“Se întâmplă rar, dar se întâmplă. Ajung acasă după o noapte zgomotoasă, cu o durere criminală de picioare de la atâtea ore de stat pe acele picioroange ce poartă numele de pantofi, cu machiajul care e deja dispărut din peisajul perfecţiunii şi cu părul ca un vulcan gata să erupă lavă. “, scrie pe blogul byannadmtr.wordpress.com.
“O femeie care se respectă ştie să îndure toate aceste lucruri ca să fie mulţumită în corsetul personalităţii sale. Se spune că frumuseţea este un paşaport valabil în orice ţară, dar nu este chiar aşa, e doar o viză şi expiră repede. De ce să mint?! Mereu m-am hrănit cu priviri şi aprecieri din partea exteriorului. Deschid uşa cu umărul, parcă sunt într-o criză de râs şi nu înţeleg de ce. Mă uit în oglinda de pe hol şi încep să zâmbesc în liniştea mea. Mă privesc şi sunt fericită, dar nu mai am putere să gândesc ceva aşa că mă arunc în perna călduroasă şi în braţele unei pături care îţi cuprinde visele. Până să alunec în universul ficţiunii, mai filtrez prin pâlnia sufletului şi creierului tot ce s-a întâmplat în seara asta, vizualizez imagini în detaliu şi trasez concluzii.
Dimineaţa mă găseşte în aceeaşi poziţie în care am adormit, deci oboseala şi-a spus cuvântul. Imediat ce ochii iau contact cu razele de soare care perforează fereastra, mâinile se arcuiesc pe spate şi trag aer în piept. Privesc spre tavan şi simt un sentiment straniu pe interior, sentiment care mă face după atâta timp să spun: „astăzi nu îmi mai doresc nimic!”. Îmi iau telefonul şi citesc mesajul cu “bună dimineaţa” care aştepta un răspuns de câteva ore bune. Am dormit?! Deşi m-am culcat târziu, am dormit în reprize. Poate că mă trezeam de atâtea ori ca să văd că visul e realitate şi realitatea nu este un vis. Zâmbesc. Am căpătat o linişte care mă mângâie, am o siguranţă care mă alintă şi o privire care se bucură de o nouă zi! Ce să îmi mai doresc? Ciorapii sunt mai călduroşi ca niciodată, ceaiul are un gust de papanaşi în dimineaţa asta, faţa mea radiază de odihnă şi împlinire; nici nu mai contează că mi-am pierdut minţile şi sufletul aseară sau că am o groază de treabă de rezolvat. Iubesc să mă trezesc fericită, iubesc să ştiu că am în fiecare zi o dimineaţă cu mesajul lui. Nu e lângă mine, dar mă simt îmbrăţişată. Nu e lângă mine, dar mă învelesc într-o căldură ce o emană corpul meu la aminterea corpului lui.
Merg în bucătărie să îmi pregătesc micul dejun, nu îmi este foame, sunt atât de lipită de telefon şi cuprinsă în lumea mea încât nici nu ştiu ce am mâncat sau dacă am mâncat. Azi nu contează cu ce mă îmbrac pentru că mi se pare perfect orice aş arunca haotic pe mine. Azi m-am uitat în oglindă şi nu am mai spus „trebuie să slăbesc şi mai mult”. Azi nu contează nuanţa rujului sau cum îmi aranjez părul. Azi nu m-am enervat că iar a parcat cineva în locul maşinii mele şi nici nu am alergat în trafic să prind culoarea verde a semaforului. Azi nu contează că am traversat pe roşu şi era să îmi pierd urma, azi nu contează vremea şi nici cât este ceasul. Şi da, astăzi nu îmi poate strica nimeni ziua!”
