„Că în orice clipă se poate încheia totul. Şi niciodată nu suntem pregătiţi să înfruntăm cea mai voluptoasă experienţă a vieţii. Culmea… moartea este punctul culminat al vieţii, şi nu sunt eu cea care a spus asta. Eu, zilele trecute, printr-o lovitură neaşteptată am primit această lecţie. Iar Maestrul care mi-a reamintit asta este fratele meu, Andruşa… ” a scris pe blogul său Lilu.
Nici în cele mai grele gânduri nu mi-am putut imagina că aş putea să îl pierd pe fratele meu drag atât de repede şi atăt de dur. Într-o dimineaţă de duminică, să te trezească dintr-un somn dulce alături de familia ta să te sune celălalt frate şi să îţi spună că fratele nostru e în stare foarte gravă în spital după ce în urmă cu jumătate de oră a suferit un accident înfiorător. A doua lovitură crudă după ce în urmă cu 2 luni, tatăl meu căzut de la înălţime şi şi-a rupt mâinile şi un picior. Voiam să cred că, la fel ca în cazul tatălui, situaţia se va rezolva după câteva luni de spitalizare. Dar, planurile mele nu corespundeau cu cele ale sorţii. Şi Andruşa a plecat atunci când eu abia ajunsesem în Drochia şi o îmbrăţişam deja pe mama pe holurile spitalului. Am o mamă foarte puternică şi pe care încurajând-o m-am făcut şi eu şi mai tare. Greu de explicat prin cuvinte, aceste emoţii rare şi foarte puternice din punct de vedere al pregnanţei spirituale. Dar am să încerc, pentru ca despărţirea fizică de el, să aibă un rost pentru mai mulţi oameni.
Suntem atât de încrezuţi că avem la dispoziţie tot timpul din lume, că vom trăi veşnic aici. Dar … nu e aşa. Şi din tot ce am fost rămâne doar viaţa ta din vieţile oamenilor rămaşi. Oameni dragi pe care i-ai iubit, prieteni pe care i-ai ajutat, oameni străini cărora le-ai zâmbit şi le-ai spus bună ziua. De fapt existenţa noastră continuă prin faptele şi emoţiile pe care le-am făcut\trăit în timpul oferit nouă pe pământ.
Raiul este cumulul de vise iar iadul este cumulul de regrete trăite de-a lungul vieţii. Eu sunt sigură că Andruşa nu a avut regrete, făcea tot ce simţea. Andruşa a făcut atât de mult bine încât eu mai am mulţi ani de trăit ca să ajung la Ţperfomanţele luiŢ. În zilele după plecarea lui am reuşit să prind din spusele prietenilor săi, colegilor, profesorilor săi, imagini pe care eu nu aveam de unde să le cunosc. Era genial în toate. Verde în ochi, cu o înţelepciune venită din multe experienţe trăite din alte timpuri îţi arunca adevăruri simple. Gătea cea mai gustoasă raţă la cuptor, repara orice în casă, maşină, ogradă. Ridica garduri, aranja sobe. O dădăcea cu dragoste aparte pe Amelie, dacă pînă acum nu am apelat niciodată la serviciile unei bone, era pentru că îl aveam pe el. Învăţa şi lupta pentru cele câteva sute de lei oferite de o bursă.
Lipsa lui nu e durere – e un mare doooooor. Eu ştiu că nu e cu noi, însă eu simt că e cu noi, doar că în altă formă, neînţeleasă de majoritatea dintre noi. Îi spun mereu că îl iubesc şi îi mulţumesc pentru şansa de a îl avea drept frate. Sunt fericită că am petrecut mult timp cu el, că l-am ajutat atunci când a avut nevoie, că l-am ascultat atunci a vrut să vorbească. Sunt fericită că l-am preţuit cât mi-a fost aproape.
De mâine revin la muncă. De mâine reîncep să transmit încredere. De mâine nu aştept compătimiri. De mâine aştept să avem lecţia învăţată. De mâine reîncep şi vă îndemn şi pe voi să trăiţi intens orice clipă, împăcaţi cu orice alegere, să iubiţi orice lucru faceţi, să fiţi fericiţi de oamenii ce vă înconjoară, nu mai cheltuiţi viaţa în van. Ea … oricând vă poate fi luată.
Mulţumesc tuturor celor care au transmis gânduri bune familiei noastre şi fratelui meu drag, mulţumesc celor care au venit să ne susţină, să ne fie aproape când ne-a fost foarte greu, celor care au lăsat plicuri prin toată casa şi celor care ne-au uşurat zilele grele de chin.
