Homeopatia, o metodă de tratament alternativ inventată în urmă cu 200 de ani, este tot mai populară în întreaga lume, deşi studiile ştiinţifice nu au demonstrat în niciun fel eficienţa acestor remedii. Recent, cercetătorii australieni au declarat că aceste produse sunt de fapt un simplu placebo (capacitatea unei pastile false de a te ajuta să te simţi mai bine şi să scapi de durere doar pentru că tu te aştepţi să se întâmple asta), iar cei care le folosesc se tratează practic cu granule care conţin doar zahăr.
Remediile homeopate câştigă tot mai mult teren în detrimentul tratamentelor convenţionale.
Chiar şi prinţul Charles este un susţinător infocat al acestei metode de tratament, fiind implicat într-un scandal anul trecut, când a fost acuzat că ar fi încercat să facă lobby pentru folosirea acestor produse pe lângă un secretar de stat din Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie.
O cercetare realizată recent de Australian National Health and Medical Research Council a demonstrat că nu există niciun studiu care să ateste clar eficienţa acestor tratamente.
Concluzia experţilor australieni susţine o analiză realizată de guvernul britanic în anul 2010, care a arătat de asemenea că remediile homeopate nu sunt mai bune ca un placebo.
Granulele sau tincturile par să aibă rezultate bune în unele cazuri, când organismul poate lupta singur cu boala, dar în cazuri grave s-a ajuns chiar la deces. Prin urmare, persoanele care se bazează doar pe aceste produse şi refuză medicamentele îşi pun viaţa în pericol.
Pe ce se bazează homeopatia?
Concepţia care stă la baza acestei metode alternative de tratament este că organismul trebuie ajutat să se vindece singur.
Metoda de tratament a fost inventată în anul 1796 de medicul german Samuel Hahnemann şi nu se bazează pe extracte din plante, cum greşit cred unii pacienţi.
Ideea lui Hahnemann este că administrarea în doze foarte mici a unei substanţe care în mod nornal ar îmbolnavi o persoană sănătoasă are efect benefic asupra unui bolnav şi vindecă boala respectivă. De exemplu, persoanele care suferă de insomnie se pot vindeca dacă vor lua coffea, un remediu făcut din cafea. Remediile homeopate conţin deci diluţii repetate în apă sau alcool din anumite substanţe.
Pentru ce boli sunt recomandate remediile homeopate?
Cu siguranţă aţi auzit şi poate chiar aţi folosit celebrul Oscillococcinum, remediu recomandat pentru răceală şi gripă, care ar conţine ficat şi inimă de raţă. Cercetătorii nu au găsit însă în granulele vândute de Boiron decât zahăr. Totuşi, doar acest remediu aduce companiei un venit anual de peste 20 de milioane de dolari.
Pe lângă răceală şi gripă, homeopatia este recomandată de medicii care o promovează pentru absolut orice afecţiune. De la depresie, insomnie, alergie, până la boli foarte grave, cum sunt cancerul, SIDA sau Ebola, pentru care medicina convenţională nu are încă un tratament.
Cercetarea realizată de Australia’s National Health and Medical Research Council a demonstrat că remediile homeopate nu au niciun efect în tratarea a 68 de boli pentru care era recomandată. Printre acestea se numără: astmul, artrita, tulburările de somn, gripa şi răceala, sindromul de oboseală cronică, eczema, malaria sau arsurile.
Specialiştii atrag atenţa că un remediu nu poate fi considerat bun doar pentru că un medic l-a recomandat sau pentru că unele persoane s-au vindecat după ce l-au luat. Uneori, este posibil că boala să fi trecut de la sine, deci să nu existe o relaţie cauză-efect între administrarea remediului şi vindecare.
În plus, profesorul John Dwyer, imunolog şi profesor de medicină la Universitatea din New South Wales, spune că nu trebuie neglijat nici efectul placebo, care este deosebit de puternic la unii pacienţi. Un bolnav se va vindeca doar pentru că este convins că a luat un tratament eficient.
În cazuri grave însă, folosirea exclusivă a homeopatiei a avut efecte tragice, ducând la decese în afecţiuni care ar fi putut fi rezolvate uşor prin medicina clasică.
Riscul este şi mai mare în cazul celor care refuza vaccinarea şi aleg vaccinurile homeopate, inclusiv pentru copiii lor. Aceste „vaccinuri” nu-i feresc însă pe micuţi de boli grave, cum este tuberculoza.