Organizația Mondială a Sănătății estimează că în viitorii ani sănătatea mintală va deveni din ce în ce mai afectată și mai supusă presiunilor, a remarcat rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, Emil Ceban, la Congresul Internațional al Societății Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor Clinicieni. Evenimentul, desfășurat la Chișinău, este la a doua ediție și reunește, inclusiv online, circa 300 de specialiști.
Potrivit lui Emil Ceban, cadrele didactice și profesioniștii în sănătate mintală trebuie să fie pregătiți și instruiți pentru a face față cererii sporite de asistență din partea populației.
Jana Chihai, președintă a Societății Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor Clinicieni, a menţionat că pandemia a pus specialiştii din domeniul sănătății mintale în fața unor provocări nemaiîntâlnite.
„Traversăm o perioadă dificilă și contextul prezent rămâne o provocare pentru noi toți, îndeosebi pentru specialiștii din domeniul sănătății mintale”, a spus Jana Chihai.
Sesiunile Congresului au loc la Chișinău, în perioada 24-26 iunie.
Al doilea Congres Internațional al Societății Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor Clinicieni din Republica Moldova cu genericul „Sănătatea mintală într-o lume plină de provocări” se va desfășura, la Chișinău, în perioada 24-26 iunie 2021. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Catedra de psihiatrie, narcologie și psihologie medicală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în cadrul proiectului moldo-elvețian „MENSANA – Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”.
Evenimentul va avea loc în format mixt, în sală fiind prezenți experți naționali în domeniu, iar în regim on-line, circa 250 de persoane.
Invitați speciali la forum sunt personalități notorii din cadrul societăților internaționale de profil precum: Asociația Europeană de Psihiatrie (EPA) și cea Mondială (WPA), dar și savanți din România, Federația Rusă, Belarus, Franța, Elveția, Italia etc.