Este bulimică şi o recunoaşte, însă vrea să scape de această nesuferită boală, de aceea a hotărât să scrie pe blogul său prin ce dramă trece, cu cele mai intime mărturisiri: “ Acest blog l-am creat cu scopul de a împărtăşi experienţa mea proprie şi pentru a mă motiva să trec, împreună cu voi, peste această boală îngrozitoare.”
“Pe parcursul clasei a 10-a, m-am mentinut la cele 55-56 de kg. Spre sfirsitul anului, m-am simtit pregatita sa incep din nou dietele mele magice. Dar organismul meu nu rezista infometarea si nu reuseam sa slabesc. Atunci mi-am adus aminte de experienta prietenei mele cu vomitatul. Am incercat de citeva ori, dar fara succes. Cind intr-o zi, ”victoria” a fost de partea mea. Dupa vreo jumate de ora de chinuri, am reusit sa vomit tot ce mincasem. Eram fericita si nu stiam ca atunci am pus prima caramida a bulimiei.
Este un fapt foarte important sa recunosc in fata cititorului si mai ales fata de mine ca sunt bulimica. Mult timp am crezut ca e un capriciu si ca o sa ma pot debarasa de el in orice moment. Aceste ginduri au fost inselatoare. Negam faptul ca sint bolnava si imi spuneam ca o sa ma pot vindeca singura, dar nu a fost asa sa fie.
Am vomitat timp de vreo luna in care am reusit sa ajung la 50 de kg. Erau zile cind nu reuseam sa vomit. Organismul meu nu-mi permitea sa elimin ceea ce mincasem, dar eu continuam sa merg impotriva naturii.
Procesul de ,,curatare’’ a tot ce mincasem era unul foarte anevoios. La inceput, foloseam doar 2 degete pentru a-mi induce voma, apoi 3, pina am ajuns sa folosesc mina intreaga pentru a-mi provoca greata. Lacrimile imi curgeau siroaie si dupa ,,ritualul’’ meu sfint de epurare, aratam ca o persoana care a plins o saptamina. Ochii imi erau umflati si rosii, deoarece mi se spargeau capilarele. Aveam dureri ingrozitoare de cap si o sete nebuna. La inceput nu puteam sa explic de ce aveam acea nevoie de a consuma cantitati de apa foarte mari. Mai tirziu, interesindu-ma, am inteles ca mi se dehidrateaza corpul. Am inceput sa am probleme cu menstruatia. Mi se uscau miinile si fata. Articulatiile degetelor de la maini erau ,,zdrelite’’ din cauza faptului ca-mi provocam voma si umblam cu semne timp de cateva saptamani.
Timp de 6 luni am vomitat pe apucate, pe unde reuseam, pe unde nu. Si singura nu intelegeam ca ma arunc intr-un colt intunecos si-mi pun in fata mea niste fiare care nu-mi vor mai permite sa ies de acolo. In iarna anului 2014 timp de 2 luni nu am putut sa vomit. Stateam cu orele in baie, dar fara nici un rost. Eu insa nu incetam tentativele de a opri goana dupa o frumusete care, in fond, nu mi-a schimbat cu nimic viata spre bine.
Dupa cele citeva luni de pauza, intr-o zi, dupa un prinz mai copios, am plecat in baie pentru a incerca sa ,,ma purific’’, sa elimin, atit de direct, acele sentimente de tulburare pe care le simteam. Ma simteam vinovata pentru fiercare inghititura pe care o faceam si doream cit mai rapid sa o dau afara din organism. Atunci a fost pentru prima oara, cind n-a mai trebuit sa-mi provoc greata, doar printr-o simpla incordare a muschilor abdomenului, am reusit sa elimin tot ce mincasem. Eram fericita ca dobindisem acea ,,maiestrie’’. Acesta a fost momentul cind bulimia mea s-a acutizat, deoarece daca pina acum mai urmaream ce maninc, pentru ca nu eram sigura ca de fiecare data o sa pot vomita, acum insa au inceput acele perioade de mincat compulsiv urmate de actiunile compensatoare precum voma. Intrasem in ,,zona de confort’’, adica mincam cit doream si nu ma ingrasam, ba mai mult, slabeam vazind cu ochii.
Aveam zile cind aveam o ,,foame de lup’’. Mincam pina imi ,,crapa’’ stomacul, apoi vomitam totul. Viata mea se reducea la acest cerc vicios in care intrasem: mincare-vina-voma-mincare. Nicidecum nu puteam sa ies in afara acestui cerc. Toate gindurile imi roiau in jurul mincarii. Problemele ce ma preocupau erau: ,, Ce o sa maninc? Cit o sa maninc? O sa pot vomita? O sa am acel spatiu in care nimeni nu o sa ma depisteze?’’. Cel mai straniu era ca atunci cind plecam acasa incercam sa maninc normal, pentru a nu da banuieli, dar, peste un timp, nici acasa nu ma puteam controla. Aveam o foame groaznica. Mincam cit un oras intreg si ajungeam sa vomit de 7-8 ori pe zi.”
*Citeste continuarea pe blogul: http://veryanonim123.wordpress.com/
