Pregătiți-vă garderoba de iarnă, deoarece vine frigul! Un val de aer polar aduce temperaturi foarte scăzute, chiar ger.
La noapte, dar și în cursul următoarelor zile, minimele termice vor coborî până la -4.. -7 grade celsius. Mâine, 22 noiembrie, nu vor fi mai mult de 0.. +3 grade la prânz, în nordul țării, iar în raioanele sudice +1.. +4 grade.
Temperaturile se vor menține scăzute până marți. Abia de miercuri, 27 noiembrie, temperaturile vor urca ușor, iar vremea se va încălzi treptat.
Zelenski acuză Rusia că a folosit o rachetă „fabricată în Coreea de Nord” în atacul devastator de la Kiev
Președintele Volodimir Zelenski a acuzat joi Rusia că a folosit o rachetă „fabricată în Coreea de Nord” în atacurile lansate în cursul nopţii de miercuri spre joi asupra Kievului în care au fost ucise cel puţin 12 persoane.
„Potrivit primelor informaţii, ruşii au folosit o rachetă balistică fabricată în Coreea de Nord. Serviciile noastre speciale verifică toate detaliile”, a scris Zelenski într-un mesaj postat pe Facebook, potrivit Agerpres.
Joi, 24 aprilie, Rusia a lansat cel mai sângeros val de atacuri asupra capitalei Ucrainei din ultimele nouă luni, la doar câteva ore după ce fostul președinte american Donald Trump l-a acuzat pe Volodimir Zelenski că ar fi subminat negocierile de pace.
Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Moscova a lansat 70 de rachete și 145 de drone spre Ucraina, vizând în principal orașul Kiev.
Conform datelor transmise de Parchetul General ucrainean, cel puțin opt persoane au murit în urma bombardamentelor, în timp ce serviciile de urgență au raportat că au fost lovite 13 zone din Kiev, inclusiv clădiri rezidențiale și infrastructură civilă.
Anterior, autoritățile de urgență anunțaseră nouă morți și peste 60 de răniți.
Acesta este cel mai grav atac asupra capitalei ucrainene de la cel din iulie 2024, când 33 de persoane au fost ucise într-un bombardament aerian ce a vizat un spital și cartiere rezidențiale.
În urma atacului, Trump a transmis un mesaj scris cu majuscule, într-o postare rară prin care îl critică direct pe Vladimir Putin.
„Nu îmi plac atacurile ruseşti asupra KIEVULUI. Nu sunt necesare şi au venit într-un moment foarte prost. Vladimir, OPREŞTE-TE! Mor 5.000 de soldaţi pe săptămână”, a scris Trump. El a adăugat: „Hai să ÎNCHEIEM acordul de pace”.
Experţi independenţi ONU denunţă tratamente psihiatrice forţate aplicate opozanţilor în Belarus
Experţi independenţi ONU denunţă joi un ”tratament psihiatric coercitiv” la care au fost supuşi zeci de critici ai autorităţilor din Belarus după alegerile prezidenţiale din 2020 şi criza politică care a urmat, relatează AFP.
Potrivit unor investigaţii desfăşurate în contul ONU în Belarus, mai mulţi opozanţi ai regimului au fost supuşi unor tratamente psihiatrice forţate.
”Am primit informaţii cu provire la cel puţin 33 de persoane, inclusiv cinci femei, transferate în vederea unui tratament psihiatric coercitiv, deoarece şi-au exprimat dezacordul faţă de autorităţi de la începutul crizei politice în centrul căreia se află alegerile prezidenţiale din 2020”, scriu aceşti experţi, transmis de News.
Ei sunt mandataţi de către Consiliul ONU al Drepturilor Omului, însă nu se exprimă în numele ONU.
Aceste transferuri au fost ordonate de către tribunale.
Experţii consideră că acest tip de ”pedeapsă extrem de neobişnuită ar putea să constituie o pedeapsă inumană sau degradantă”.
”Procesul care conduce la un transfer în vederea unui tratament psihiatric obligatoriu nu este transparent şi ridică îndoieli grave cu privire la faptul dacă aceste transferuri sunt motivate de considerente medicale sau politice”, consideră experţii.
Procesele care au condus la acest tip de transferuri s-au desfăşurat cu uşile închise, precizează ei.
25 DE PERSOANE DEŢINUTE ÎN CONTINUARE
Cei aproximativ 20 de experţi – între care se află şi Nils Muiznieks, Raportorul Special al situaţiei drepturilor omului în Belarus – îşi exprimă înmgrijorarea faţă de soarta acestor condamnaţi la un tratament coercitiv.
”Persoanele respective sunt deţinute în secret, în instituţii de sănătate mentală aflate sub puterea nelimitată a medicului-şef”, subliniază ei.
Ele ”sunt private de libertate pe o perioadă nedeterminată şi nu pot cere o graţiere sau o eliberare condiţionată”, precizează ei.
”Potrivit informaţiilor noastre, opt persoane transferate la un tratament psihiatric coercitiv au fost eliberate. Cel puţin alte 25 rămân deţinute în secret şi nu este disponibilă nicio informaţie despre soarta sau locul unde se află, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la posibile dispariţii forţate ale acestora”, subliniază experţii.
Ei precizează că s-au aflat în contact cu Guvernul belarus în acest subiect.
Belarusul a fost teatrul unei reprimări violente care a vizat, în 2020, o contestare fără precedent a realegerii lui Aleksandr Lukaşenko, aflat neîntrerupt la putere din 1994 în această fostă republică sovietică.
Șoigu: Trimiterea unor forțe occidentale de menținere a păcii în Ucraina ar putea duce la o confruntare NATO-Rusia
Trimiterea unor „forţe de menţinere a păcii” occidentale în „teritorii istorice ruseşti” ar putea duce la o confruntare directă între NATO și Rusia, cu riscul unui război mondial, a declarat secretarul Consiliului de Securitate rus, Serghei Şoigu.
Într-un interviu acordat agenției de presă ruse Tass, Şoigu a subliniat că acest scenariu ar putea avea implicații de durată, transformându-se într-un conflict global pe termen lung. El a avertizat că o astfel de situație ar agrava tensiunile internaționale și ar pune în pericol stabilitatea regiunii, transmite stirileprotv.ro.
Emmanuel Macron discută despre „forţele de reasigurare” în Ucraina
Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat la sfârşitul lunii martie, într-o conferinţă de presă la Paris, ipoteza unor „forţe de reasigurare” care ar putea fi „desfăşurate în Ucraina”, susţinute de Regatul Unit. Aceste forţe, a precizat Macron, nu ar avea rolul de a fi forţe de menţinerea păcii, nici forţe prezente pe linia de contact sau care să se substituie armatei ucrainene.
Potrivit preşedintelui francez, forţele respective vor fi prezente în locaţii strategice identificate împreună cu ucrainenii şi vor avea un caracter de disuasiune, menit să împiedice o potenţială agresiune rusă. În schimb, Serghei Şoigu, secretarul Consiliului rus de Securitate, a calificat aceste forţe drept invadatoare şi ocupante, considerând că scopul real este controlul Ucrainei şi resurselor sale minerale.
Rusia îşi rezervă dreptul de a folosi armament nuclear
Serghei Şoigu, fostul ministru al Apărării al lui Vladimir Putin, a reiterat într-un interviu că Rusia îşi rezervă dreptul de a utiliza armament nuclear în cazul unei agresiuni asupra sa sau a Belarusului. El a subliniat că Rusia monitorizează îndeaproape pregătirile militare ale ţărilor europene şi se consideră legitimă în a lua măsuri simetrice şi asimetrice pentru a preveni ameninţările la adresa suveranităţii sale.
Şoigu a adăugat că disuasiunea nucleară este direcţionată împotriva Statelor Unite şi coaliţiilor militare care consideră Rusia un potenţial inamic şi care deţin armament de distrugere în masă. De asemenea, Rusia va aplica măsuri similare şi statelor care îşi furnizează teritoriile pentru pregătirea unor acţiuni agresive împotriva Federaţiei Ruse, conform declaraţiilor făcute de oficialul rus.