Când trece un an, ne uităm în urmă şi ne amintim de clipele fericite sau poate mai dificile, prin care am trecut.
Ludmila Goma,
Conferențiar universitar,
USMF “N.Testemițanu”
Fiecare dintre noi are o istorie a vieţii şi din orice intâmplare încercăm să învăţăm câte ceva. Noi nu ne dăm prea bine seama, dar dimineaţa ne ”îmbrăcăm” cu emoţiile trăite şi plecăm la drum. Ne contopim atât de mult cu acest fel de confort că deseori îl confundăm cu starea noastră de echilibru. E greu să recunoaştem că există şi alternative pentru deciziile noastre de fiecare zi.
O bună parte a vieţii noastre e constituită din regrete. Am făcut lucruri, pe care nu am fi vrut să le facem sau nu am făcut lucruri, pe care am fi vrut să le facem.
O voce interioară ne îndeamnă să căutăm soluţii.
La începutul fiecărui an ne propunem obiective noi, pentru a face schimbări în viaţa personală, profesională, în relaţii, în alimentaţie, în atitudine, în administrarea banilor, în anturaj. Dacă în trecut mi-ar fi spus cineva că vrea o schimbare, l- aş fi aplaudat şi aş fi crezut, ca tot ce-ţi trebuie pentru aceasta e să recunoşti şi să găseşti calea să o faci.
Persoanele, care afirmă că îşi doresc o schimbare, de fapt, nu vor acest lucru. Oamenilor nu le place nesiguranţa. Ei doresc doar efectele, care vin odată cu schimbarea, şi în acelaşi timp, încearcă să evite, pe cât e posibil, efortul sau sacrificiul necesar, pentru a ajunge la o schimbare.
Ne place ideea de a avea un corp fizic perfect, dar nu ne apucăm să facem sport ori să ne alimentăm corect.
Ne place ideea de a câştiga dublu, dar nu muncim de două ori mai mult sau nu studiem de două ori mai mult, pentru că asta înseamnă o schimbare în tot ceea ce facem zilnic.
În majoritatea cazurilor, când ne simţim nesiguri, fugim şi căutam o zonă, unde să avem un punct de sprijin, ceva cunoscut.
Oamenii vor să se simtă în siguranţă mai mult, decât vor o schimbare.
Şi atunci, facem cunoştinţă cu capcana ce se numeşte “Mâine”. De mâine am să fac mai mult sport, de mâine nu mai pierd vremea, nu voi mai face ce-mi spun alţii… De mâine sunt hotărâtă sa-mi schimb viaţa…
În urmă cu câţiva ani, nici nu-mi dădeam seama, cât de mult mă cufundam în povestea mea, şi în ce măsură era o scuză, pentru a-mi explica acţiunile. Ritualuri repetitive mă faceau regina dramei. Şi dacă m-ar fi întrebat cineva, de aş schimba ceva în viaţa mea, eu aş fi spus că nimic, deoarece noi merităm ceea ce avem.
Pe atunci eu nu ştiam ce înseamnă criză spirituală. Aceasta este combinată cu multă durere şi suferinţă.
Puteam să citesc sute de cărţi despre necesitaea schimbării şi dezvoltarea personală, să cred că pot rezolva problemele şi vindeca bolile sufleteşti ale oamenilor, să propun soluţii celorlalţi. Să cred că sunt vindecată şi sunt gata să-i ajut pe alţii.
Daca aş fi rămas cu cărţile citite, astăzi aş fi aceeaşi persoană,dar fără simţul valorii personale. Aş fi continuat şi acum sa alerg prin lume, să călătoresc, în speranţa că voi putea umple golul interior cu un nou bărbat sau cu o nouă coafură, poşetă ori pereche de pantofi. Suferinţa te pune în situaţia de a trece la acţiuni.
Cel care se cunoaşte bine pe sine, nu are nevoie de un ajutor din exterior. El are puterea de a face schimbarea pentru el insuşi, şi prin aceasta, pentru lume şi pentru alţii.
Lumea nu are nevoie de ajutorul tău, ci de schimbarea ta.
Înainte de a dărui altora, noi trebuie mai întâi să ştim ce avem.
Pentru a da, eu trebuie să am; ca să am, eu trebuie să fiu.
Prin iubirea de sine, se câştigă puterea de a da altora. Iar toţi oamenii au cu adevărat nevoie: curaj, angajament şi sentiment de siguranţă.
Şi nu uita, că lumea are nevoie de schimbarea ta, iar schimbarea începe cu tine.
