Un băieţel de doar trei ani, care suferea de hipoacuzie, va avea, de acum încolo, o viață normală. Micuțul a fost supus unei operaţii de performanţă realizate de medicii Spitalului Clinic Republican, care constă în montarea unui implant cohlear, un dispozitiv ce înlocuieşte funcţia urechii interne afectate.
Până la un an și zece luni, Nichita Garaz din comuna Băcioi era un băieţel perfect sănătos. Atât părinții, cât şi medicii nu știu cu exactitate care au fost motivele care au provocat dispariția auzului. Cel mai probabil, s-a întâmplat în urma unei infecții.
„Noi îl strigam şi el nu reacţiona la strigătele noastre. După care noi am mers şi am făcut audiograma la Spitalul Emilian Coţaga şi s-a depistat că el într-adevăr nu aude la ambele urechiuşe”, spune Mariana Garaz, mama copilului.
Ca să poată auzi din nou, Nichita a primit un implant cohlear. Dispozitivul lucrează în locul părţii afectate a urechii interne şi transmite semnalele sonore către creier.
/* (c)AdOcean 2003-2017, promo.fish.Unica.md.All. InPage_Mobile */
ado.slave(' adoceanrosdcfepomos', {myMaster: 'CkunqTStlx7YoevtfueBX_vh. kxuKTu_pRhoaa8Sml..17' });
În zilele următoare, copilul va trece printr-o perioadă de adaptare, după care îşi va recăpăta auzul.
„Cu succes a fost operat băiatul datorită eforturilor unei echipe destul de reprezentative, chirurgi, medici anesteziologi. Acum băiatul este în secţie, după 24 de ore de terapie intensivă, starea este satisfăcătoare, urmează pansamente, sperăm că vom avea un rezultat bun”, spune Andrei Antohi, doctor în medicină, pentru publika.md.
Preţul unui implant cohlear este de 24 de mii de euro, bani pe care părinţii lui Nichita i-au adunat datorită donaţiilor și mass-mediei, care a oferit suport informațional. Despre cazul lui Nichita am relatat acum câteva luni.
Donează pentru Nikita, ca să poată auzi vocea mamei! Băieţelul suferă de surditate şi are nevoie de un implant cohlear
Campaniei de caritate i s-a alăturat şi Ministerul Sănătăţii, care a acordat peste trei mii de euro. Costul operației a fost acoperit de polița de asigurare medicală.
Părinţii copilului nu îşi pot stăpâni lacrimile de fericire.
„Îi mulţumesc bunului Dumnezeu că ne-a ajutat şi a fost alături de noi. Copilul deja este în salon, se simte foarte bine şi deja merge recuperarea, se depune mult efort pentru a auzi glasul mamei, a tatei, a bunicilor şi desigur a celor din jur”, spune Mariana Garaz, mama băiețelului.
Din 2014 și până în prezent, la Spitalului Clinic Republican au fost realizate 13 intervenţii chirurgicale de implant cohlear la copii şi 2 la adulţi. Specialiștii spun că pentru a obține rezultate mai bune, operația trebuie făcută până la vârsta de şapte ani.