Un medic român a creat sistemul 7S: 7 obiceiuri zilnice de care depinde sănătatea pielii

Medic dermatolog cu o experiență de peste 20 de ani, Victor Gabriel Clătici a studiat modul în care cele 7 elemente omniprezente în viața de zi cu zi ne afectează calitatea și sănătatea pielii. Astfel a creat sistemul 7S:7.

separator
clatici
De ce anume”The 7S of Skin”?
Cifra șapte nu e aleatorie. În 2014, un matematician din Brazilia, pe nume Alex Bellos, descoperea în urma unui studiu pe zeci de mii de subiecți că este numărul favorit al oamenilor. Deloc întâmplător e omniprezent, de la poveștile copilăriei cu cei 7 pitici până la cele 7 zile ale săptămânii, cele 7 note muzicale, cele 7 minuni ale lumii și tot așa. În cazul sistemului 7S, e vorba de o serie de elemente observate de doctorul Clătici ca având impact direct asupra sănătății pielii.

 

PRIMUL S: SOARELE

s1
Bronz sănătos nu există, oricât de mult ne-ar plăcea pielea arămie și oricâte teorii pe această temă ar născoci aceia care nu concep să treacă vara fără să se rumenească la soare. „Poate un bronz frumos, asta da, dar cuvântul sănătate asociat cu bronz, NU”, explică doctorul Clătici. Motivul e simplu: bronzul însuși este o reacție de apărare a pielii față de o agresiune externă. Expunerea la soare și la UV este responsabilă de 80% dintre modificările asociate cu îmbătrânirea pielii: riduri, pete, vase sparte și altele. În plus, expunerea necontrolată și în exces la soare înseamnă arsură solară și insolație, cataractă și cancer de piele, incidența acestuia din urmă fiind uluitor de mare.

Dacă tot nu credeți că soarele nu e doar „sănătate curată”, iată ce pățește pielea sub acțiunea soarelui: colagenul și fibrele elastice se degradează, rezultând riduri, pori măriți și laxitate a pielii; se modifică textura pielii, care devine deshidratată, aspră și rugoasă, iar petele inestetice și capilarele sparte încep să-și facă simțită prezența.

„Am spus asta de multe ori și o s-o tot spun: cea mai bună cremă anti-rid care s-a inventat pe lumea asta este crema de protecție solară. Rezolvă 80% din problemă”, punctează doctorul Clătici.

AL DOILEA S: SUGAR (Zahărul)

2s
Zahărul din organism este implicat într-un proces foarte nociv pentru sănătate și frumusețe, denumit glicație. În același proces sunt implicate, alături de zahăr, și două proteine ,,strategice”: colagenul și elastina. Practic, zahărul este calul troian care, din interior, reduce elasticitatea și rezistența pielii în mod progresiv. Un articol publicat recent de cercetătorii P.Gkogkolou și M. Bohm are chiar acest titlu: „Nutrition and Skin Aging: Sugar and Glycation”. Prin urmare, oricât de mult ne-ar plăcea și ne-ar liniști stresul zilnic, între zahăr și riduri se pune semnul de egalitate.

AL TREILEA S: SMOKING (Fumatul)
Dincolo de caracterul nociv al fumatului în general, de îngălbenirea dinților și a degetelor, el distruge colagenul, fibrele elastice și inclusiv acidul hialuronic din piele. Exact acel acid hialuronic pe care tot mai multe femei se străduiesc ulterior să-l suplimenteze prin injecții și proceduri scumpe. Rezultatul: piele palidă și pătată, plus o nutriție deficitară prin reducerea nivelului de sânge, oxigen, substanțe nutritive și vitamine.

AL PATRULEA S: SKINCARE

shutterstock_280959368-e1499372829962
Îngrijirea tenului este vitală, atât timp cât este adaptată la vârstă, la zona anatomică (nu orice cremă se potrivește oriunde), la momentul zilei și la nevoile individuale ale pacientului. După o evaluare de specialitate pentru stabilirea necesităților actuale (nu închipuite, nu viitoare), se pot găsi proceduri minim invazive, acesta fiind de altfel și tendința în viitoarea perioadă. Cât mai simplu, mai intuitiv, mai neinvaziv.

Și la capitolul skincare există o mulțime de mituri, derivate din faptul că de multe ori aparatele există, dar ele nu sunt folosite cum trebuie și de către cine trebuie. Multe „legende urbane” se leagă de laser, despre care se vorbesc vrute și nevrute. Se pot face intervenții laser fără durere și perioadă de recuperare, există tehnologii laser care stimulează sinteza de colagen și acid hialuronic din „producția proprie” și multe altele, dar acestea pot face obiectul unui articol în sine.

AL CINCILEA S: STRESUL
Inamicul din umbră, dușmanul secolului, stresul are tot felul de denumiri metaforice demne de un ucigaș în serie, dar cu toate astea îl primim de bunăvoie în viața de zi. Primul studiu științific care a confirmat efectul stresului asupra procesului de îmbătrânire a fost în 2004, iar în 2013 s-au demonstrat concret mecanismele prin care stresul psihic accelerează procesul de îmbătrânire (Psychological Stress and Skin Aging: A review of possible mechanisms and potential therapies, publicat de Dunn și Koo în Dermatology Online Journal 19 (6): 1, Volume 19 Number 6 June 2013).

Stresul crește inflamația, scade imunitatea, generează radicali liberi (auzim atâtea despre stresul oxidativ și despre importanța antioxidanților) și are inclusiv efecte asupra ADN-ului nostru.

AL ȘASELEA S: SOMNUL

Le-BarthÇlemy-Hotel-Spa-@PierreCarreau-11
„Sleep is free and it’s available tonight”. Așa și este, somnul nu costă nimic și e disponibil în fiecare seară, dar prin stilul nostru de viață îl facem să pară un adevărat lux.

Un studiu făcut de Ohio University în 2013 dovedește că privarea de somn accelerează procesul de îmbătrânire al pielii, iar un alt articol din 2015 (Oyetaki, White, Suggs, Koo, Matsui, Cooper, Baron – Does Poor Sleep Quality Affect Skin Ageing? Clinical and Experimental Dermatology, Volume 40) a accentuat legătura esențială dintre calitatea somnului, sănătatea pielii și îmbătrânire.

Un somn bun înseamnă mai mult colagen, un ten mai strălucitor și mai radios și partea bună e că, dincolo de glumă, poți începe chiar diseară.

Concret, un organism stresat înseamnă păr subțire și rar, ticuri nervoase, riduri, dependențe periculoase (alcool, țigări, ciocolată, înghețată) și un aspect permanent de om obosit.

AL ȘAPTELEA S: SECUNDA, adică acum și aici

IMG_3369-900x1350
Robin Sharma, spune că sunt necesare 66 de zile pentru ca un nou obicei să se înrădăcineze în mințile noastre. ”Niciodată nu vom mai fi atât de tineri ca în secunda asta, deci să ne bucurăm și s-o folosim”. Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește este „care e cea mai bună vârstă sau cel mai bun moment pentru un regim anti-aging, o cremă anti-rid sau un tratament laser”? „Răspunsul este IERI”, ”Dar dacă nu a fost ieri, e foarte bine și azi, numai începe AZI”.

Sursa

Avangard-Med: servicii medicale complexe și accesibile pentru toți/P

Accesul rapid la servicii medicale, fără liste de așteptare, a devenit o prioritate pentru tot mai mulți pacienți. Avangard-Med răspunde acestor nevoi printr-un model organizat de centru medical multidisciplinar, care reunește sub același acoperiș consultații, investigații clinice și paraclinice, tratamente și măsuri de profilacție.

Instituția funcționează ca o policlinică modernă, echipată cu tehnologie de ultimă generație și susținută de un sistem digital integrat, ce permite gestionarea eficientă a cazurilor medicale și colaborarea rapidă între specialități, care exclude factorul uman.

„Ne-am propus să oferim o structură medicală în care pacientul are acces la tot ce are nevoie, de la consultație până la tratament, într-un mediu profesionist, confortabil, sigur și bine organizat”, declară echipa Avangard-Med.

Lista specialităților acoperite este extinsă: medicină de familie, pediatrie (7 specialități), ginecologie, endocrinologie, neurologie, cardiologie, oftalmologie, ortopedie-traumatologie, ORL și altele.

De asemenea, în centrul medical sunt disponibile servicii de imagistică avansată, inclusiv obstetrică, endoscopie, colonogastroscopie, în condiții de siguranță și sub anestezie, precum și de tratamente chirurgicale cu reabilitare de o zi.

Fiecare caz este analizat individual, iar tratamentele sunt recomandate în funcție de istoricul pacientului, datele clinice și analizele efectuate în cadrul centrului.

Serviciile sunt disponibile și sub formă de pachete medicale promoționale, cu prețuri competitive, adaptate atât pentru evaluări de rutină, cât și pentru monitorizarea unor afecțiuni cronice.

În concluzie, Avangard-Med funcționează ca o clinică ambulatorie modernă, unde pacientul își soluționează probleme medicale într-un singur loc, printr-o abordare clară, eficientă și personalizată.

Mai multe detalii despre centrul medical: https://avangardmed.md/ro  

Avangard-Med — Prima Rețea Națională de Centre Medicale Multifuncționale.

Date de contact: 076 50 14 14; 022 00 1414

Adresa: str. Burebista 114/2

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

A fost descoperită o nouă componentă a sistemului imunitar – o structură minusculă aflată în fiecare celulă. Ce poate face

O nouă parte componentă a sistemului imunitar uman a fost descoperită și este o mină de aur de potențiale antibiotice, au declarat oamenii de știință, potrivit BBC. Cercetătorii au demonstrat că o parte a organismului cunoscută pentru reciclarea proteinelor are un mod secret care poate lansa un arsenal de substanțe chimice care ucid bacterii, scrie digi24.ro.

Cercetătorii din Israel spun că acest lucru transformă înțelegerea asupra modului în care oragnismul uman este protejat împotriva infecțiilor și oferă un nou loc în care specialiștii pot căuta antibiotice pentru a aborda problema tot mai mare a superbacteriilor care rezistă la medicamentele actuale. Descoperirea se concentrează pe proteazom – o structură minusculă care se găsește în fiecare celulă a corpului. Rolul său principal este de a descompune proteinele vechi în bucăți mai mici, astfel încât acestea să poată fi reciclate pentru a produce proteine noi. Însă o serie de experimente, detaliate în revista Nature, arată că proteazomul detectează când o celulă a fost infectată de bacterii, apoi își schimbă structura și rolul. Acesta începe să transforme proteinele vechi în arme care pot rupe stratul exterior al bacteriilor pentru a le ucide.

Prof. Yifat Merbl, de la Institutul de Științe Weizmann, a declarat pentru BBC: „Este foarte interesant, pentru că nu am știut niciodată că acest lucru se întâmplă. Am descoperit un nou mecanism de imunitate care ne permite să avem o apărare împotriva infecțiilor bacteriene. Se întâmplă în tot corpul nostru, în toate celulele, și generează o clasă cu totul nouă de potențiale antibiotice naturale”.

Pentru a găsi aceste antibiotice naturale, echipa de cercetare a trecut printr-un proces pe care l-a numit „aruncarea gunoiului”. Acestea au fost testate pe bacterii în creștere în laborator și pe șoareci cu pneumonie și septicemie. Cercetătorii au declarat că au obținut rezultate comparabile cu cele ale unor antibiotice consacrate. Iar atunci când cercetătorii au luat celule în laborator și au dezactivat proteazomul, acestea au fost mult mai ușor de infectat cu bacterii precum Salmonella. Prof. Daniel Davis, șeful departamentului de științe ale vieții și imunolog la Imperial College London, a declarat că descoperirile au fost „extrem de provocatoare și foarte interesante”, deoarece au schimbat înțelegerea despre modul în care organismul luptă împotriva infecțiilor.

„Ceea ce este cu adevărat interesant despre acest lucru este că este un proces total nedescoperit prin care moleculele anti-germen sunt făcute în interiorul celulelor noastre, se simte profund important și surprinzător”.

Dar el a avertizat că transformarea acestui proces într-o nouă sursă de antibiotice este o idee care „trebuie încă testată” și care va lua timp. Se estimează că mai mult de un milion de oameni mor anual din cauza infecțiilor rezistente la medicamente precum antibioticele. Dar, în ciuda necesității, a existat o lipsă de cercetare în dezvoltarea de noi antibiotice pentru a ține pasul cu cererea. În acest context sumbru, faptul că unii oameni de știință au un nou loc în care să caute este o sursă de optimism.

Obezitatea și răspândirea cancerului de sân. Regimul alimentar bogat în grăsimi favorizează formarea de metastaze

Cercetătorii de la Centrul naţional spaniol de cercetare a cancerului (CNIO) au descoperit că, la şoarecii hrăniţi cu o dietă bogată în grăsimi, celulele tumorale circulante din sânge utilizează trombocitele drept scut protector, facilitând astfel răspândirea lor, scrie news.ro

Tumour cell surrounded by platelets. / Mata Hergueta. CNIO

Regimul alimentar bogat în grăsimi favorizează, de asemenea, colonizarea altor organe de către celulele tumorale şi formarea de metastaze. Aceste constatări sugerează că tratamentele oncologice viitoare ar putea include atât modificări în regimul alimentar, cât şi controlul activităţii trombocitare.

Obezitatea este asociată cu un risc crescut de apariţie a cancerului de sân, dar şi cu o probabilitate mai mare ca boala să se răspândească în alte organe, fenomen cunoscut sub numele de metastazare. Cu toate acestea, mecanismele biologice care explică această asociere nu au fost până acum pe deplin elucidate.

Acum, cercetătorii de la CNIO aduc noi dovezi care arată că o dietă hiperlipidică (bogată în grăsimi) poate activa procese biologice ce favorizează metastazele. Studiul a fost realizat pe modele animale de cancer de sân triplu negativ, care metastazează frecvent la nivel pulmonar. Rezultatele au fost publicate pe 2 aprilie, în revista Nature Communications.

Pentru ca celulele tumorale să metastazeze, ele trebuie să părăsească tumora primară, să circule prin sistemul sanguin şi să pătrundă într-un nou organ.

Uneori, tumora primară emite semnale moleculare ce modifică organele-ţintă înainte de colonizare, creând un mediu favorabil cunoscut sub numele de nişă premetastatică, potrivit studiului condus de Héctor Peinado, coordonatorul Grupului Microambient şi Metastază din cadrul CNIO.

Echipa CNIO a observat că şoarecii care au devenit obezi în urma unei diete bogate în grăsimi au dezvoltat modificări biologice care au favorizat formarea unei nişe premetastatice la nivel pulmonar.

Aceste modificări includ activarea crescută a trombocitelor şi a coagulării, precum şi activarea fibronectinei, o proteină care facilitează interacţiunea celulară în ţesutul pulmonar, creând un mediu mai primitor pentru celulele tumorale metastatice.

Un scut din trombocite

Este un fapt cunoscut că obezitatea favorizează coagularea sângelui, proces dependent de activitatea trombocitelor.

Cercetătorii au constatat acum că la animalele hrănite cu grăsimi, celulele tumorale eliminate din tumora primară erau înconjurate de un număr mai mare de trombocite în timpul circulaţiei sanguine, comparativ cu animalele cu o dietă normală.

O ipoteză emisă de autori este că trombocitele pot acţiona ca o formă de camuflaj, ascunzând celulele tumorale de sistemul imunitar.

Trombocitele ar forma un „scut” în jurul celulelor neoplazice, împiedicând recunoaşterea şi distrugerea acestora de către celulele imune.

Un mediu fertil pentru metastaze

Pe lângă rolul trombocitelor, cercetătorii au descoperit că dieta bogată în grăsimi induce o expresie crescută a fibronectinei în ţesutul pulmonar, acolo unde metastazează celulele tumorale.

Fibronectina contribuie la formarea matricei extracelulare pulmonare şi facilitează stabilirea nişei premetastatice. De asemenea, proteina favorizează interacţiunea celulelor tumorale atât cu endotelul pulmonar, cât şi cu trombocitele.

„Am observat că interacţiunea celulelor tumorale cu endotelul pulmonar şi cu trombocitele este reglată de fibronectină”, a explicat Héctor Peinado, într-un comunicat.

De la stânga: Autorii Sara Sánchez-Redondo, Héctor Peinado și Marta Hergueta. / Pilar Gil. CNIO

Studii pe pacienţi

Pentru a evalua relevanţa acestor descoperiri la nivel uman, unitatea de cercetare clinică în cancerul de sân din cadrul CNIO s-a alăturat studiului.

După analizarea probelor de sânge prelevate de la paciente cu cancer de sân triplu negativ, înainte de intervenţia chirurgicală şi după chimioterapie, nu s-a putut demonstra că obezitatea creşte suplimentar riscul de metastază. Cu toate acestea, pacientele care prezentau o coagulare sanguină accelerată (timp de protrombină mai scurt) aveau un risc mai mare de recidivă în decurs de cinci ani.

Aceste rezultate ar putea contribui la identificarea unor factori de risc suplimentari în rândul pacientelor cu cancer de sân aflate sub tratament şi ar putea sprijini o mai bună gestionare clinică a bolii, afirmă autorii acestui studiu.

Aplicabilitate clinică

Studiul, realizat în colaborare cu mai multe centre din Spania şi Canada, a explorat posibile direcţii clinice de aplicare a rezultatelor.

Una dintre acestea a fost modificarea dietei la modelele animale. Când dieta bogată în grăsimi a fost întreruptă şi animalele au pierdut în greutate, activitatea trombocitelor şi procesul de coagulare au revenit la parametri normali, iar numărul de metastaze a scăzut.

Cercetătorii cred că aceste rezultate, corelate cu alte studii clinice, conturează un viitor în care intervenţia în regimul alimentar, combinată cu controlul activităţii trombocitare, ar putea spori eficienţa anumitor tratamente anticancer. Aceste măsuri nu vor înlocui tratamentele standard, dar le pot completa eficient, au concluzionat autorii.

Povestea impresionantă a celei mai bogate femeie din lume
Articolul anterior
Andreea Raicu împlinește astăzi 40 de ani! Vezi cum a surprins-o ,,iubitul misterios” la miez de noapte
Articolul următor
Close menu