Experimentul care ar putea readuce la viaţă pe oricine, aflat în moarte cerebrală, poate fi pus acum în practică de către oamenii de ştiinţă

Compania americană a primit oficial permisiunea de a recruta 20 de pacienţi aflaţi în moarte clinică, pentru a încerca să le aducă corpurile înapoi la viaţă. Moartea clinică reprezintă, de fapt, perioada de timp în care organismul nu mai poate reacţiona la diverşi stimuli interni sau externi, pentru a relua activitatea automată a inimii şi a respiraţiei, respectiv a centrilor nervoşi cardio-respiratori, situaţi în trunchiul cerebral.

separator

11532

O echipă de medici de la o companie de biotehnologie din SUA vor să obţină noi informaţii referitoare la starea de moarte cerebrală prin încercarea de aducere la viaţă a 20 de pacienţi aflaţi în moarte clinică. Cercetătorii spun că ar putea dezvolta terapii pentru tulburări ale sistemului nervos central, cum ar fi boala Alzheimer sau Parkinson.

În cazul în care medicii reuşesc să reanimeze cu succes părţi superioare din măduva spinării, există posibilitatea de a repune în functiune părţi vitale ale corpului, cum ar fi respiraţia sau bătăile inimii. Echipa Bioquark Inc spune că intentionează să înceapă să recruteze pacienţi pentru proiectul lor, denumit ,,ReAnima Project”, în cel mai scurt timp posibil. În prima faza a cercetării se va determina dacă va putea fi inversată moartea cerebrală, folosindu-se o combinaţie de tehnici, inclusiv administrarea de medicamente, stimularea nervilor şi terapia cu laser.

După ce familiile pacienţilor îşi vor da permisiunea, cercetătorii vor începe să trataze cei 20 de pacienţi aflaţi în moarte clinică, pe parcursul a şase săptămâni, în cadrul Anupam Hospital din Rudrapur, India.

Pe parcursul experimentului, echipa va administra patru tipuri diferite de tratamente, între care injectarea de peptide (lanţuri proteice simple) în măduva spinării, în fiecare zi; injectarea de celule stem în creier, de două ori pe săptămână; aplicarea terapiei transcraniene cu laser, un tratament non-invaziv, care foloseste lumina pentru a penetra craniul, cu scopul de a activa procesele naturale de recuperare ale organismului;  stimularea nervoasă, furnizarea de impulsuri electrice la nervul median al membrului superior.

Dacă oamenii de ştiinţă îşi pot da seama cum să repună în functiune funcţiile vitale ale organismului pacienţilor, există şansa ca aceştia să îşi poată recâştiga speranţa la viaţă. Deocamdata, cercetătorii studiază această problemă pas cu pas.

„Prin intermediul proiectului nostru, vom putea obţine noi informaţii referitoare la starea de moarte cerebrală. Astfel, vom putea dezvolta terapii pentru tulburări ale sistemului nervos central, cum ar fi boala Alzheimer sau Parkinson”, declară fondatorul şi preşedintele Bioquark Inc, Serghei Paylian, pentru publicaţia britanică „The Telegraph”.

sursa

Cazuri de tromboză apărute după vaccinul AstraZeneca. Producătorul, chemat în instanță de justiția germană

Un tribunal din Germania a cerut companiei AstraZeneca să furnizeze informații detaliate despre cazurile de tromboză care ar putea fi legate de vaccinul anti-Covid produs de aceasta. Această solicitare a fost făcută în urma unei plângeri depuse de o femeie care cere despăgubiri în valoare de 250.000 de euro pentru daunele suferite, scrie realitatea.net

Tribunalul teritorial din Bamberg (sudul Germaniei) a ordonat companiei AstraZeneca să dezvăluie date despre cazurile de tromboză posibil legate de vaccinul său împotriva Covid-19.

Decizia a fost luată în cadrul unui proces intentat de către o femeie de 33 de ani care solicită despăgubiri de 250.000 de euro pentru daunele suferite, încă 17.200 de euro pentru veniturile pe care a încetat să le mai primească și până la 600.000 de euro pentru limitări viitoare.

Instanța consideră că datele pot îmbunătăți situația probatorie, așa că AstraZeneca trebuie să dezvăluie cazurile de tromboză suferite de persoanele care au primit vaccinul în perioada 27 decembrie 2020 – 19 februarie 2024. Potrivit instanţei, vaccinul poate provoca, în principiu, tromboza. Producătorul a oferit deja informații parțiale care trebuie acum completate. Odată ce informațiile vor fi disponibile, instanța poate solicita un raport de specialitate. Avocatul reclamantului consideră că ar putea dura ani de zile până să existe o hotărâre definitivă.

Reclamanta a dat în judecată compania AstraZeneca după ce a suferit o tromboză care a făcut-o să intre în comă și de pe urma căreia mai există consecințe. Tromboza a apărut după ce a fost vaccinată cu vaccinul anti-Covid al acestui producător. Femeia a primit recunoaștere oficială din partea statului Bavaria pentru daune colaterale legate de vaccin.

Organismul competent este Centrul Bavarez pentru Afaceri Sociale și de Familie (ZBFS), care a primit până acum 2.712 cereri. Daunele legate de vaccin au fost recunoscute în 140 de cazuri.

11 aprilie, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson

Anual, data de 11 aprilie marchează Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson, cu scopul de a creşte gradul de informare cu privire la această afecţiune, de a evidenţia impactul pe care îl are asupra celui suferind, asupra familiei sale şi a societăţii, precum şi în vederea strângerii de fonduri pentru proiecte de cercetare dedicate acesteia.

Maladia Parkinson este o boală degenerativă, care se pare că este derivată dintr-o combinaţie de factori genetici şi de mediu ce duc la moartea celulelor nervoase care produc dopamina, neurotransmiţător cu rol fundamental în creier pentru controlul motricităţii.

Parkinson este a doua cea mai frecventă tulburare neurodegenerativă legată de vârstă, după boala Alzheimer. Bărbaţii au o probabilitate de 1,5 ori mai mare să facă Parkinson, potrivit parkinsonsnewstoday.com/. Majoritatea celor afectaţi au peste 60 de ani, dar în „stadiu incipient” poate afecta şi persoane mai tinere. La nivel mondial, peste 8,5 milioane de oameni se estimează că suferă de boala Parkinson, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Boala Parkinson, descrisă acum 200 de ani de către dr. James Parkinson, are multe simptome încă puțin cunoscute, și debutează insidios. De aceea, diagnosticul este întârziat în multe cazuri.

Visele terifiante, anxietatea și depresia, constipația prelungită, pierderea mirosului sau înțepenirea umărului, de exemplu, pot fi semnale de alarmă legate de boala Parkinson. După ce trec pe la medici de mai multe specialități, pacienții află ce au, de fapt. Iar când apar simptomele clasice, boala e deja instalată de mulți ani.

Primele leziuni pot apărea și cu 20 de ani înainte de primele semne clinice. Numai în stadiul 3 apar tulburările de mișcare. Practic, diagnosticul nu e precoce.

„Din nefericire, semnele cele mai precoce nu se regăsesc în sfera tulburărilor motorii, ci a unor tulburări vegetative, de somn, de dispoziție, care nu au nimic specific. De aceea, una dintre direcțiile de cercetare în domeniu este acum găsirea posibilității de a avea un diagnostic mult mai precoce decât cel posibil astăzi în lume.” – spune prof. dr. Dafin F. Mureșanu, președintele Societății Române de Neurologie.

Cifre îngrijorătoare

60 la sută dintre bolnavi au forma rigidă a maladiei.

Parkinson este afecțiunea neurologică cu cea mai rapidă creștere din lume.

60 de ani e vârsta medie la care e pus diagnosticul. Mai nou însă, una din 20 de persoane are simptome parkinsoniene înainte de a împlini 40 de ani.

Mai puțin de 5 la sută dintre cazuri ar avea cauze genetice.

Există peste 40 de simptome. De la durere și rigiditate la probleme cu somnul și cu sănătatea mintală.

În Marea Britanie, 1 din 37 de oameni a fost diagnosticat cu Parkinson.

La fiecare oră, încă 2 persoane sunt diagnosticate.

Aproximativ 145.000 de persoane din Marea Britanie sunt în prezent diagnosticate cu Parkinson.

„Am Parkinson”. Cum le spui celorlalţi?

În orice stadiu al bolii Parkinson, s-ar putea să vă fie greu să vorbeşti cu alte persoane despre starea ta. Dar să împărtăşeşti cu alţii ce trăieşti poate face diferenţa și poate îmbunătăţii felul în care te simți în legătură cu boala.

Sfaturi de la persoane diagnosticate cu Parkinson

„Sunt deschis și sincer cu privire la boala Parkinson. Încerc să folosesc o abordare pozitivă și, acolo unde este cazul, umorul. Întotdeauna explic că simptomele diferă de la individ la individ, așa că nu pot decât să-mi spun povestea. Cel mai important lucru este să creștem gradul de conștientizare și să ne sprijinim reciproc.”

„Am fost diagnosticat acum trei ani. I-am spus mai întâi familiei și apoi am pus o postare pe Facebook. Cel mai greu a fost să-i spun șefului meu, dar compania mi-a susținut.”

„Când am fost diagnosticat, mi-a fost greu să spun familiei, deoarece simțeam că le spuneam să se pregătească pentru momente grele. Nu am spus nimănui, așa că prietenii și colegii mei de muncă nu au aflat. Am vrut să o amân cât mai mult posibil. Cred că cea mai mare frică a mea a fost să fiu tratată diferit – de parcă nu mai eram eu. Am continuat așa mult timp, până când am văzut în sfârșit o asistentă cu Parkinson și a trebuit să recunosc că nu mai puteam face față așa. M-am simţit ușurată împărtășind toate sentimentele pe care le ascunsesem pentru a nu îngrijora pe nimeni. Acum pot vorbi despre asta mai deschis, deși nu discut prea mult despre viitor, deoarece vreau să trăiesc acum.”

„Oamenii reacționează diferit atunci când li se spune. Unii mă întreabă cum mă afectează, alții sunt șocați și nu știu ce să spună. De obicei, răspund: „Da, am Parkinson de 10 ani, dar asta nu mă împiedică să-mi fac treaba eficient sau să mă bucur de viață.”

Cauze

Cauza acestei boli complexe neurodegenerative este încă necunoscută, dar cercetătorii cred că implică factori genetici și de mediu.

Expunerea precoce sau prelungită la substanțe chimice poluante și la pesticide, intoxicația cu monoxid de carbon sau cu mangan, substanțele care blochează receptorii de dopamină sunt pe lista cauzelor posibile.

90 la sută dintre neuronii care produc dopamină sunt alterați în boala Parkinson, care debutează cu mult înainte de diagnostic. Interesant e că nu începe la nivelul creierului, spun neurologii.

Și stilul de viață poate avea implicații majore. Lipsa bucuriei și a motivării pozitive, tensiunile psihice, conflictele permanente, lipsa de somn, mesele luate pe fugă și alimentele nesănătoase sunt factori de risc și pentru boala Parkinson, ca și pentru alte afecțiuni, spune prof. dr. Dafin Mureșan.

Probleme ar putea cauza și compușii bifenili policlorurați (PCB), spun medicii.

Bacteriile din intestine, foarte importante pentru sănătate, pot influența și boala Parkinson.

Avem 2 kg de microbi – microbiomul – fără de care am muri. Iar dezechibrul bacterian poate modifica și funcționarea creierului, spun specialiștii.

Ei le recomandă pacienților să consume iaurt cu fermenți vii și să mănânce multă fasole – care are un conținut ridicat de levodopa naturală. Mai recomandă cerealele integrale, legumele și fructele. Spun că trebuie redus consumul de carne la 50 de grame pe zi și evitate alimentele grase.

În ciuda progreselor terapeutice, nu există încă un tratament eficient care să poată opri evoluția bolii. Un leac ar putea fi găsit de-abia peste 10-15 ani, spune cercetătorul Peter Jenner din Marea Britanie, cel mai proeminent specialist în neuro-farmacologia bolii Parkinson, prezent la cursul din Poiana Brașov. Se caută și între terapiile actuale soluții pentru anumite grupuri de pacienți, în condițiile în care manifestările sunt diferite Astfel, ar fi șanse ca în 3-5 ani să existe un leac măcar pentru o parte din bolnavi, spune cercetătorul britanic.

Pe lângă molecule noi sau metode de modulare prin neurochirurgie funcțională, se discută, între altele, și despre un vaccin, dar și despre transplantul de materie din intestinul gros.

sursa

Motivul pentru care este bine să nu îți faci patul în primele ore ale zilei. Un medic spulberă orice mit legat de disciplina dis de dimineață

Dacă nu știai, nu e chiar indicat să îți faci patul în primele ore ale zilei. Iată ce a spus un doctor despre acest obicei, considerat de cei mai mulți un semn de ordine și rutină.

Un medic consideră că nu este bine să îți faci patul în primele ore ale dimineții. Specialistul a explicat într-o filmare de pe rețelele de socializare ce se ascunde în spatele acestui fapt.

Mulți experți nu recomandă să se facă acest lucru dimineața, cu toate că oamenii se gândesc să păstreze mediul curat și ordonat.

Un medic din India a dezvăluit că riscăm să ne expunem unui pericol la care nu ne-am fi gândit.

Karan Raj susține că atunci când îți aranjezi patul prinzi peste 1,5 milioane de acarieni care se acumulează peste noapte și care se pot reproduce foarte ușor.

Acarienii se hrănesc cu particulele de piele moartă și se dezvoltă în medii calde și umede, motiv pentru care nu este bine să îți ordonezi așternutul imediat cum te-ai trezit.

Din păcate, se poate ajunge la astm bronșic și alergii.

„Oprește-te din a-ți face patul dimineața, te va menține sănătos. Când ne facem patul dimineața, captăm acarienii de praf care s-au acumulat peste noapte. Acești prădători microscopici, care au mai puțin de un milimetru lungime, se hrănesc cu solzii pielii umane.

Se dezvoltă în medii umede. Când dormim noaptea, corpurile noastre devin calde și transpirate, făcându-le ținte principale pentru ca acești acarieni să se hrănească. Vor lăsa în urmă excreții care ne pot da astm. Strângerea patului dimineața captează toată această umezeală și oferă un cămin confortabil pentru 1,5 milioane dintre aceștia”, a declarat Karan Raj, într-un videoclip pe TikTok.

Cum să scapi de acarieni

Dacă vrei să scapi de acarieni, trebuie să urmezi câțiva pași simpli.

Pentru a scăpa de acarienii care se adună în lenjerie este bine să o lași nefăcută o perioadă și să aerisești camera.

Deschide geamurile și lasă aerul curat să intre în casă, potrivit Realitatea.net.

Permite soarelui să pătrundă în locuință pentru a scăpa de acarieni, pentru că aceștia mor din cauza soarelui și a aerului proaspăt.

Aceste lucruri au fost demonstrate de numeroase studii, cel mai recent fiind realizat de cercetătorii de la Universitatea Kingston din Londra, Marea Britanie.

Gheorghe Urschi, în lacrimi. Cum l-au felicitat reprezentanții AGEPI
Articolul anterior
Cristina Gheiceanu pleacă de la Pro TV! Iată motivul
Articolul următor