Mi-e greu să vorbesc despre Mama, poate din motivul că relația dintre noi nu s-a bazat vreodată pe cuvânt, ci pe simț, chimie, intuiție și fapte.
E probabil o moștenire genetică de a nu exprima iubirea prin cuvânt, dar prin emoții nevorbite și fapte.
Fac un efort în miez de noapte să îmi aminesc dacă în toți acești treizeci de ani, ți-am spus vreodată – ”Te iubesc”, și cred că nu… Pentru că ori de câte ori situația cerea steriotipic această confesiune, mă ascundeam în spatele celor două surori, mult mai pricepute la sincerități de tipul acesta și oarecum mă alăturam lor. Și știu că ai înțeles, și nu ai avut așteptări în sensul ăsta, pentru că îți seamăn leit.
Azi, însă, ceva din mine, se grăbește să găsească simțirea în cuvânt, emoția în litere și neputința în semne de punctuație. Da, tot oarecum indirect, prin intermediul scrisului, vin să îți spun cât ești de scumpă, importantă și de neînlocuit în viața mea.
Anii ne-au testat în tandem adăptarea : am știut să iubim, să urâm, să iertăm, să rănim, să plecăm, să cedăm, să eliberăm. Am învățat să oferim, să ne dăruim, să cădem, să ne ridicăm, și să continuăm.
Știu că nu aveai cum nu să simți conexiunea dintre noi, sau dependența mea de gândul că ești și ești aproape, chiar dacă nu am vorbit vreodată despre asta. Nu am fost un copil cu dorință de a pleca de acasă prin vacanțe, tabere, pe la bunici. Am știut mereu că pe oriunde m-ar plimba ziua, seara, liniștea o pot găsi doar acasă. Am crescut, și dorul de casă se pare că a crescut și el o dată cu mine, pentru că orice inițiativă sau provocare de îndepărtare mi se dă cu lacrimi și multă suferință știute doar de mine.
E mare lucru să ai o Mamă frumoasă, inteligentă și puternică. E și mai mare dacă aceste calități sunt completate de eleganță, rafinament și o sensibilitate codată găsită în cei doi ochi desprinși dintr-un cer de vară ce anunță ploaia.
Sunt o norocoasă, Mamă! Iar dacă o fi adevărat că – copiii își aleg mamele, atunci să știi că aceasta a fost cea importantă și măreață alegere pe care aș fi putut să o fac în viață.
Și da… dacă supremația sentimentelor de venerare, dependență, respect și dor nepotolit alcătuiesc în sumă iubirea, atunci eu… TE IUBESC!