“Bună tuturor! Acum că v-am atras atenția cu această fotografie cu ultrasunete găsită pe net… vreau să vorbim puțin mai serios despre planurile mele de făcut copii. Tot timpul ne întrebați pe mine și pe soțul meu când facem un copil. NU ESTE TREABA VOASTRĂ.”, așa își începe scrisoarea o femeie care s-a săturat de aceeași întrebare.
Înainte să întrebați doi oameni căsătoriți, care sunt împreună de foarte mult timp, când au de gând să înceapă o familie… înainte să întrebați părinții cu un singur copil când îi mai fac micuțului un frățior sau o surioară… înainte să întrebați o persoană de 30 de ani, singură, de ce nu vrea să aibă o familie pentru că, na, ceasul ticăie… vă rog… OPRIȚI-VĂ. Doar opriți-vă!
Nu știți cine se luptă cu infertilitatea sau un avort spontan sau probleme de sănătate. Nu știți cine are probleme în relația de cuplu sau cine este stresat… nu știți dacă viața lor este perfectă. Nu știți cine vrea copii… sau cine vrea și mai mulți copii. Nu știți care este viața lor și nici ce vor să facă… nici acum, și nici pe viitor. NU știți că o întrebare aparent nevinovată ar putea provoca unei persoane durere, stres sau frustrare.
Sigur, poate că pentru unii oameni aceste întrebări par obișnuite – dar, vă pot spune din proprie experiență… nu este chiar așa.
Fie că sunteți o persoană care vrea să devină bunic/bunică sau un prieten de familie, sau membru al familiei… sau un vecin băgăcios… țineți minte că nu este treaba voastră. În schimb, întrebați-i ce îi face fericiți. Întrebați-i care a fost cea mai frumoasă parte a zilei lor.
Dacă o persoană vrea ca voi să știți despre planurile sale de a avea sau nu copii… vă va spune! Dacă sunteți curioși… doar așteptați, lăsați-i pe ei să facă alegerea potrivită. Este viața lor.