De cele mai multe ori vedetele dictează tendinţele în modă. Unele celebrităţi au marcat istoria prin tunsori neobişnuite, care au fost copiate apoi de milioane de alte femei. Iată, mai jos, care sunt cele mai căutate coafuri din lume şi vedetele care le-au inspirat.
1. Cea mai cunoscută coafură, inspirată de vedete este „Rachel”, făcută celebră de Jennifer Aniston în serialul „Prietenii tăi/ Friends”. Look-ul a devenit extrem de popular în rândul doamnelor şi domnişoarelor la sfârşitul anilor 1990.
2. Marilyn Monroe a fost prima femeie care şi-a transformat coafura într-o marcă personală. Şi astăzi lookul ei este imitat şi copiat de milioane de femei din lumea întreagă care doresc puţin din strălucirea divei.
3. În ciuda faptului că era destul de extravagant, cocul supradimensionat asemănător cu un stup de albine al lui Amy Winehouse, a făcut numeroase adepte şi încă mai face.
4.Lady Diana şi-a pus amprenta asupra întregii lumi cu stilul ei, iar coafura ei scurtă, după divorţ, a generat o adevarată modă care spunea de fapt că „mai puţin înseamnă mai mult”.
5. Mary Quant, o creatoare de modă celebră din anii ’60, cunoscută pentru inventarea fustei mini, a intrat şi ea în istorie cu tunsoarea ei bob wedge, pe care i-a creat-o prietenul său, Vidal Sassoon, stilist cunoscut pentru stilul sau organic, arhitectural.
6. Pletele-i uşor ondulate ale lui Kate Middleton au fost copiate în ultimii de ani de numeroase doamne şi domnişoare. Ceea ce nu ştiu acestea este că o şedinţă de „hair spa“ durează nu mai puţin de şase ore şi costă aproape 1000 de dolari la salonul hairstylistului italian Rossano Ferretti, pe care Pippa Middleton i l-a recomandat călduros surorii ei.