Top model, sportiv, actor sau interpret- nimeni nu e scutit de

Iată care sunt cele mai scumpe divorțuri din lumea starurilor:
1. Mel Gibson s-a clasat pe primul loc în top. A fost cel mai păgubit și va trebui să îşi revină financiar după divorţul de fosta sa soţie, Robyn, care l-a costat aproape jumătate de miliard de dolari (cei doi nu aveau un contract prenupţial).
2. Tiger Woods i-a lăsat fostei soţii, Elin Nordegren, o casă în Florida şi aproximativ 110 milioane de dolari.
3. Steven Spielberg s-a despărţit în mod amiabil de soţia sa după patru ani de căsnicie. Judecătorul a decis că acel contract prenupţial încheiat cu Amy Irving nu e suficient. Aşa că aceasta a primit aproximativ 100 de milioane de dolari.
4. Actorul Tom Cruise a susţinut că, legal, s-a despărţit de Nicole Kidman cu trei zile înainte de aniversarea de 10 ani a căsătoriei, astfel încât a scăpat de a-i asigura fostei sale soţii pensie alimentară toată viaţa. Nicole s-a declarat însă mulţumită cu înţelegerea financiară estimată la 90 de milioane de dolari şi cu Oscarul câştigat în acelaşi an.
5. Iniţial, Guy Ritchie a susţinut că nu are nevoie de nici un ban de la Madonna. Însă, în final, a reuşit să plece acasă cu 80 de milioane de dolari (din înţelegere făcând parte şi casa lor de vacanţă şi pub-ul pe care îl aveau în Londra).
6. Divorţul dintre Paul McCartney şi Heather Mills a durat mult şi, cum spunea Heather, a fost „ca şi cum ai fi încercat să scoţi apă din pietre“. Cu toate acestea, la final ea s-a ales cu 49 de milioane de dolari de la fostul component al trupei Beatles.
7. În momentul în care Mick Jagger a decis că vrea să se despartă de Jerry Hall, a anunţat că ceremonia lor de căsătorie nu a fost legală. Însă judecătorii nu i-au dat dreptate şi fostul topmodel a primit de la starul rock o sumă estimată între 12 şi 20 de milioane de dolari.
8. Când Lionel Richie şi Diane Richie au decis să se despartă, Diane a cerut o pensie alimentară lunară de peste 200 000 de dolari, susţinând că aceşti bani îi sunt necesari pentru cheltuielile. A primit, în final, 20 de milioane de dolari.
9. Kim Kardashian şi Kris Humphries s-au despărţit după doar 72 de zile de căsătorie. Nu se ştie cât a căpătat fostul soţ al lui Kim, dar se ştie că a refuzat oferta iniţială de 10 milioane de dolari.
10. Următoarea soţie a lui Tom Cruise, Katie Holmes, n-a primit la divorţ prea mulţi bani din averea de 250 de milioane de dolari a actorului, graţie contractului prenupţial. Katie a obţinut în final doar 400.000 de dolari pe an pentru creşterea lui Suri, până când aceasta va împlini 18 ani.