatea publică și să țină cont, în contextul zilei de 9 mai, că panglica bicoloră este interzisă. 

„Evitați orice situație de conflict, mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni ce pot pune în pericol atât siguranța dumneavoastră, cât și a altor cetățeni. În timpul evenimentelor, nu purtaţi arme, obiecte explozive, substanţe interzise sau alte obiecte care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. Dacă sunteți martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice formați imediat numărul unic 112 sau anunțați cel mai apropiat polițist”, a declarat șeful IGP. 

Pe de altă parte, șeful IGPF, Ruslan Galușca, a menționat că, pentru perioada 1-16 mai, se așteaptă o creștere semnificativă a numărului de traversări ale frontierei. Astfel, Poliția de Frontieră a dispus o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier și menținerea unui sistem eficient de supraveghere a frontierei. Măsuri speciale vor fi luate la Aeroport, unde accesul în aerogară va fi permis doar pasagerilor, personalului care exercită atribuții de serviciu la prezentarea permisului de acces, precum și membrilor de echipaje ale aeronavelor. Pasagerii sunt îndemnați să se prezinte la aeroport cu cel puțin trei ore până la zborul rutei planificate.

„Asigurăm cetățenii R. Moldova că polițiștii de frontieră sunt și vor fi prezenți pentru a garanta liniștea și ordinea publică la frontiera de stat”, a declarat Ruslan Galușca, precizând că participanții la traficul transfrontalier pot apela non-stop numărul de call-center al Poliției de Frontieră, 022 259 717, pentru a primi consultații privind situația la frontieră, regulile de traversare și alte informații publice. De asemenea, șeful IGPF a îndemnat șoferii să aleagă puncte de trecere a frontierei mai puțin aglomerate, cum ar fi cel de la Leova-Bumbăta. 

Șefa Secției Sănătatea nutrițională și a copiilor din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Maria-Victoria Racu, a atenționat cetățenii să aibă o alimentație echilibrată. Astfel, persoanelor care au ținut post li se recomandă să treacă treptat de la alimentația vegetariană la cea animalieră. Totodată, reprezentanta ANSP a îndemnat oamenii să aleagă cu precauție ouăle și pasca, să respecte igiena, să păstreze corespunzător alimentele și să evite consumul excesiv de alcool. 

Când se deschide sezonul de vară la „Teatrul Verde” din Parcul „Valea Morilor”

Primăria municipiului Chișinău, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural vă invită duminică, 19 mai, la deschiderea sezonului de vară la „Teatrul Verde” din Parcul „Valea Morilor”.

Începând cu ora 18:00, puteți participa la un concert grandios cu genericul “Mi-a fost dorul, dor pribeag”, organizat în cinstea lui Ion Aldea Teodorovici, care, în acest an, ar fi împlinit 70 de ani.

În recital:
Cristofor Aldea-Teodorovici
Simona
Orchestra Națională de Cameră

De asemenea, pe scena celui mai mare amfiteatru în aer liber din Republica Moldova, vor fi prezentate lucrări muzicale, care nu au mai răsunat până astăzi!

Doliu uriaș în lumea medei! Japoneza Yumi Katsura, o renumită creatoare de rochii de mireasă, a murit la 94 de ani

Doliu uriaș în lumea medei! Creatoarea de modă Yumi Katsura, considerată un pionier în Japonia în domeniul rochiilor de mireasă şi cunoscută, de asemenea, la nivel internaţional după ce i-a oferit un veşmânt papei Ioan Paul al II-lea, a murit, pe 26 aprilie, la vârsta de 94 de ani, scrie realitatea.net.

Yumi Katsura, al cărei nume real a fost Yumi Yuki, şi-a deschis primul magazin dedicat rochiilor de mireasă în Japonia în anul 1964, după ce studiase la Paris, într-o epocă în care rochiile de mireasă erau purtate doar de 3% dintre mirese, a precizat compania ce îi poartă numele în comunicatul prin care a anunţat decesul creatoarei nipone.

Rochiile de mireasă „sunt de acum purtate de peste 90% dintre femei în ziua căsătoriei lor, iar activităţile sale au avut o influenţă puternică asupra stilului nunţilor dincolo de ţinuta vestimentară”, a adăugat agenţia sa, într-un mesaj transmis pe Instagram, relatează AFP citată de Agerpres.

După debutul ei internaţional la o prezentare de modă organizată la New York în 1981, Yumi Katsura şi-a extins activităţile în peste 30 de ţări, deţinând magazine inclusiv la Roma şi la Paris şi „influenţându-le pe mirese nu doar în Japonia, ci şi în lumea întreagă”, a adăugat agenţia pe care a înfiinţat-o.

În 1993, Yumi Katsura a creat un veşmânt sacerdotal pentru papa Ioan Paul al II-lea, care a necesitat doi ani de muncă, utilizând Hakata-ori, o tehnică de ţesut folosită la confecţionarea chimonourilor.

În acelaşi an, fostul suveran pontif, care a murit în 2005, a purtat acea capă şi acea mitră asortată în timpul slujbei de Paşte, o ceremonie difuzată la televiziune în lumea întreagă.

„Lacrimi au curs pe obrajii mei atunci când am primit cuvintele de mulţumire din partea papei”, a povestit creatoarea de modă japoneză.

Yumi Katsura a organizat peste 200 de defilări de modă pe parcursul cariei sale, îmbinând „tradiţii artistice japoneze şi moda internaţională”, au precizat reprezentanţii agenţiei sale. 

Moldoveanca Andreea Bostănică, supranumită „Kylie Jenner de România”
Articolul anterior
Aproape 7.000 de persoane sunt date dispărute în Ucraina
Articolul următor