Plasma NU este eficientă în tratarea Covid-19. Specialiștii din România au schimbat protocolul de tratament

Specialiștii de peste Prut au transmis că plasma nu și-a dovedit eficiența în tratarea COVID-19, motiv pentru care au schimbat protocolul. De asemenea, au subliniat că este greșit să tratezi Covid-19 cu antibiotice în mod profilactic, dacă nu exista o infecţie bacteriană.

Autoritățile din România au făcut noi recomandări pentru tratarea bolii provocate de coronavirus. După ce au ajuns la concluzia că plasma nu este eficientă, autoritățile au schimbat protocolul.

Potrivit noilor recomandări, antiviralele sunt eficiente, dacă sunt administrate precoce, iar asimptomaticii nu trebuie să ia niciun tratament.

Totodată, Remdesivirul, singurul antiviral aprobat pentru COVID-19, avea indicaţie pentru a fi folosit când pacienţii ajungeau în terapie intensivă, dar medicii au realizat că este prea târziu şi au văzut că dacă îl dau mai devreme este mai eficient.

Noul protocol mai arată că anticoagulantele trebuie administrate la toţi pacienţii internaţi, dar nu şi la cei asimptomatici.

„Aceste lucruri le-am observat în practica de zi cu zi. Remdesivirul, în Institutul Marius Nasta îl indicăm în momentul în care pacientul se internează cu o formă severă, pentru că eficienţa lui este categoric mult mai mare dacă se administrează din primele zile ale internării, când, practic, concentraţia de virus în sânge este foarte mare. Dacă vorbim de tratamentul cu plasmă, aici lucrurile sunt un pic nuanţate, din două motive: pe de o parte, trebuie ales foarte atent momentul în care indicăm acest tratament. De asemenea, plasma este contraindicată la pacienţii care au tromboze, or ştim că o particularitate a acestei infecţii este prezenţa trombozelor sau riscul de tromboze, iar pacienţii cu forme critice dezvoltă tromboze, ceea ce contraindică folosirea plasmei”, a explicat dr. Beatrice Mahler la Digi24.

Medicul a mai vorbit și despre o reacție ”alergică” la plasmă, a pacienților cu COVID-19.

„Mai există un fenomen întâlnit, o reacţie adversă, o reacţie alergică, dacă pot s-o explic aşa, pe care o dezvoltă unii pacienţi la administrarea de plasmă ca urmare a anticorpilor pe care îi produce organismul şi practic, plămânul se blochează cu aceşti anticorpi împotriva plasmei administrate, creşte volumul care se administrează şi respiraţia devine foarte greoaie. Fenomenul poate dura până la şase ore şi se poate solda chiar cu deces”, a mai afirmat dr. Beatrice Mahler.

Acum se recomandă ibuprofenul

O altă noutate este că acum se recomandă şi utilizarea ibuprofenului, în condițiile în care, la începutul pandemiei, se mergea pe paracetamol.

„Eu am avut întotdeauna opţiunea de clasă de medicamente şi am considerat că atunci când vorbim de un medicament, practic vorbim de clasa din care face parte, iar ibuprofenul şi paracetamolul fac parte din aceeaşi clasă de antiinflamatoare. Au fost suspiciuni în primele momente de reacţii adverse importante la administrarea ibuprofenului, dar care nu s-au dovedit în următoarele studii făcute. Prin urmare, administrarea medicamentelor din clasa antiinflamatoare nesteroidiene poate fi făcută în siguranţă de orice pacient”, a mai adăugat Mahler.

Medicul a mai subliniat că asimptomaticii nu au de ce să ia medicamente.

sursa

Un profesor din India a devenit cel mai bun din lume și a câștigat un milion de dolari
Articolul anterior
Vaccinul anti-Covid va fi testat și pe copii, anunță compania farmaceutică Moderna
Articolul următor
Alte articole interesante