Din când în când, femeile mai apelează la câte o minciună pentru a scăpa “basma curată” în fața soților. Iată cele mai des întâlnite 10 minciuni pe care femeile le spun bărbaților:
1. Era la reduceri
Minciuni similare: Nu e așa de scump!, N-am cheltuit decât…!, Nu e nouă, o am de secole!
Adevărul: A costat mai mult decât îmi puteam permite, dar încec să uit.
De ce? Femeile apelează la această minciună pentru că, în realitate, se simt vinovate că au dat o avere pe ceva și, mai mult decât atât, urăsc să recunoască asta, mai ales în fața partenerului, de frică să nu fie criticate. Așa ca este mult mai simplu să se laude că a fost un chilipir.
2. Este fix ce îmi doream!
Minciuni similare: Gestul contează!, Nu trebuia!
Adevărul: Nu-mi place deloc ce mi-ai luat, dar nu vreau să-ți rănesc sentimentele!
De ce? O minciună cu scopuri nobile. Doar n-o să strici dispoziția partenerului pentru că nu a cumpărat ceva potrivit.
3. Sunt bine!
Minciuni similare: Nu sunt supărată!, Nu ești tu de vină!
Adevărul: Sunt supărată, dar nu vreau să vorbesc despre asta acum!
De ce? De cele mai multe ori, femeile chiar sunt bine. Însă, din când în când, sunt enervate și se tem că dacă vorbesc vor înrăutăți situația. Iar dacă ceea ce le-a enervat este ceva minor, se tem că vor părea caraghioase dacă își spun pasul.
4. Durează un minut!
Minciuni similare: Sunt gata în 5 minute!, Doar arunc un ochi prin magazin!
Adevărul: Oooo, o să dureze ceva!
De ce? Toate femeile știu că bărbaților nu le place adevărul în acest caz. Își închipuie cineva că bărbații adoră ca partenera să probeze tot magazinul până își va alege ceva ce-i place?!
5. Mă doare capul!
Minciuni similare: Sunt obosită!
Adevărul: N-am chef!
De ce? Când nu ai dispoziția necesară pentru a face ceva, aceasta este cea mai simpla scuză. Și mult mai nevinovată decât “NU vreau!”.
6. Vreau doar o salată!
Minciuni similare: Nu mi-e foame!
Adevărul: Încerc să mă mențin în formă și să mănânc sănătos, dar asta nu înseamnă că nu voi mânca și din farfuria ta!
De ce? Asta chiar că-i enervează pe bărbați. De ce să comanzi o salată și să-i “guști” toate chipsurile?! Totuși, femeile vor să aibă un stil de viață cât mai echilibrat. Însă nu se pot abține de la ceva “interzis”.
7. Nu mă deranjează deloc când te uiți după alta!
Minciuni similare: Nu sunt geloasă!, Am încredere totală în tine!
Adevărul: Urăsc să te uiți după altele! Simt că îmi pierd încrederea de sine!
De ce? Chiar și cea mai încrezătoare femeie de pe pământ se simte în pericol când ochii bărbatului se duc după alte femei. Deși încearcă să păstreze aparențele, nu se simt deloc confortabil cu această situație.
8. Fii sincer! Am fundul mare?
Minciuni similare: Vreau o părere onestă!, Nu mă supăr!
Adevărul: Vreau să-mi spui ceea ce am eu nevoie să aud! Dacă nu faci asta, nu voi fi fericită!
De ce? Nu poți cerli un compliment. Însă din când în când, femeile simt nevoia să audă că sunt sexy și atunci apelează la acest truc.