moldovenii.md

Piața drogurilor, în floare la noi în țară! Două capturi uriașe de narcotice, estimate la milioane de lei, realizate de oamenii legii

Ofițerii Direcției „Nord” a INI și angajații Inspectoratului de Poliție Bălți, de comun cu procurorii Procuraturii mun. Bălți, anunță reținerea unui tânăr de 22 de ani din orașul Fălești, fiind bănuit de circulația ilegală a drogurilor, pe teritoriul raionului Fălești și raioanele de nord ale țării, informează unica.md cu referire la un comunicat al Polieției.

În urma efectuării percheziției la domiciliul acestuia au fost ridicate droguri de tip hașiș- 500 grame, heroină- 1 kg, 4 capsule în interior cu o substanță de culoare gri (ciuperci), mijloace bănești în sumă de 2500 lei și 50 de euro, telefoane mobile, carduri bancare și trei cântare electronice.

Valoarea drogurilor pe piața neagră se estimează la aproximativ 3 500 000 de lei.

În baza acestor și altor probe, tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației acesta riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Oamenii legii continuă să întreprindă măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală în vederea identificării și altor persoane implicate în activitatea infracțională.

Într-un alt caz, ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate  a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău-oficiul Ciocana, au deconspirat activitatea infracțională a unui bărbat de 29 de ani, din Capitală, suspectat de crearea și adminstrarea unui canal de Telegram destinat comercializării substanțelor narcotice. 

În timpul măsurilor speciale de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală efectuate, oamenii legii au stabilit că suspectul încasa mijloace financiare ilicite de la consumatori prin intermediul plăților electronice. Banii ulterior erau transferați pe conturi bancare curente și extrași din bancomate.

În rezultatul efectuării perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat 6 pachete a câte 0,5 kg de masa vegetală asemănătoare cu cannabis, de tip hidropon (în total 3 kg),  2 kg 550 grame de masă vegetală asemănătoare cu hașișul, precum și 2 telefoane mobile. 

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie două milioane de lei.

Bărbatul a fost plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru faptul circulației ilegale a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare.

Dacă vinovăția bănuitului va fi demonstrată, acesta riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.

Lenuța Gheorghiță și schimbările majore din viața ei: ”Încep să recuperez clipele!”

Îndrăgita interpretă de muzică populară de la noi, Lenuța Gheorghiță, spune că trece prin schimbări majore în vață, lucru care este și vizibil, informează unica.md. Pe lângă faptul că a trecut printr-o transformare frumoasă, iar acum are o siluetă de invidiat, artista a împărtășit celor care-i urmăresc activitatea și despre unele proiecte cu care urmează să-i surprindă în viitorul apropiat.

Lenuța Gheorghiță a venit și cu un mesaj profund și motivațional pentru femei.

Femeia după 45 de ani cu siguranță vrea schimbări majore în viața ei. Nu mai contează ce casă ai, ce mașină ai, ce carieră! Contează doar oameni potriviți și vise împlinite. E perioada când îți dai seama că ai un gol în suflet și ai nevoie de timp ca să poți opta pentru ceea ce te face fericită!”, scrie artista într-o postare.

Ea a recunoscut că trece printr-o perioadă de schimbări majore:

E perioada mea de schimbări majore! Încep să recuperez clipele pe care le voi colora tare intens.

Îmi voi acorda mai mult timp și atenție și dragoste și respect. Deci, reese că fiecare-și trăiește viața frumos și se adună doar cu oameni dragi sufletului. Vă iubesc pe toți, oamenii mei dragi, cei care-mi urmăresc viața și activitatea mea!”, mai scrie Lenuța Gheorghiță în postarea sa.

Recent, artista și-a intrigat publicul cu segvențe din filmările la câteva videoclipuri care urmează să fie lansate. Despre ce este vorba vom afla în curând. Unica.md o felicită pe această cale și îi urează mult succes artistei.

Recent, artista a lansat o melodie cu care a topit multe inimi, dedicată dragostei și dorului unei mame pentru fetița sa. În videoclip, artista apare alături de fiica sa, Magda.

Un muncitor a murit electrocutat pe un șantier. Reacția Premier Energy

Un muncitor a decedat în timpul efectuării lucrărilor de construcție în zona de protecție a liniei electrice aeriene (LEA), fiind electrocutat, transmite unica.md. Potrivit furnizorului local Premier Energy, accidentul s-a produs urmare a mai multor încălcări comise în zona de protecție a rețelelor electrice. Circumstanțele agravante ale cazului sunt investigate de organele abilitate ale statului.

foto simbol

”Accidentul cu electrocutarea unui muncitor în timpul desfășurării lucrărilor de construcție în zona de protecție a liniei electrice aeriene (LEA) cu nivelul de tensiune de 10 kV a avut loc în seara zilei de 6 iunie, 2024, pe un șantier particular într-un sat din suburbia municipiului Chișinău. 
 

Conform raportului preliminar de investigare, accidentul s-a produs în timpul executării lucrărilor de betonare cu utilizarea unei pompe auto cu braț. Muncitorul care manevra la sol furtunul de beton a fost electrocutat în urma atingerii de conductorul LEA 10 kV a brațului instalației de pompare, acționat prin telecomandă de o altă persoană. Alți doi muncitori care au sărit în ajutor victimei au nimerit sub acțiunea tensiunii de pas, dar în urma îndepărtării brațului autopompei de conductorii LEA au fost eliberați astfel de sub influența curentului electric, fără a suferi careva traumatisme ce ar necesita îngrijiri medicale. 
 

Persoana electrocutată a fost preluată de la locul accidentului în stare gravă de un echipaj al urgenței medicale și internată în spital, unde ulterior a decedat.
 

La producerea accidentului au condus următoarele cauze:
 

  • încălcarea distanțelor minime admisibile față de părțile conductoare ale LEA 10 kV, conform Normelor de securitate la exploatarea instalațiilor electrice;
  • inițierea lucrărilor în zona de protecție a rețelelor electrice fără coordonare cu proprietarul LEA, încălcându-se astfel prevederile Regulamentului cu privire la protecția rețelelor electrice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 514 din 23.04.2002.

Cazul este investigat de poliție, Departamentul supraveghere energetică din cadrul ANRE și Inspectoratul de Stat al muncii.
 

În legătură cu gravitatea acestui caz, dar și cu încălcările anterioare constatate de operatorul sistemului de distribuție în acest domeniu, întreprinderile și persoanele fizice care dețin și utilizează tehnică specială (autopompe de beton cu braț, automacarale, autoturnuri, autoscări, excavatoare, autobasculante etc.) care în timpul utilizării pot atinge sau depăși înălțimea conductorilor liniilor electrice aeriene sunt solicitate să efectueze de urgență cu personalul propriu o sesiune de informare despre acest caz tragic şi instruire extraordinară privind specificul admiterii și a lucrului în zona de protecție a rețelelor electrice și în imediata apropiere de acestea, în strictă corespundere cu  reglementările în vigoare şi Normele de securitate la exploatarea instalațiilor electrice. 
 

Pentru evitarea pe viitor a situațiilor cu risc de accidentare,  ÎCS „Premier Energy Distribution” SA solicită populației și agenților economici să respecte cu strictețe cadrul legal și normele de securitate în apropierea instalațiilor electrice. Primordial și esențial este să se înțeleagă și să se conștientizeze de absolut toți că:
 
•    în zona de protecție a rețelelor electrice orice activitate pe care o planificați pentru realizare poate fi admisă doar cu acordul în scris al Operatorului sistemului de distribuție (OSD), prevedere legală din Regulamentul cu privire la protecția rețelelor electrice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 514 din 23.04.2002 ce urmează a fi îndeplinită în mod obligatoriu;
•    absența permisiunii în scris sau neîndeplinirea prescripțiilor stabilite poate conduce la crearea unor circumstanțe periculoase sub aspectul producerii unor accidente de electrocutare, cu posibile urmări deosebit de grave, ce pot constitui obiectul unor acțiuni administrative și penale în raport cu persoanele care au comis încălcările.

De asemenea, vă atragem atenția asupra următoarelor reguli de securitate electrică:

•    nu interveniți neautorizat în zonele de protecție și în instalațiile electrice (linii electrice aeriene, posturi de transformare, separatoare de linii, cutii de cabluri etc.) deoarece riscați să fiți electrocutați atât în urma atingerii de părțile conductoare aflate sub tensiune, cât și de la distanță, prin arc voltaic;
•    evitați categoric să manipulați sub conductorii LEA cu bare și corpuri metalice, cu cabluri cu și fără izolație, cu obiecte înalte inclusiv crengi lungi, care ar putea atinge firele: se pot produce descărcări electrice sau scurtcircuite cu urmări grave; 
•    nu urcați și nu permiteți urcarea altor persoane pe pilonii LEA, pe acoperișuri și pe copacii din apropierea liniilor electrice deoarece încălcând distanțele inadmisibile față de conductorii rețelelor electrice vă expuneți pericolului de electrocutare și de cădere de la înălțime;
•    nu aruncați nimic în direcția instalațiilor electrice;
•    ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la sol sau care atârnă accidental de pe piloni și copaci;
•    nu lăsați fără supraveghere copiii, verificați atent locul aflării lor sub aspectul asigurării securității electrice;
•    nu permiteți organizarea jocurilor în apropierea posturilor de transformare și de distribuție, a liniilor electrice aeriene, interziceți în proximitatea acestora lansarea zmeilor, a jucăriilor și modelelor aparatelor de zbor, etc.;
•    nu legați animalele domestice și cele de companie de pilonii LEA și de orice instalații electrice.

 
Nu vă apropiați de liniile și instalațiile electrice pentru că vă puneți astfel viața în pericol! 
Despre orice defecțiune sau accident informați imediat operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h: 022 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură”, anunță Premier Energy.

benefito.md
Articolul anterior
unicasport.md
Articolul următor