Sărăcia favorizează prostituţia şi e caracteristică tuturor ţărilor unde există un nivel de trai scăzut. Potrivit unui raport publicat de o fundaţia franceză, 70% dintre femeile din Republica Moldova, cu vârste între 15 şi 25 de ani, s-au prostituat cel puţin o dată.
Raportul anual privind exploatarea sexuală, publicat de fundaţia Scelles, trage un semnal de alarmă. Prostituţia este pe un tren ascendent la nivel mondial pentru că este o industrie foarte profitabilă. Reţelele de proxeneţi se îmbogăţesc, în timp ce numărul persoanelor exploatate, creşte îngrijorător.
Potrivit documentului, femeile şi copiii din Europa de Est sunt cele mai vulnerabile categorii. Numai în Republica Moldova, 7 din 10 tinere între 15 şi 25 de ani, s-au prostituat cel puţin o dată. Motivele sunt variate: de la sărăcia extremă, la probleme familiale sau personale. În plus, ţările din fostul bloc comunist reprezintă o adevărată pepinieră de prostituate pentru Occident, transmite romaniatv.net.
Cele mai multe provin din Moldova, România, Bulgaria, Ucraina şi Belarus. Ele lucrează, de obicei, în Olanda, Franţa sau Germania. În Italia, piaţa serviciilor sexuale e dominată de femei nigeriene. Iar în Spania, majoritatea prostituatelor provin din America Latină.
Raportul a identificat 30 de reţele internaţionale care se ocupă cu traficul de carne vie. Trei dintre ele sunt conduse de români. Altele au lideri din Bulgaria, Nigeria, Thailanda şi America de Sud.