Căuta sensuri, înţelesuri şi rosturi. Era singură, de atfel ca şi tine, dar a reuşit să scrie despre cum a pornit în căutarea de sine şi i-a reuşit, întorcându-se din această călătorie, nu singură, ci cu cel lângă care se simte bine, a creat o poveste, vezi, poate fi şi a ta! Ce ascunde acest număr “513” şi de unde vine inspiraţia, aflaţi din interviul de mai jos.
- Zina ZenAr fi prea simplu să răspund cu „da” sau „nu”. În „513” sunt mai multe povești de iubire. Toate cuvintele din carte au trecut prin mine. Nu mint nicăieri. O călătorie de regăsire o poți face rămânând în sufragerie sau călătorind cu trenul până la Brașov. Eu mi-am trăit de mai multe ori învățăturile și introspecțiile și mi-am găsit propriul drum spre eliberare, dar la fel de ușor m-am pierdut după asta. Este foarte greu să renunți la unele deprinderi și să fii curajos, în fiecare zi, păstrând adevărul despre lume și despre tine.
Puterea cuvintelor este copleșitoare. Eu cred în profeția lor și din acest motiv am ales cu grijă locurile în care ficțiunea a trebuit să ia locul adevărului.
- Zina ZenÎn primul rând, nu trebuie să lași să te distrugă nimeni și nimic. Prima dată e prima dată. Se întâmplă. Așa învățăm. Experimentăm. Vedem cum e. Dar în timp ce creștem și înțelegem despre lume, despre noi și despre viață, trebuie să conștientizăm faptul că venim pe lume ca să fim fericiți şi viața nu trebuie să fie o luptă, iar iubirea nu trebuie să lase loc de așteptări sau tristețe
- Zina ZenTrebuie să te întorci la tine. Să te privești în oglindă și să fii corectă cu tine. Trebuie să fii pe deplin sinceră – în fond, nu ai de ce să minți persoana din fața ta, persoana din tine. Trebuie să ierți și să lași să plece. Oameni, stări, minciuni, neîmpliniri, furii, tristeți, așteptări. Să lași cu adevărat. Fără să te prefaci. Fără să ții. Este un proces greu, câteodată.
Ne agățăm de oameni nepotriviți sau lucruri închipuite, credem că știm ce vrem și ce ne trebuie, dar nu este așa. Ce este al nostru, este și rămâne al nostru. Și niciodată nu trebuie să uităm că cea mai importanta persoană din viața noastră este persoana noastră. Iubindu-ne, învățând să dăruim și rămânând conectate la un spirit curat, ajungem să ne trăim adevărata poveste de iubire. Povestea noastră. Povestea pentru care venim pe lume şi chiar dacă poveștile sunt diferite, ele încep în noi, de fiecare dată. Secretul este să înveți să-ți învingi fricile. Frica este cel mai mare dușman al iubirii.
- Zina ZenRevelatoare. Luminoase. Importante. Sunt zile de conștiență, de trezire. Este vital să ne dăm seama de ele și să le prețuim. Sunt daruri, semne ale universului. Premii.
- Zina ZenCoperta cărții are povestea ei. Așa a trebuit să fie – buze. Mai greu a fost să alegem din zecile de poze făcute de Natalia Gârbu cu Victoria Vasilache, decât să scriu cartea.
Buze, pentru că este o poveste care trebuia spusă. Puse invers, pentru că poveștile nu ni se întâmplă întotdeauna cum vrem noi. Eu am început să scriu cartea de la finalul ei. I-am știut finalul, dar nu i-am știut cuprinsul. Iar coperta cu buzele întoarse invers s-a potrivit perfect acestei stări de fapt.
- Zina ZenCel mai impresionant gest a fost al unui bărbat care a condus până la București 800 de kilometri dus-întors ca s-o surprindă pe iubita sa cu cartea „513”, de ziua ei. Eu veneam de la Chișinău de la lansare, aveam doar câteva exemplare, nu reușeam să o trimit prin curier, așa că omul a urcat în mașină, a venit, a luat cartea și s-a întors.
Cel mai impresionant mesaj primit a fost din partea cuiva din carte, dar este prea personal ca să-l dezvălui. Am citit mesajul de mai multe ori. Recunosc că-l știu pe dinafară. Nici acum nu am trimis un răspuns, pentru că nu știu care este răspunsul corect și dacă răspunsul corect este și cel bun. Sau dacă e la mine.
- Zina Zen Sens. Timp. Rost.
- Zina ZenAm câteva idei. De-abia aștept să-mi revin după lansările cărții, să mă duc la mare și să văd ce-or să scrie degetele mele. Și eu sunt curioasă.