#usideschise cu Marcel Pavel: pierderea mamei, copil la 50 ani, pericolul pentru carieră

„Dacă nu îți cunoști valoarea, este greu să te faci respectat”, mărturisește invitatul emisiunii #usideschise, Marcel Pavel.
Este oare necesară dependența exclusiv de topuri sau ține mai degrabă de autenticitate, de a fi pur și simplu tu însuți prin muzica cu care reușești să ajungi la sufletele oamenilor? S-a lansat la 40 de ani, “deloc târziu” spune chiar el, dar încă îi reușește să rămână un artist relevant într-o lume în continuă schimbare.
Cum a fost drumul către succes, ce compromisuri a făcut și care sunt principiile sale etice – sunt doar câteva din subiectele discutate în cadrul interviului.

„Pentru ce mi s-a dat această boală? Cu ce mă servește?”: #SUNTVOCE cu Tatiana Pranju.

„Sunt Voce” vă aduce povestea Tatianei Pranju, supraviețuitoarea cancerului ce redescoperă acum frumusețea vieții prin psihologie. Tatiana crede ferm în puterea emoțiilor trăite deschis, mai ales pentru femei, care beneficiază enorm de pe urma exprimării libere a sentimentelor. Ea aduce în prim-plan tehnici eficiente pentru gestionarea emoțiilor, oferind astfel un suport valoros celor ce se confruntă cu provocări similare. 

Nu ratați o ediție plină de emoție și transformare în următorul episod de “Sunt Voce”.

 

#stilunic – Gabriela Damir, prezentatoare:”Așa emoții nu am avut nici la nuntă!”

#stilunic cu altă prezentatoare. Așa provocare a avut invitata acestui episod în noua ediție. Gabriela Damir a simțit cum este să fii tu cea care pune întrebări, iar Nicoleta a fos în rol de invitat. Doar că provocările nu s-au terminat doar la această etapă.

Vă dorim vizionare plăcută și sperăm să vă placă acest episod!

#stilunic–Doina Danielean și Alina Ciobanu:”Zic să o facem altfel, în opinci și strae tradiționale?”

Invitatele de azi la #stilunic ne-au spus că fac parte din categoria prietenilor despre care se crede că fac totul la comandă. De ce? La sigur veți afla în acest episod. Pentru că Doina Danielean și Alina Ciobanu au povestit multe lucruri interesante despre relațialor, dar și momente picante despre cum arată relația lor când se ceartă!

Washingtonul acuză Moscova că încearcă să destabilizeze Republica Moldova pentru a instala aici un guvern pro-rus
Articolul anterior
Blocurile alimentare din spitalele din Chișinău vor fi verificate
Articolul următor