Mărturiile pacienților moldoveni care au câștigat lupta cu infecția Covid-19

După o perioadă îndelungată de tratament, au reușit să învingă boala. Chiar dacă majoritatea dintre ei nu credeau în existent bolii la început, simptomele și formele de manifestare a maladiei le-a influențat foarte mult viața. În cazul unora, perioada de reabilitare durează și jumătate de an. Ce declară persoanele care au trecut prin mrejele Covid-19?

separator

Ana Rotari, Strășeni

„La început, nu credeam că acest virus va fi atât de nemilos, dar după infectare am înțeles că există. M-am tratat de COVID-19 la domiciliu. În primele zile de boală, mi-am pierdut vocea, mă dureau foarte tare articulațiile. Coloana vertebrală mă durea atât de tare încât aveam impresia că cineva mă apasă cu un fier de călcat”

„Aveam amețeli, slăbiciuni, o stare de oboseală. Și zilele de izolare au fost foarte dificile. Nu am ieșit nicăieri ca să nu infectez pe cineva, la mine în curte nu a intrat nimeni. În această perioadă, foarte mult m-a ajutat soțul, m-a susținut psihologic. Nimeni nu are imunitate în fața COVID-19. Această boală poate să afecteze pe oricine: și pe copii, și pe femeile însărcinate, și pe persoanele vârstnice”, a povestit Ana Rotari, într-un reportaj pentru Ministerul Sănătății.

Elizaveta Bronici, Dubăsari

„Am stat în spital mai mult de o lună și jumătate. Am fost conectată la aparatele de respirație asistată. A fost groaznic. Am avut momente în care nu mai puteam să respir, nu mai aveam forțe. Medicii și asistentele medicale m-au ajutat să mănânc, m-au învelit atunci când îmi era frig, m-au ajutat să mă spăl, m-au pieptănat”.

„Foarte trist e faptul că oamenii nu vor să creadă în existența acestui virus și neglijează măsurile de protecție. Eu am respectat toate recomandările specialiștilor, am purtat mereu mască când ieșeam din casă, îmi punem mănuși, am păstrat distanța fizică și tot nu am fost ferită de infectare. Cred că soțul s-a îmbolnăvit la locul de muncă și mi-a transmis virusul și mie”.

Ion Sobor, Comrat

„Inițial am fost internat în Spitalul Raional din Comrat, ulterior am fost transferat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău, după care două săptămâni am stat internat în Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Chișinău. Mi-am dat seama foarte clar că fără ajutorul medicilor suntem pierduți. Atunci când un om este bolnav, nu-l poate ajuta nici cel mai bogat businessman, iar lucrătorii medicali își pun viața în pericol. Eu am fost într-o stare gravă și nu aș fi reușit să înving boala fără ajutorul medicilor. În cazul meu, tratamentul de reabilitare va dura jumătate de an”.

Patru cazuri de rujeolă, înregistrate în Capitală săptămâna trecută

Patru cazuri suspecte de rujeolă au fost înregistrate în Capitală, săptămâna trecută. Pacienții sunt un copil și trei adulți. Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței Primăriei din 14 mai, scrie newtv.md.

„Săptămâna trecută a fost una nefavorabilă pentru rujeolă. Sunt patru cazuri suspecte, dintre care doar unul la copil, ceea ce este îmbucurător. Celelalte trei cazuri fiind în rândurile adulților”, a menționat Bolocan.

Menționăm că tratament specific contra rujeolei nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare.

Screening și consultații medicale gratuite pentru locuitorii din trei raioane

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe localități din raionul Dondușeni și anume:

– pe 14 mai – în Codrenii Noi,  unde vor fi deservite persoanele din satele Țaul, Codrenii Noi, Briceva, Caraiman;

 – pe 15 mai –  în Crișcăuți, unde vor fi deservite persoanele din Crișcăuți, Horodiște, Teleșeuca;

– pe 16 mai – în Elizavetovca – vor fi deserviți locuitorii din Elizavetovca, Braicău, Briceni;

– pe 17 mai – în Rediul Mare, pentru persoanele din Rediul Mare și Pivniceni.

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Căușeni și Nisporeni:

– în  intervalul 14 – 17 mai – în Taraclia, Căușeni.

– în  zilele de 14  și 15 mai  – în Marinici, Nisporeni;

– în zilele de 16 și 17 mai  – Șișcani, Nisporeni.

Săptămâna trecută  au efectuat examene profilactice gratuite  circa 400 de  persoane, dintre care peste 120 –  screening pulmonar și  circa 270 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

Primul pacient cu Parkinson din lume care a primit celule cerebrale crescute în laborator: și-a recăpătat mirosul și poate face sport

Premieră absolută în lumea medicală. Un bărbat diagnosticat cu Parkinson și-a recăpătat mirosul după ce i s-au implantat în creier 7 milioane de celule crescute în laborator.

Thomas Matsson este primul pacient cu Parkinson din lume care a primit milioane de celule cerebrale crescute în laborator.

Operația a avut loc în 2023, iar până astăzi el și-a recăpătat mirosul și poate face sport.

Cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia au implantat cu succes 7 milioane de celule cerebrale crescute în laborator în pacientul care suferă de boala Parkinson.

Cetățeanul suedez Thomas Matsson a fost primul din lume care a testat metoda acum aproximativ un an.

Matsson a fost diagnosticat cu Parkinson pe când avea 42 de ani, potrivit Euronews.com

Astăzi, Matsson recunoaște din nou mirosurile și face sport. Matsson spune că reușește să joace golf, ceea ce nu a mai putut să facă de 10 ani.

„Starea de dezorientare a dispărut. Am cele 7 milioane de celule ale mele și încep să funcționeze acum”, a spus Matsson.

„Fac patinaj pe distanțe lungi, slalom, schi fond, tenis și, mai ales, golf”, a spus el.

Cum functioneazã tratamentul revoluționar?

Boala Parkinson este o tulburare neurodegenerativă care afectează mișcarea din cauza pierderii celulelor care produc dopamină, care ajută la transmiterea semnalelor care controlează mișcarea și coordonarea ca neurotransmițător.

Terapia celulară concepută de cercetătorii de la Universitatea Lund implică expunerea celulelor stem din ouă fecundate- numite celule stem embrionare- la factori de creștere și semnale pe care le-ar primi în mod normal în timpul dezvoltării embrionului pentru a le direcționa să devină celule mature de dopamină.

Celulele sunt apoi implantate într-o zonă de 4 mm în centrul creierului pacientului, cel mai aproape de trunchiul cerebral, pentru a înlocui celulele dopaminergice pe care pacienții cu Parkinson le-au pierdut.

După câteva luni, aceste celule încep să trimită fibre nervoase și să producă dopamină.

„Speranța noastră este că ar putea fi administrat ca un tratament unic și speranța este ca pacienții să își reducă medicația, să evite efectele secundare ale tratamentului medicamentos și să obțină un efect motor bun pe termen lung de la celule pentru viață”, a explicat Gesine Paul-Visse, medic senior în neurologie la Spitalul Universitar din Skåne și profesor adjunct la Universitatea Lund.

Matsson nu s-a simțit bine imediat când s-a trezit de la procedura de 13 ore. A suferit o psihoză timp de 10 zile.

„Printre altele, am scăpat de două ori din secție. A doua oară, poliția a fost cea care m-a condus înapoi. Nu este ceva ce vreau să experimentez din nou. Absolut nu”, a spus Matsson.

Nu se știe dacă a fost un efect al expunerii îndelungate la anestezie sau dacă a avut de-a face cu adaptarea creierului  la noile celule cerebrale.

sursa

Japonia oferă 400.000 dolari pentru dotarea digitalizată a Bibliotecii Naționale
Articolul anterior
72 de femei din Moldova au câștigat granturi pentru dezvoltarea propriilor afaceri
Articolul următor