90-60-90
sunt parametrii la care visează să ajungă multe femei. Fiecare dintre noi îşi doreşte să fie cât mai aproape de perfecţiune. De aceea recurg la tot ce ar putea avea rezultat: sport, alimentaţie, zile de detoxifiere etc. Desigur toate acestea sunt corecte şi necesare, dar e bine să ştii că…Procesul de slăbire este unul de durată şi deseori îţi consumă nervi şi-ţi provoacă chiar şi stres. Important e să rezişti acestor perioade pentru a obţine rezultatul final: kilograme slăbite şi centimetri topiţi din jurul taliei.
Cu siguranţă ai observat că atunci când slăbeşti există zile, când totul merge ca pe roate şi sunt zile când nu dai nici un gram jos. Aceasta se întâmplă din cauza celor două perioade ale ciclului ovarian: perioada catabolică şi perioada anabolică. Din păcate, noi suntem implicate într-un război hormonal care ne este predestinat şi, dacă ştim a ţine sub control aceste două perioade, vom câştiga lupta cu kilogramele. Iar pentru ca viaţa să nu fie prea dulce, organismul şi-a creat un reflex de stagnare sau cum mai este numit „perioada de platou”. Este acel moment când indiferent de perioada ciclului ovarian în care te afli, nu există nici o schimbare.Ce să faci? Să ai răbdare. Dar, pentru început ar trebui să înţelegi acest fenomen de stagnare.
„Perioada de platou”
Venind la sală, alimentându-te raţional şi echilibrat declanşezi un mecanism inedit în organismul tău, mecanismul sănătăţii. De asemeni începi să scazi în kilograme. Dar, există această perioadă de platou, care în mediu durează de la 7 la 15 zile, timp în care kilogramele stau pe loc. În unele cazuri ar putea dura şi până la o lună. Aceasta se întâmplă din cauza că organismul trece într-o perioadă de hibernare.
Cauza este că îţi expui organismul unei perioade de stres ce se manifestă prin scăderea cantităţii de alimente folosite zilnic. Soluţia este să continui acelaşi mod de viaţă sănătos şi să te alimentezi în continuare raţional, astfel îţi ajuţi organismul să se adapteze noului stil de viaţă şi în continuare, vei observa că vor apărea şi următoarele rezultate. În caz contrar vei înrăutăţi totul şi va trebui să o iei de la început.
Nu uita, doar prin perseverenţă şi răbdare poţi obţine ceea ce-ţi doreşti.
Text: Rada Baltag