Elevii și liceenii sunt îndemnați să se pregătească pentru examene: acestea NU vor fi anulate

Absolvenții instituțiilor de învățământ din R. Moldova, promoția 2020, sunt îndemnați să se pregătească de examene, în pofida restricțiilor impuse din cauza pandemiei de COVID-19.

separator
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că autoritățile examinează în prezent mai multe scenarii în acest scop, întrucât pentru absolvenți nu va mai exista timp de a recupera orele suspendate pe timpul pandemiei.

„Ministerul va examina mai multe scenarii cu privire la desfășurarea examenelor și-l vom aplica pe cel mai rațional. (…) Este cert că trebuie să vă pregătiți intens de examene, indiferent de scenariul care va fi aprobat”, s-a adresat Igor Șarov absolvenților, exprimându-și speranța că orele predate la postul public de televiziune le sunt de ajutor.

În ceea ce-i privește pe ceilalți elevi și studenți din R. Moldova, ministrul Șarov se arată convins că recuperarea orelor „se va produce”.

„Lumea a ieșit din războaie și în război noi întotdeauna ne doream pace, sănătate și o bucată de pâine. Recuperarea de va produce, chiar dacă nu se va reuși în totalitate. Așa cum s-a recuperat după cel de-al Doilea Război Mondial zeci de ani, în condițiile acestei pandemii vom reuși recuperarea orelor, indiferent de scenariile propuse”, a declarat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, potrivit ziarulnational.md.

Aceeași sursă a precizat că, în prezent, 92% dintre elevi și studenți sunt antrenați în procesul educațional la distanță, iar autoritățile caută soluții pentru cele mai defavorizate categorii care nu dispun de tablete, laptopuri și internet pentru a învăța online.

Ministrul a mai dat asigurări că angajații din domeniul educației își vor primi integral salariile în perioada stării de urgență instituite în R. Moldova și le-a solicitat managerilor instituțiilor să nu facă presiuni asupra educatorilor, învățătorilor și profesorilor, iar cadrelor didacticesă asigure implementarea curriculumului fără a face excese de sarcini suplimentare, teme pentru acasă, activități care ar presupune aflarea elevilor foarte mult timp în fața calculatoarelor.

Accident tragic la Cimișlia! Un șofer de 24 de ani a murit pe loc, după ce s-a răsturnat cu mașina

O persoană a murit, iar alta a ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasau a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:00, la intrarea în satul Mihailovca, din raionul Cimișlia, sscrie PulsMedia.MD.

Potrivit surselor, în accident a fost implicat un automobil de marca Dacia, la volanul căruia se afla un șofer originar din localitatea Baimaclia, din raionul Căușeni, carea avea în calitate de pasageră o femeie de 32 de ani, originară din localitatea Valea Hîrtopului, din același raion.Din motive încă nestabilite de anchetă, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Automobilul Dacia era condus de un tânăr de 24 de ani, care în urma accidentului a decedat pe loc.

Acesta se deplasa cu viteză excesivă, iar când a ajuns într-o curbă periculoasă, nu a ținut cont de vizibilitatea redusă pe timp de noapte și traseu umed, astfel a pierdut controlul asupra volanului, iar  ca rezultat mașina a derapat de pe traseu și a ajuns într-un șanț de pe acosstament, după carea fost proiectată înapoi pe carosabil unde și s-a răsturnat”, susține Poliția.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Din 1 ianuarie, în România cresc alocațiile de stat: Câți bani urmează să primească copiii moldoveni care dețin cetățenie română

Alocațiile de stat pentru copii urmează să crească de la 1 ianuarie 2025 cu 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Astfel, copiii cu vârsta peste doi ani urmează să primească 323 de lei pe lună, față de 292 de lei, suma pe care au primit-o până la sfârșitul anului 2024. Alocațiile de stat pentru copii au crescut ultima dată în ianuarie 2024, cu 13,8%, scrie digi24.ro.

Cum vor fi majorate alocațiile copiilor din România în anul 2025

Începând din luna ianuarie 2025, alocațiile de stat vor fi majorate astfel:

Pentru copiii care au peste doi ani, de la 292 de lei la 323 de lei/lună.

Pentru copiii sub doi ani sau copiii cu dizabilități, de la 719 lei la 794 lei/lună.

„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. Alocația pentru copii este o sumă de bani oferită de stat, care este distribuită părinților sau tutorilor copiilor, adolescenților și, în unele cazuri, adulților tineri. În România, alocația de stat pentru copii are caracter universal și constă într-o sumă de bani, acordată tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, care au reședința legală în România, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora.

Trei cazuri de mituire la intrarea în țară

În această săptămână, polițiștii de frontieră din cadrul punctelor de trecere „Sculeni-Sculeni” și „Cahul-Oancea” au demonstrat dedicarea față de integritatea și respectarea legii, contracarând trei tentative de corupere activă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

24 decembrie 2024: un cetățean cu dublă cetățenie (ROU/MD) a încercat să ofere 50 RON pentru a evita aplicarea ștampilei de intrare în Republica Moldova.

26 decembrie 2024: un cetățean ucrainean a oferit 20 USD, încercând să evite prezentarea documentelor necesare pentru transportul pasagerilor.

27 decembrie 2024: un cetățean român cu document de identitate expirat a oferit 50 EUR pentru facilitarea trecerii frontierei.

Toate cazurile au fost raportate, iar cercetările sunt în desfășurare. Poliția de Frontieră rămâne fermă în aplicarea principiului „Toleranță Zero la Corupție”.

Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii.

Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.

Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.Poliția de Frontieră este pentru a proteja, nu doar pentru a verifica. Cu sprijinul cetățenilor, putem construi împreună un mediu sigur și corect, unde legile sunt respectate de toți.” anunță Poliția de Frontieră.

Mesajul dureros al unei femei, internată într-un spital de la noi cu Covid-19
Articolul anterior
Rezultatele testelor Covid-19 efectuate prin lavaj în laboratoarele private, sunt recunoscute de Ministerul Sănătății
Articolul următor