Copilul îi dă puteri să meargă înainte

Se spune că viaţa este un drum lung şi imprevizibil pe care îl parcurgem zi de zi. Acest drum are cotituri nebănuite, fiecare dintre ele marcându-ne destinul într-un mod fericit sau mai puţin fericit. Însă există întâmplări care ne schimbă viaţa radical, fără să avem posibilitatea de a ne întoarce înapoi.

separator
Copilul-îi-dă-puteri-să-meargă-înainte

Viaţa lui Ana a luat o altă turnură, după ce s-a stins din viaţă tatăl ei. Mama ei nu a reuşit să înfrunte durerea pierderii şi a înecat amarul în alcool, iar tânăra a rămas singură faţă în faţă cu soarta şi cu toate “splendorile” ei.

DSC00020Simţind nevoia de avea alături pe cineva drag, Anişoara l-a întâlnit pe tatăl viitorului ei copil, însă el nu s-a dovedit a fi persoana potrivită, care să-i devină un sprijin în toate. Într-un final, tânăra a ajuns fără serviciu, fără vreun ajutor din partea cuiva, în aşteptarea unui copil, pe care trebuia să-l aducă într-o lume nesigură, plină de griji şi probleme.

Deşi are o casă pe care i-au lăsat-o drept moştenire buneii ei, din cauza lipsei de bani, nu a putut s-o întreţină. De aceea, a devenit imposibil de locuit în ea: energia electrică şi gazele naturale au fost deconectate, iar singura sobă din casă, este într-o stare ce nu permite uilizarea ei.

Aflată în culmea disperării, Ana s-a adresat la Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei din Orhei, iar asistenţii sociali de acolo au întreptat-o spre Centrul Maternal “În braţele mamei”.

Tânăra mămică a păşit pragul Centrului la mijlocul lunii februarie, purtând în braţe cea mai mare comoară- fetiţa ei, Nina. Îngeraşul, pe care Dumnezeu i l-a trimis alături, a devenit sensul vieţii ei. Zi de zi, privind în ochii micuţei, Ana găseşte putere să lupte în continuare.

DSC00031 DSC00032 DSC00033

La insistenţa echipei de la Centru, primăria satului Brăviceni a promis că până la toamnă vor face tot posibilul ca să repare casa Anei.

DSC00021Datorită Centrului Maternal “În braţele mamei”, Nina a rămas alături de mămica sa, bucurându-se de dragostea nemărginită. Nu ştie ce drum i-a pregătit viaţa şi ce cotituri va avea acesta, dar atât timp cât o are pe mama, de nimic nu îi este frică.

În situaţii similare sunt încă 9 cupluri mamă-copil, care se bucură zilnic de serviciile acordate de Centru. Fiecare dintre noi poate ajuta un copil să rămână în braţele mamei. Pentru aceasta, poți să face o donaţie prin intermediul terminalelor de plată QIWI şi MMPS sau să te adresezi directla Centrul Maternal “În braţele mamei”, care se află în Chişinău, pe strada Criuleni nr.22.

Telefon: (022) 92-28-29; 46-32-28
Adresa: Mun. Chisinau, str. Criuleni 22, Cartierul Poşta Veche
Cont bancar:
c/f: 40246014
Cont curent: 225100000186757
Cont special: 225110000186757
BC VictoriaBank S.A. filiala nr. 3

Important! Ce se întâmplă în organism după ce încetezi să mai fumezi țigări electronice

Țigările electronice au fost considerate o alternativă sănătoasă a celor clasice, dar studiile efectuate de-a lungul timpului au arătat că acestea pot afecta plămânii și, în plus, dau dependență, scrie digi-world.tv.

Ce se întâmplă în organismul tău, însă, atunci când renunți să mai utilizezi țigări electronice? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o mulți oameni, iar un expert a încercat să ofere un răspuns.

Potrivit The Healthy, atunci când încetezi să mai folosești țigările electrice, tensiunea arterială scade, iar circulația sângelui se îmbunătățește, potrivit Nikolei Djordjevic, project manager al Med Alert Help.

Aceasta susține că, în anumite cazuri, poate să se îmbunătățească și respirația. Aceste țigări electronice conțin două ingrediente glicol propilen și glicerină vegetală, care atunci când sunt încălzite produc niște compuși chimici ce afectează tractul respirator, potrivit unui studiu publicat în International Journal of Environmental Research and Public Health.


Țigările electronice, la fel ca și cele obișnuite, dau dependență, motiv pentru care odată ce ai încetat să le mai folosești te poți confrunta cu simptome precum creșterea dorinței de a fuma, schimbări ale stării de spirit, probleme de concentrare, iritabilitate, dar și anxietate. Unele persoane se pot confrunta și cu dureri de cap, transpirații, insomnie, constipație.

Totodată, țigările electronice îți pot afecta simțurile, motiv pentru care odată ce ai renunțat la ele poți să observi o îmbunătățire a capacității de a mirosi ori a gustului. În plus, cele mai noi studii arată că nicotina poate crește chiar și nivelul de zahăr din sânge.

O lună mai târziu după ce ai încetat să folosești țigările electronice vei observa o îmbunătățire a sănătății plămânilor, care vor funcționa mai bine. Astfel, respirațiile scurte și tusea nu vor mai reprezenta probleme pentru tine, potrivit sursei citate.

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Designer-ul familiei Chirtoacă
Articolul anterior
Viața lui Catherine Deneuve!
Articolul următor