Le știm cu toții, pentru că toți avem cel puțin o astfel de divă în lista de prieteni. Mult spus prieteni, nimeni nu-și amintește exact cum s-a „împrietenit” cu diva. Cert e că, dintr-o dată, ai început să vezi pe wall numai poze glamour, check in-uri de fițe și fotografii cu haine și pantofi de firmă.
Femeile de genul ăsta par să nu mai aibă altă treabă decât să facă, zilnic, câte o ședință foto pentru conturile de facebook și instagram. Le-ai și văzut, cu siguranță, în diverse locuri, cum nu-și pot bea cafeaua liniștite de atâtea selfie-uri ce-și fac. Pentru că, evident, selfie-ul nu iese bine din prima, mai ales dacă e unul de grup, și trebuie să insiste. Le-ai văzut și prin localurile populare din oraș, în cluburi, cafenele, restaurante non stop, de stai și te gândești din ce trăiesc divele astea.
În rest, nu prea le vezi în alte locuri. Poate ai noroc și le găsești într-un supermarket, dar atunci te uiți de cinci ori înainte să fii sigur că ele sunt divele. Nu arată deloc ca în club, make up-ul strident lipsește, hainele sumare sunt acum normale, selfie-ul nu se face și la raionul de carne, iar unele sunt deghizate de parcă ar lucra sub acoperire, pentru că n-au avut timp să se aranjeze.
Pe profilurile lor de pe conturile de socializare nu vezi altceva. Vreo carte citită, vreun loc frumos din natură, vreo poză de la job – nimic. Vezi doar ce vor ele să vezi, adică viața fabuloasă pe care o au.
Citește continuarea pe suntblonda.ro