Rose este o femeie care întotdeauna a visat să se înscrie la o facultate, dar a avut curaj s-o facă tocmai la 87 de ani. Un student povestește cum a fost prima zi, dar și ultima zi de studii a bătrânei.
“În prima zi de cursuri, profesorul nostru s-a prezentat şi ne-a provocat să alegem fiecare câte o persoană pe care nu o ştim. M-am ridicat să mă uit în jur… apoi am simţit o mână blândă atingându-mi umărul. M-am întors şi am văzut o bătrânică cu faţa încreţită zâmbind către mine. Avea un zâmbet care o lumina.
“Bună, frumosule. Numele meu este Rose. Am 87 de ani. Pot să te îmbrăţişez?”
Am râs şi i-am răspuns cu entuziasm: “Sigur că puteţi.” Şi m-a strâns puternic.
“De ce eşti la facultate la o vârstă atât de fragedă, în loc să te joci cu păpuşile?” am întrebat-o.
A început să râdă… mi-am dat seama că pot să glumesc cu ea.
“Sunt aici pentru a întâlni un soţ bogat care să mă întreţină toată viaţa şi căruia să îi fac doi copii”, a spus ea.
“Nu, serios”, am întrebat-o. Eram foarte curios, ce a motivat-o la o vârstă atât de înaintată să se apuce de facultate, o adevărată provocare aş putea spune eu.
“Întotdeauna am visat să merg la facultate. Acum am posibilitatea de a îmi îndeplini visul”, a spus ea.
După terminarea orelor, am mers la barul de jos şi am băut un milkshake cu ciocolată. Am devenit prieteni imediat. În următoarele trei luni, în fiecare zi, mergeam la ore împreună şi vorbeam tot timpul. Am fost fascinat întotdeauna să o ascult, parcă era o comoară cu multe secrete frumoase pentru tine. Îmi împărtăşea gratuit din înţelepciunea şi experienţa ei.
Pe parcursul anului, Rose a devenit un simbol în campus, îşi făcea cu atâta uşurinţă prieteni. Iubea să se aranjeze, să se îmbrace şi să vorbească cu oamenii din jurul ei. Era plină de viaţă.
La sfârşitul semestrului, am invitat-o pe Rose să ţină un mic discurs la petrecerea noastră. Nu voi uita niciodată ce a spus. A urcat pe podium. În timp ce se pregătea, a scăpat pe podea de trei ori cele cinci cartonaşe din mâna ei. Destul de nervoasă şi un pic jenată, s-a aplecat către microfon şi a început să vorbească:
“Îmi pare rău că sunt atât de emoţionată. Am renunţat la bere pentru Postul Mare… şi acest wiskey pe care îl beau acum mă omoară. Niciodată nu voi reuşi să pun aceste cartonaşe în ordine. Dă-le dracu! Uite ce am de spus”.
În timp ce noi muream de râs, ea şi-a dres glasul şi a continuat:
“Noi nu ne oprim din joacă pentru că îmbătrânim. Îmbătrânim pentru că ne oprim din joacă. Există doar patru secrete pentru a rămâne tânăr, a fi fericit şi a avea succes. Trebuie să râzi şi să găseşti umor în jurul tău în fiecare zi. Trebuie să ai un vis. Când îţi pierzi visele, vei muri.
Avem atât de mulţi oameni în jurul nostru care sunt morţi… şi nici măcar nu ştiu asta. Există o diferenţă uriaşă între a creşte şi a îmbătrâni.
Dacă ai 19 ani şi stai în pat timp de un an întreg fără a face nimic productiv… vei face 20 de ani. Dacă ai 87 de ani şi stai în pat timp de un an fără a face nimic… vei face 88.
Oricine poate îmbătrâni. Acesta nu este un talent sau o abilitate. Ideea este să creştem şi să găsim întotdeauna o oportunitate de a ne schimba. Să nu avem niciun regret.
De obicei, persoanele în vârstă nu au regrete pentru ce au făcut… ci mai degrabă pentru lucrurile pe care nu le-au făcut. Singurii oameni care se tem de moarte sunt cei cu regrete”.
Ea şi-a încheiat discursul cântând.
La o săptămână după absolvire, Rose a murit paşnic, în somn. Peste 2000 de studenţi au participat la înmormantarea ei în semn de tribut adus acestei femei minunate, care a fost un exemplu pentru noi. Ne-a învăţat că niciodată nu este prea târziu pentru visele noastre. Oricând putem fi ceea ce ne dorim să fim.”
