Cum să adormi într-un minut: este posibil oare?

Specialiștii ne oferă soluţii la problema insomniei şi îşi asumă menirea de a ne învăţa un lucru în aparenţă imposibil: „cum să adormi în doar 60 de secunde”! Descoperă mai jos în ce constă metoda revoluţionară care îţi poate schimba viaţa.

separator
Stresul, alimentaţia dezechilibrată, lipsa de sport, stilul de viaţă sedentar și diferitele afecţiuni ne împiedică să avem un somn liniştit, de bebeluş. În timp ce experţii recunosc că foarte puţini oameni adorm imediat şi că un interval de 15-30 de minute este complet acceptabil pentru a te lăsa „pradă viselor”, unele dintre noi avem nevoie uneori de câteva ore pentru a adormi sau petrecem nopţi albe, în care numărăm zadarnic oi în ticăitul nemilos al ceasului! Doctorul Andrew Weill, originar din Arizona, pretinde că a descoperit o tehnică revoluţionară care ne poate ajuta să adormim în 60 de secunde. Vestea bună este că nu avem nevoie de aparatură fancy, de pastile scumpe sau imposibil de obţinut şi nici măcar de ceaiuri aromate. Tot ce trebuie să facem este să exersăm câteva tehnici simple de respiraţie.

Metoda lui Weill poartă numele de „4-7-8 breathing techique” (tehnica respiraţiei 4-7-8) şi este incredibil de simplu de deprins! Iată ce trebuie să faci:

– vârful limbii trebuie să atingă cerul gurii pe tot parcursul acestui proces, aşa că ai grijă să îl lipeşti conştiincios în locul indicat de doctor;
– expiră mai întâi zgomotos, pregătindu-te pentru metoda recomandată;
– închide gura şi numără până la patru în gând, în timp ce tragi aer în piept cât mai relaxat cu putinţă;
– menţine aerul în piept timp de şapte secunde, permiţându-i să te relaxeze şi mai în profunzime;
– eliberează aerul din piept, expirând pe gură, zgomotos, pentru cele 8 secunde recomandate.
Doctorul te mai sfătuieşte să reiei acest proces de încă trei ori, garantându-ţi că la sfârşitul celor patru cicluri de respiraţie vei cădea în braţele pline de dor ale somnului. Dacă cercetătorul are sau nu dreptate, rămâne de verificat! Încearcă metoda sa şi povestește-ne dacă a funcţionat sau nu în cazul tău!

Sursa

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Vezi ce lucruri mai poți face cu ajutorul unui BeautyBlender
Articolul anterior
Președintele Finlandei a ieșit la plimbare în parc, fără pază și fără însoțitori
Articolul următor