Iolanta Mura: “Cel mai complicat moment din relație a fost atunci când am ales inelele de căsătorie”

De un an și șase luni, Iolanta Mura, directorul general de la Bemol, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Ben. S-au întâlnit la o petrecere, iar caracterul și comportamentul lui au cucerit-o din prima. Femeia de afaceri ne-a povestit detalii exclusive din viața sa privată.

separator

16729877_10209982953228184_708022483_n

  • unicamd unica.md Când și în ce circumstanțe v-ați întâlnit pentru prima dată?
  • Iolanta Mura Ne-am întâlnit la o petrecere organizată de o prietenă comună cu ocazia zilei ei de naștere. Pentru mine, întâlnirea era spontană, pentru că nu știam că de fapt Ben a venit, știind deja că vrea să mă cunoască. Mă văzuse pe un site de socializare printre invitați și s-a înțeles cu gazda petrecerii să mi-l introducă.

  • unicamd unica.md Cum v-a cucerit?
  • Iolanta Mura

    Nu cred că este oportun să vorbim de cuceriri, cât de înaltă n-ar fi culmea, principalul este nu să o cucerești, ci să te menții. E o regulă generală în viața. Transpusă în relație, ea înseamnă compatibilitate, comunicare, muncă și chiar compromis.

    Dar sunt emoții și sentimente care te atrag la o persoană chiar din primele clipe, atunci când simți (anume simți și nu înțelegi) că vrei să o cunoști. Asta am simțit  eu când l-am întâlnit pe Ben. Dar vorbind de calități personale, indiscutabil are un simț al umorului extraordinar și este foarte inteligent.

16730738_10209982952628169_767244161_n

  • unicamd unica.md Cum arată o zi ideală pentru voi?
  • Iolanta Mura Nouă ne place să călătorim, să ne distrăm, să mâncăm, să cântăm, să comunicăm și multe altele, dar întotdeauna o facem împreună. Împreuna orice zi poate fi ideală.

  • unicamd unica.md Ce ați schimba la el?
  • Iolanta Mura Nimic. Prefer să rămână el însuși.

  • unicamd unica.md Ce defecte de-ale lui vă atrag?
  • Iolanta Mura Cicatricea de pe față.

16730983_10209982961948402_566211412_n

  • unicamd unica.md Cine are ultimul cuvânt într-o ceartă?
  • Iolanta Mura El, spunând “OK, am înțeles poziția ta”. Dar “problema” e că nu ne prea certăm. Alegerea noastră e comunicarea, orice nu s-ar întâmpla.

  • unicamd unica.md Care sunt cele mai inedite cadouri pe care vi le-ați făcut unul altuia?
  • Iolanta Mura Cel mai mare cadou pentru el a fost să devină tata celei mai scumpe fetițe de 8 ani, pe care o adoră. Cât despre mine, Ben zice că sunt o “hoață”, pentru că i-am furat inima.

  • unicamd unica.md Care este cheia unei relații reușite?
  • Iolanta Mura Comunicarea, comunicarea și încă o dată comunicarea.

16736066_10209982953508191_1069029215_n

Suntem împreună de… un an și jumătate.

Îl alint… Dear (dragul meu în engleză).

Îl iubesc pentru că… mereu mă face să râd și mă lasă să fiu eu însămi.

Nu-mi place când… este bolnav și nu merge la medic.

Nu i-aș ierta niciodată… minciuna, în orice formă.

Mă înnebunește când… nu înțelege accentul meu în engleză.

Aș vrea… să fie mai multe perechi fericite…

Nu-l înțeleg atunci când… vorbește în rusă.

Aș face cu el împreună la nesfârșit… aș trăi, inclusiv toate viețile ulterioare.

Ador atunci când… își petrece timpul cu fiica mea, se joacă, fac lecții, ascultă muzică și se uită la filme.

Mă cert cu el atunci când… uită să-și ia costumele de la curățătorie.

O săptămână fără el… nu am avut așa experiență.

Când suntem în doi… suntem un întreg!

Cel mai complicat moment din relație… a fost atunci când am ales inelele de căsătorie. Toate erau superbe în felul lor…

Îi mulțumesc pentru că… a insistat să mă cunoască și a complotat cu prietena mea pentru asta.

16753840_10209982957028279_809169889_n16754449_10209982952908176_1159230584_n

#mamasita: Doina Stratan: “Divorțul meu nu a însemnat despărțirea tatălui de copii!”

Mai sinceră ca niciodată. Designerul Doina Stratan și-a povestit istoria în noul episod #mamasita. Ne-a vorbit despre cum a reușit să mențină o relație de prieteneie cu fostul soț, cât de implicat este acesta în educația copiilor, dar cel mai important cum a reușit cu doi copii mici să-și construiască o afacere de succes.

#unicLifeHacks: Cum asortăm corect puloverele. Sfaturi despre cum le integrezi în ţinute cu stil

Puloverele sunt printre cele mai populare articole de îmbrăcăminte din garderoba unei femei în sezonul rece. Sunt disponibile într-o varietate mare de forme, materiale şi croieli, şi contribuie la realizarea unor ţinute moderne rafinate. Pentru că fac parte din categoria haine esenţiale, trebuie alese corect. În acest video vom descoperi câteva dintre recomandările specialiștilor în styling cu privire la modul de integrare a puloverelor în ținute moderne. Suntem la UNIC, locul unde găsești sute de modele, la prețuri diferite și modele variate.

Mulțumim partenerului: CENTRUL COMERCIAL UNIC – https://www.instagram.com/unic.md/

#unicLifeHacks: Jachetă sau palton – ce să alegem pentru toamnă și iarnă?

Când temperatura de afară începe să scadă, una dintre cele mai mari dileme de modă devine alegerea unui articol de îmbrăcăminte exterior. Aceasta este cea mai importantă achiziție de îmbrăcăminte pentru acest sezon. Deși alegem adesea diferite pulovere sau pantaloni în fiecare zi, când vine vorba de articole de îmbrăcăminte exterioare, alegerea se limitează de obicei la câteva piese. 

Prin urmare, ar trebui să se potrivească cu stilul nostru, stilul de viață și restul garderobei noastre. Când este mai bine să alegem o jachetă și când un palton? Veți afla din acest video.

Cadouri originale pentru Ziua Îndrăgostiților! Livrare rapidă în întreaga țară
Articolul anterior
Atenție! O minoră de 14 ani a dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetațenilor
Articolul următor