Andrei Galben, rectorul Universității Libere Internaționale din Moldova, s-a stins din viață

Andrei Galben, academician și fondatorul, rectorul Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM) s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.

separator

,,Cu profundă durere în suflete, anunțăm decesul rectorului Andrei Galben, după o scurtă și grea suferință, care s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 16 decembrie 2017. Comunitatea academică a Universității Libere Internaționale din Moldova exprimă sincere condoleanțe și întreaga compasiune familiei și rudelor regretatei noastre personalități. De azi, 17 decembrie – până duminica, 24 decembrie, anunțăm o săptămână de doliu, la ULIM, ca urmare a trecerii la cele veșnice a lui Andrei Galben, rectorul și fondatorul instituției noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicatul Comunității academice ULIM, publicat pe pagina de internet a instituției.

Andrei Galben s-a născut pe 2 septembrie 1948 în satul Sloveanca, raionul Sângerei. A studiat istoria la Universitatea de Stat din Moldova după care, în anul 1975, a obținut doctoratul la Academia de Științe din Moldova.

Andrei Galben a fost profesor de istorie la școala medie nr.1 din Sângerei, asistent la USM, lector, lector superior, profesor universitar și șef al catedrei Istorie veche și medievală la Universitatea Pedagogică „I. Creangă” din Chișinău.

În 1992, Andrei Galben a fondat Universitatea Liberă Internațională din Moldova, prima universitate din sectorul privat din țara noastră.

Profesorul Andrei Galben a fost membru corespondent al Institutului de Relații Internaționale din Paris, Franța (1996), academician al Academiei Pentru Pace și Progres, Washington, SUA (1996), academician al Institutului de Biografii, SUA (1997), membru de onoare al Academiei de Medicină din Polonia (1998), academician al Academiei Mondiale, Varșovia (1999).

Andrei Galben a fost onorat cu numeroase distincții, premii naționale și internaționale, printre care medalia de aur a Asociației Juriștilor Americani, Diploma de Onoare a Universității din Alabama, SUA, Diploma de Onoare și membru al Consiliului de Onoare a Institutului Relații Internaționale, Franța, Medalia Mare de Aur de gradul I (Academia de Medicină „Albert Schweitzer”, Polonia), medalia „Eminescu Integral”, Ordinul „Gloria Muncii”, „Ordinul Republicii”, scrie Timpul. Acesta a fost laureat al Premiului Naţional „GALEX”, pentru cel mai bun fondator de bibliotecă.

alte Articole interesante