Datele statistice arată că, în medie, în perioada noiembrie-ianuarie, adulţii iau în greutate cam jumătate de kilogram. Vestea bună este că există câteva modalităţi prin care poţi evita să iei în greutate în această perioadă, când vin sărbătorile și te bucuri de timpul petrecut alături de prieteni şi familie, iar mesele îmbelșugate și preparatele tradiţionale îți pot da regimul peste cap.
Ce să faci să nu te îngraşi de sărbători?
Fii activ cu familia şi prietenii. Activităţile sedentare precum statul pe canapea, la televizor, contribuie la creşterea în greutate, în special când vin acompaniate de mâncarea în exces. Activităţile fizice, în schimb, sunt benefice pentru menţinerea greutăţii. Chiar şi o simplă plimbare în parc este eficientă.
Înlocuieşte gustările nesănătoase. În perioada sărbătorilor de iarnă, gustările nesănătoase, cu mult zahăr și calorii goale, poți să le înlocuieşti cu gustările sănătoase, poţi opta pentru fructe, legume, seminţe şi nuci sau gustări care nu conţin zahăr şi grăsimi nesănătoase.
Ai grijă la mărimea porţiilor. Bineînţeles, de sărbători avem tendinţa să mâncăm mai mult decât de obicei. Alege farfurii mici sau pur şi simplu nu încerca să le umpli.
Nu te grăbi în timpul mesei. Studiile arată că cei care sunt distraşi în timpul mesei au tendinţa de a mânca mai mult, iar asta pentru că nu sunt în măsură să ofere atenţie semnalelor pe care corpul le trimite şi anume, că este plin.
Odihneşte-te suficient. Deprivarea de somn poate duce la creşterea în greutate, iar asta pentru că cei care nu dorm suficient tind să fie mai înfometaţi, consumă mai multe calorii şi au parte de mai puţină activitate fizică.
Menţine un echilibru cu ajutorul proteinelor. Consumul de proteine ajută automat la reducerea caloriilor consumate reducând apetitul sau senzaţia de foame.
Pune accentul pe fibre. Studiile arată că mesele bogate în fibre reduc consumul caloric, care poate fi o metodă ideală de prevenire a kilogramelor în plus în perioada sărbătorilor. Din păcate, multe preparate de sărbători nu conţin o cantitate suficientă de fibre. Bogate în acest nutrient sunt legumele, fructele, cerealele, nucile şi seminţele.
Nu renunța la ora de gimnastică. Chiar dacă e vacanță, ar fi minunat să găsești măcar o oră în timpul zilei, pentru a face sport. Mișcarea te ajută să te menții în formă, crește rata metabolică și îți conferă sănătate.