A revenit cu noi forțe și dorințe de a cuceri piața muzicală de acasă și din România. Are multe planuri și tot mai puțin timp pentru amintiri, dar a rămas surprisă ce emoții frumoase pot trezi câteva frânturi de gânduri din copilărie… Tania Cerga a răsfoit dintr-o răsuflare perioadele vieții care au transformat-o în interpretă și femeia de astăzi, doar pentru unica.md.
Părinții din copilărie mi-au spus… că educația unui om este cea mai mare bogăție pe care o are. Responsabilitatea față de lucrurile care le faci sau nu le faci este doar a ta. Și acum țin minte fraza datorită căreia mă luam de carte chiar și când nu aveam chef deloc. ”Dacă ai să înveți rău la școală, ai să ajungi să mături străzile”. Pentru o fată care se vedea artist în viitor, acestă frază era foarte grea. Iar de la bunica am învățat să cuget de două ori înainte de a face ceva și numai din simplul fapt că eram mereu însoțită de îndemnul ei: ”Arată mereu că ai cei șapte ani de acasă”. Mult timp am încercat să înțeleg ce înseamnă asta, iar apoi mă prindeam la gândul că în momentele decizionale apelam inconștient la cei ”șapte ani de acasă”. Antrenăm și învățăm cum este să ai acești ani de care îmi tot spunea bunica prin lucruri simple, dar care au avut impactul dorit de bunica. Dacă aveam două fructe în farfurie și mai era cineva în casă, luam cel mai mic și mai urât fruct, ca cel frumos să revină oaspetelui.
Când eram elevă, în fiecare duminică… exersam la pian. Făceam pianul din clasa I-a și munceam mult. Acum nu regret nicio duminică petrecută în fața pianului, dar atunci (zâmbește)… aveam careva regrete. Mi-aș fi dorit să pot alerga împreună cu alți copii, mai ales să merg la săniuș, dar eram ambițioasă și nu vroiam să fiu nepregătită pentru a doua zi. Nu am fost impusă să studiez! Părinții chiar mă rugau să mai las cântatul, cel puțin duminica, ca să putem sta împreună să vizionăm un film, iar eu nu mă sculam de pe scaun până nu simțeam că sunt destul de pregătită să cânt în fața profesorului.
Cea mai dulce amintire despre Mama… este aceea când mama stătea lângă mine înainte de somn. O rugam mereu să stea încă puțin și nu înțelegeam atunci de ce mama nu dormea cu mine. Totuși acele moment, când în cameră era semiîntuneric, iar mama stătea lângă mine, au rămas ca un balsam printre amintirile din copilărie. Banal poate, dar amintirile despre părinți sunt legate de lucrurile simple pe care le faceam… Îmi amintesc cu emoții de o dimineață la bunei, când tata a scos un ”lighean” cu apă afară și noi, fiecare, treceam să ne spele. Mi se părea atât de super că facem tot împreună!
Cea mai haioasă amintire despre Tata… este aceea a sesiunilor de gâdilat. Tata când venea de la serviciu ne prindea prin casă pe mine și pe fratele meu și ne gâdila până nu mai puteam de hohote. În general am avut o copilărie obișnuită și fericită.
Am avut o adolescență deosebită pentru că… a fost plină! Am încercat să fac ceea ce este specific vârstei. Am organizat petreceri, am stat până mai târziu la vreun party și apoi luam mustrări de la părinți. Mi se pare normal să te simți și să simți frumusețea vârstei prin toate încercările ei. Am avut parte și de iubiri, am fost mereu îndrăgostită, încă de la grădiniță. Îmi amintesc cum îmi plăcea de un băiat și am scris primele mele cântece pe care le cântam la diferite sărbători sperând că poate va înțelege că-i sunt dedicate lui. Nu știu dacă a înțeles, dar a fost un moment care m-a ajutat în cariera mea.
Fiecare perioadă a vieții are farmecul ei și trebuie trăită la maxim. Iar amintirile din copilărie, cât de mărunte, ne fac prezentul mai colorat.
