Prostituţia pare să fie una din „relele necesare” civilizaţiei umane, pentru că a fost menţionată încă din cele mai vechi documente istorice. Primele menţionări ale aceste meserii apar în documentele din Babilon, Sumeria şi Fenicia, unde prostituţia nu era stigmatizată, dimpotrivă, era considerată o profesie sacră.
În acest caz vorbim de oferirea trupului pentru plăceri sexuale ca formă de ritual religios, nu pentru obţinerea unui câştig financiar.
În Babilon, de exemplu, fiecare femeie era obligată ca o dată în viaţă să se ofere unui străin, în sanctuarul zeiţei iubirii şi fertilităţii.
Grecii antici nu condamnau prostituţia nici atunci când nu era vorba de forma ei „sacră”.
În Atena existau bordeluri legale, controlate de stat, cu preţuri stabilite oficial, unde lucrau nu doar femei, ci şi adolescenţi.
În acelaşi timp, legea îl condamna la moarte pe autorul unui viol sau al unui adulter, dacă acesta era prins în flagrant delict.
Prostituate „low-cost” şi curtezane de lux
În Grecia antică prostituatele aveau o ierarhie clar stabilită, în funcţie de pretenţiile şi banii de care dispunea clientul. Cele de „joasă speţă” erau numite pornai şi lucrau sub coordonarea unui proxenet, care le oferea doar o parte din banii câştigaţi. De obicei acestea erau sclave sau fete abandonate, respinse de familie.
Pe următoarea treaptă erau prostituatele care lucrau pe cont propriu, fiind obligate să achite o taxă autorităţilor locale din oraşul în care lucrau. De multe ori, ele îşi găseau clienţi printre bărbaţii pentru care dansau sau cântau la petrecerile private.
În vârful ierarhiei sociale al acestei profesii erau hetairele, care aveau un statut similar celebrelor gheişe din Japonia. Erau foarte educate şi uneori aveau chiar afaceri pe cont propriu.
Un mod similar de organizare şi control al prostituţiei apare şi în Roma antică. Existau bordeluri mari, numite lupanare, în special în Pompei, unde s-au păstrat inscripţii şi fresce cu scene erotice.
În Islam, prostituţia este interzisă şi considerată un mare păcat. Totuşi, bărbaţii bogaţi aveau dreptul să cumpere oricâte femei doreau pentru haremul lor, de asemenea puteau vinde sclavele sau concubinele.
Şi în Asia există menţiuni despre curtezane, care deservesc diferite categorii de clienţi. Unele din ele erau educate, ştiau să cânte şi să danseze, principalul lor rol fiind să distreze bărbaţii la petreceri, asemeni gheişelor. Sexul nu era inclus în contract, deşi deseori se ajungea şi la acest fel de relaţie. În Japonia erau numite oiran, iar în Asia de Sud tawaif.
În secolul al XVI-lea, bordeluri oficiale din Europa au fost închise, în urma unei epidemii devastatoare de sifilis, care era pe atunci o boală mortală, dar această măsură nu a rezolvat problema, femeile alungate din bordeluri continuând să-şi practice meseria pe stradă.
Deşi religia islamică interzice orice formă de prostituţie, documentele otomane din secolul al XVIII-lea menţionează că maseuri care lucrau în băile turceşti, de obicei adolescenţi, care îi ajutau pe clienţi să se spele, le ofereau acestora şi diferite serviciii sexuale, la cerere.
Existau chiar menţiuni depre tarifele cerute, date personale despre băieţi, plus practicile sexuale oferite clienţilor şi succesul de care se bucura fiecare angajat în parte.
O industrie ilegală, cu un profit anual de 32 de miliarde de dolari
În prezent, prostituţia este privită foarte diferit de guvernele lumii, unele state fiind foarte permisive, în timp ce altele pedepsesc aspru practicarea acestei activităţi.
Prostituţia este legală în Canada şi în câteva ţări din Europa, cele mai cunsocute exemple fiind Olanda (din anul 2000) şi Belgia, dar şi Germania (din anul 2002).
Aici, femeile care lucrează în industria sexului au un sindicat al lor, plătesc şi beneficiază de asigurare medicală şi de şomaj. Mai mult, prostituatele din Germania au dreptul să semneze un contract special, prin care au dreptul să-şi aleagă singure clienţii şi serviciile pe care le vor presta pentru aceştia.
