Fiica lui Nicolae al României a împlinit 4 ani

Strănepoata Regelui Mihai continuă să crească departe de viaţa şi privilegiile care, poate, i s-ar cuveni. La Braşov, într-o casă modestă, dar plină de iubire, Nicoleta Cârjan îşi creşte frumos fetiţa, pe Iris Anna, singura strănepoată a Regelui Mihai, născută dintr-o relație de câteva luni, și care seamănă leit cu tatăl ei.

separator
Fiica fostului principe Nicolae nu-şi cunoaşte rudele de sânge albastru, paternitatea ei fiind recunoscută târziu de nepotul fostului suveran al României, după un întreg scandal şi un proces îndelungat.

Dar, chiar şi de la recunoaşterea sa ca fiind copilul lui Nicolae al României, copilăria ei nu s-a schimbat prea mult, ea trăind liniştită departe de culisele regale. Deunăzi, Iris Anna a împlinit 4 ani, iar mama sa i-a pregătit o petrecere pe cinste.

„Sensibilă, bună, dulce, puternică, iubitoare de animale, curajoasă, inteligentă, charismatică… aşa e ea… Iris Anna la patru anişori. Pentru mine au fost, cu siguranţă, cei mai grei ani din viaţa mea, dar şi cei mai frumoşi. Sunt foarte fericită că am ieşit întregi amândouă din aceşti primi ani, sunt convinsă că tot ce vine va fi mai uşor şi mai fain”, a scris Nicoleta Cârjan pe pagina sa de socializare, potrivit okmagazine.ro.

Greutăţile despre care vorbeşte aceasta se referă şi la faptul că, în urmă cu un an, Nicoleta a rămas şi fără ajutorul mamei sale, decedată prematur. „Mi-e aşa de dor de tine şi, totuşi, ştiu că ai plecat pentru ca în viaţa mea şi a lui Iris să fie loc pentru următorii oameni care ne vor ajuta să ne atingem scopul nostru cel mai înalt. E greu să fii adult, mami, ai avut dreptate… Te iubesc, vei trăi mereu în sufletele noastre!❤️” a fost mesajul postat pe 4 ianuarie, cu multă durere.

SUA anulează un sprijin financiar de 22 milioane de dolari pentru R. Moldova

Departamentul de Eficiență Guvernamentală al SUA, condus de Elon Musk, anulează alocarea a 22 milioane de dolari pentru Republica Moldova. Anunţul a fost făcut pe o reţea socială.

Asistenţa financiară făcea parte din programul intitulat „Consorțiul pentru Alegeri și Consolidarea Procesului Politic”, în valoare de 486 de milioane de dolari, adresat mai multor ţări printre care şi Republica Moldova. Fondurile erau destinate susținerii unui proces politic incluziv și participativ.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că aceşti bani urmau să ajungă la societatea civilă pentru diverse programe.

Miliardarul Elon Musk, pe care noul lider american Donald Trump l-a numit în fruntea Departamentului de Eficiență Guvernamentală, a declarat „că fără tăieri bugetare, Statele Unite riscă să ajungă la faliment”.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Emoții de fericire! Trei frățiori sănătoși au fost externați din maternitate
Articolul anterior
5 greșeli pe care le fac femeile în timpul menstruației
Articolul următor